12 ani se împlinesc de când au pornit vijelios primele mişcări studențeşti.
1922 a fost semnalul de trezire al unei generaţii ce se voia stăpână în ţara ei, pe munca ei şi nestânjenită în aspiraţiile ei legitime.
Ce bilanț am putea încheia azi, după 12 ani de luptă?
Dacă atunci studențimea era unită, azi e fărâmiţată; dacă atunci în mişcări se înglobau mii de tineri, azi cu greu se adună câteva sute.
E vinovată studențimea?
A devenit oare nesimţitoare şi surdă chemărilor interioare ale sufletului românesc?
Nu.
Vinovaţi sunt acei ce au întrebuinţat studențimea ca masă de manevră pentru ridicarea lor politică, interesându-i numai manifestaţia de stradă, care putea aduce căderea unui regim, dar surzi la nevoile reale ale vieţii de toate zilele.
Studenţimea scârbită şi sceptică, la o etate când ar trebui să fie entuziastă, se complace mai bine unei atitudini de renunțare, decât unei posibilități de deziluzie.
Unirea ei în afară de cadrele politice care o împart şi-o fărâmiţează, este gândul care trebue s'o anime azi în pragul a 12 ani de luptă. Să se facă politică, dar politica românismul desbrăcat de ambiţii personale şi de eticheta vreunei culori.
Ce trist spectacol. Dacă verzii fac ceva bun, albaștrii, independenţii și comuniștii boicotează; dacă albaştri fac ceva bun, ceilalţi se reped asupra lor şi aşa mai departe.
Azi în fruntea U.N.S.C.R.-ului (Uniunea Națională a Studenților Creștini din România, n.n.) stă un vajnic luptător, un tânăr care a arătat că poate lupta şi-a cucerit ades victorii. Dela el aşteaptă studențimea regruparea ei. Dar să n'asculte de alte comandamente studențești. S'au sacrificat deajuns anii de studii în lupte sterile pentru ridicări de ambiţioşi. Să se revină la frontul unitar studențesc, la taxe, la nevoi, la românismul curat izvorit sincer din sufletele tinere ne'ntinate de școala urii şi a răzbunării.
Cruciada Românismului - Anul I, nr 3 de joi, 6 decembrie 1934
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index