Vecinic clădesc,
Vecinic dărâm!
Vecinic dărâm,
Vecinic clădesc...
Vecinic nu știu
Pe care tărâm
Să m'odihnesc!..
Vecinic în sârg
Trupul mi-l frâng,
Vecinic mă frâng,
Muncile'n sârg
Și nu știu de ce
Din marele târg
Nici pâinea nu-mi strâng?
Iar de-mi încrâncen
Sufletu-mi crâncen,
E că n’am parte
— Cât de departe —
De-al milei înger
Și ’ntotdeauna
Întruna sânger!...
Negru-i cuvântul;
Negru, pământul;
Scormon pământul...
Blestem cuvântul
Lui Dumnezeu...
Și mă hrănesc
Cu trupul meu!
Dar când clădesc,
Sau când dărâm,
Roșu gândesc:
Pe care tărâm
Sufletu-mi frânt
Să mi-l împlânt,
Să-l odihnesc?!..
Constantin Bărcăroiu
Cruciada Românismului - Anul I, nr 10 de joi, 7 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index