Încă dinainte de Paști se svonea că Mihail Stelescu va fi asasinat pentru trădare. Aceasta se declara, în public, de către un individ pe nume Furdui, la congresul studențesc.
Să vedem acum ce a trădat şi ce ce a fost asasinat.
Ca fruntaș în conducerea „Gărzei de fier” este trecut ca cel mai valoros exponent al ei. Dovasă avem alegerea sa ca deputat de Covurlui pe când nu împlinise macar vârsta de 25 ani.
Atitudinea sa sinceră, deschisă, îndrăzneață, face ca unii membri ai „gărzii ue fer" să se gândeaseă că Stelescu le poate fi fatal într'o zi.
Luii Mihail Stelescu nu-i prea plăcea pe Cantacuzini ce intrase îu „gardă“ cu gând de parvenire, — cu acelaş gând cu care venise şi bunicii lor din mahalalele Fanarului c'un secol jumătate în umăr. În vara anului 1934, după asasinarea lui Duca, se face la Budachi o tabără de odihnă legionară, a cărei conducere o are Mihail Stelescu. Aici se discută, deschis, toate neregulile şi murdăriile din „gardă“.
Se înfierează câteva persoane de proveniență dubioasă, intrate în mișcare ca să pescuiască în apă tulbure. Ba, Mihail Stelescu nu se fereşte de-a aduce acuzaţiuni şi marelui „arhanghel“.
Și cum în orice pădure sunt şi uscături, tot așa, uscătura de Dumitrescu Zăpadă îşi ia tălpăsița din tabăra, vine la București și raportează generalului Cantacuzino că în tabăra dela Budachi se pune la cale „asasinarea“ lui Codreanu.
În realitate era vorba de înfierarea fanarioţiior..
"Minunat!", ar fi exclamat el. Sosise momentul propice pentru a înlătura dușmanul lor.
Generalul Cantacuzino cheamă, prin telegramă, la București, pe Mihail Stelescu. Pe de altă parte, chemă şi pe Codreanu care era pe Rarău. Ca planul să nu eşueze îl trimite pe Stelescu la Râmnicu-Vâlcea ca să faca o mare demonstraţie legionară. La plecare, generalul îi spune lui Stelescu:
— „Stelescule, fă în așa fel demonstrația, încât să fie nevoite forțele polițienești să tragă în voi. În cazul când cazi în luptă să știi că avem noi grijă de nevasta ta“.
Steleseu a plecat. A bănuit că la mijloc nu-i lucru curat. De aceia şi-a luat și soţia.
Acolo a fost arestat cu încă 19 legionari.
În acest timp sosește în Bucureşti şi Codreanu, care e pus în „cunoştinţă“ cu cele întâmplate.
După ce „căpitanul“ a pus un deget pe buze, a fluerat a sărăcie, apoi s'a frecat cu palma pe obraz şi-a mai rămas cu degetul un sfert de oră pe frunte, a zis:
— „Biiineee!.."
Atât. (Cuvântările „căpitanului“ sunt întotdeauna scurte).
S'a mai gândit. După altă jumătate de oră, peştele de hotel (asta pe când era deputat, ştie el, rusoaica ceia blondă) a zis când toți stăteau cu gurile căscate așteptând s'audă ce are să le mai spuie „căpitanul“.
— Am găsit!...
Ce anume, n'a mai spus-o, căci el nu poate spune mai mult de 2—3 cuvinte în răstimpuri, şi-acestea, de 10—30 minute.
După cum se ştie, e neîntrecut în puneri la cale de comploturi şi asasinate. (Nu degeaba a stat la o puşcărie în Germania doi ani). A pus la cale un complot, ca venit dela Steleseu, contra sa însuşi.
Codreanu, general Cantacuzino şi încă vreo 40 de derbedei au pornit la casa avocatulai Gheorghiade unde, pătrunzând înăuntru, au devastat totul (acasă nu era nimeni) şi-au ieşit cu zarvă mare, spunând c'au descoperit complot contra „căpitanului“. Însă au avut grijă ca înainte de-a pleca la Gheorghiade să-şi pună prin buzunare revolvere, sticle cu otrăvuri — spunând că le-au găsit la complotiști.
După asta Stelescu a plecat, scoțând „Cruciada Românismului“ în care a început să scoată în evidenţă toate dedesubturile lui Codreanu, legăturile ce le avea acesta cu persoane dușmane Românismului; descoperind origina lui; scriind contra românilor de clasa I-a şi punând la zid pe „marii Români“ de talia lui Stelian Popescu. Astfel, Mihail Stelescu şi-a atras cele mari mari duşmănii. Asasinarea lui Stelescu se hotărise la Tg-Mureş.
Dacă Mihail Stelescu ar fi acceptat să primească banii ce i s'au oferit şi condiţiile ce i s'au pus atunci, poate s'ar fi luat măsuri contra asasinilor, descoperiţi încă înainte de-al asasina.
Asasinul Românilor, Zilinschi, unealta murdară a tuturor, își va lua răsplata dela însăși legionarii săi, când aceştia vor vedea mocirla în care i-a târit marele lor „căpitan“.
D. CORBEA
Cruciada Românismului - Anul II, nr 85 din 16 august 1936
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index