Pe neașteptate ne-am pomenit în Germania cu legiferarea înnarmărilor făcută până mai ieri clandestin. E un act temerar bazat pe fanatismul poporului și pe autoritatea incontestată a Fuhrerului. E poate mai bine să fi căzut masca! Dintr’un control ineficace al Aliaților, din strigătele de alarmă a Statului Major al Franței, s’a născut totuși lumina. Ce însemnează această lege:
- răspuns imediat la legea franceză de prelungirea serviciului militar obligator;
- O posibilitate mai efectivă de a se ști care este adevărata forță armată a Germaniei, și
- o clarificare necesară și deci mai multă siguranță in echilibrul de forțe ce se va închega in urma acestui act.
Prin crearea celor 12 corpuri de armată (recte 36 divizii) forța armată (oficială) a Germaniei nu a sporit decât cu o divizie față de trupele efectiv încadrate sub diverse nume până mai ieri. Deci declarațiile oficiale ale generalului Blomberg, din acele făcute în aceiași zi de factorii responsabili germani, culegem spovedania hotărâtă de a respecta "usque ad finem" frontariile occidentale așa cum a fost ele hărăzite prin tratatul dela Versailles. Toate rezervele însă în ceea ce privește pe cele din Orient.
Prin faptul însă că s’a legiferat dreptul de înarmare, și că s’a instituit serviciul militar obligator, tocmai acest tratat, a fost călcat in picioare și un întreg paragraf (al 5-lea) a fost înlăturat. Latura juridică, deci, a acestui tratat nu mai are valoare și el va mai putea fi operant numai atâta vreme cât ar corespunde intereselor semnatarilor. Dacă e vorba însă să se discute chestiunile de drept, ele pot fi puse sau pe planul juridic al unor convenții sau pe cel al revoluției franceze care proclamă; „Libertatea, egalitatea și frăția“. Frăția e poate posibilă în interiorul unor hotare sub o conducere hotărâtă și dreaptă; ea este inexistentă între state cu interese fatal contrarii. Egalitatea înseamnă dreptul oricui, învins sau învingător, să-și iee și să creeze acele elemente de luptă în viață (fie individuale fie de stat destinate unei normale expansiuni și putinți de viabililate. Iar Libertatea ar trebui
concepută ca o stavilă in drumul oricui de a prejudicia viața și existența vecinului atâta vreme cât vădit și intenționat el nu atenteaza la orânduiri stabilite de secole.
Întrucât situația internațională a fost schimbată sau lovită rămâne de văzut; căci în fata actului categoric și incontestabil de curaj național al Germaniei, reacțiunile celorlalte puteri pot fi multiple; sau se crede că Pacea este legată și atunci contrar acordului delà Locarno se cere o imediată intervenție armată în Germania, cu acele consecințe pe care nu credem să mai fie capabilă vreo țară să și le asume, sau să se reducă la note diplomatice pentru a se stabili la un acord, nu de dezarmare ci de echilibru de armament — sau fiecare tară în parte să înceapă o curs nebună de înarmări.
Din nou, și în această problemă, calmul, tactul și superioritatea antorităței Angliei va fi aceea care să aplaneze spaima sau nemulțumirile celorlalte state și Rusia. Operant, și probabil, și în același timp și hotărâtor, poate să fie șl acordul delà Locarno, care obligă statele semnatare să atace pe cel dintâi care pornește la luptă: Dacă ar fi Germania care ar rupe pacea, Franța și Cehoslovacia sunt obligate a o ataca; dacă insă Franța pornește mai întâi la luptă, Anglia și Italia sunt acele cari trebue să invadeze Franța, etc.
Oricare vor fi mijloacele pe cari marile puteri le vor întrebuința in contra Germaniei, exemplul dat de aceasta din urmă trebue să rămână un fapt izolat, și care trebue redus prin energie și hotărâre la un incident de auto-conservare în temă dl. Titulescu a și vorbit hotărât și răspicat atât Ungariei cât și Bulgariei și credem că ele își vor da seama că nu pot să o imite, căci ș’ar sancționa pe loc sentința de moarte.
Vizita d-lui Eden la Moscova și Varșovia va scoate cu siguranță in evidență reala dorință de Pace a acestor capitale și netăgăduita influentă pe care acorduri sincere și leale ce pot avea asupra gândurilor ascunse în anumite țări.
Noi credem că chiar șl vizita lui Sir John Simon la Berlin, deși baza de discuție este schimbată, va avea totuși loc, și acum mai mult ca oricând ea nu poate fi operantă. Germania fiind obligată a face acele concesii ce rute de toată Europa pentru menținerea Păcii.
Dacă ar fi, insă să cercetăm cauzele cari au creat situația de astăzi, ele trebue găsite in slăbiciunile și lipsa de coeziune a guvernelor născute din democrație integrală socialistă masonică a Franței. De acum trei ani, poate chiar din timpul lui Briand-Stresseman, Franța cu toate calitățile diplomației ei, și cu toate avertismentele statului ei major, n'a luat decât măsuri defensive cheltuind peste 6 miliarde de franci cu fortificarea granițelor din Est și Sud. Orice guvern, cari ar fi încercat să împiedice cu măsuri energice evoluția Germaniei spre dictatură și înarmare, iar nu numai cu vorbe, ar fi fost iremediabil condamnat. O dovada mai mult că dictatura proletară, cu toate ghiulelele ce trage după ea, poate, la răspântie, să pue piciorul în prag și să lichideze, pe propria răspundere, printr’un act fulgerător, situații cari riscă să compromită pacea și existența țării.
Incontestabil însă că ne putem aștepta la orice, afară doar dacă acordul Locarno și pactul Kellog s'ar aplica în întregime și atât marile puteri, cât și Mica Înțelegere și Rusia vor pune și ele presiuni concomitent, sincer și până la capăt, așa cum a operat pactul Balcanic în timpul revoluției grecești de acum câteva zile.
Guvernul englez și el a înțeles că situația trebue privită atent și operat repede. Cel mai bun barometru e faptul că Consiliul de Miniștrii s’a ținut într’o Duminică, fapt nemaipomenit în Anglia. Chiar in 1914, Sir Grey Asquith au amânat discuția de Sâmbătă dimineața Pe Luni după amiază. Pentru ca să se răstoane toate tradițiile, toate obiceiurile intrate in sângele englez trebue ca problema care se pune să comporte o gravitate deosebită. Cum însă tocmai Anglia s'a sesizat de ea este o garanție de soluționare echitabilă și sigură.
Cursa la măsuri a și inceput. Oficial, Spania e cea care a dat semnalul votând 500 milioane pesetas numai pentru fortificarea insulelor Baleare.
Ungaria, care se simte părăsită de Italia, a cărei interese nu mai corespund cu cele ungare, își caută un sprijin într’altă parte. Crede un moment că îl va regăsi în Anglia. Prin atitudinea însă pe care aceasta din urmă a luat-o în chestiunea germană, și care e paralelă cu aspirațiile ungurești, nu-i mai rămân decât sau să înțeleagă că o politică calmă și cinstită o va putea ajuta mult, sau să se arunce în aventuri a căror consecințe pentru ea nu pot fi decât catastrofale.
În Grecia, revoluția trecută a redeschis și mai mult porțile unei restaurații. Nici ea ca multe alte țări nu poate progresa și nu'și poate croi un drum spre liniște și pace decât sub autoritatea unui om care să mânuiască destinele ei.
Italia reopunându-și de câteva luni de zile adevăratele ei interese internaționale, și mai ales în urma succesului pentru ea în Tripolitania nu mai sburdă, ci își dă toate silințele să apară și să fie unul dintre pionii principali ai echilibrului și ai păcii.
Țara insă, care caută să atenueze și să facă uitate ororile din trecutul atât de apropiat prin nouile ei metode pacifiste și umanitare este Rusia. Nu știu până unde merge sinceritatea ei și până când va dura. Interesul ei însă este să apară ca apostol al păcii, al antirevizionismului și al anexărilor teritoriale, ca contrapondere la politica dusă de Japonia. Iar nouă, Românilor, în aceste ceasuri grele, nu ne rămâne decât să ne revizuia conștiințele și convinși de dreptul și de datoria acestui neam și apărăm cu îndârjire ceeace am călit în foc și sânge atât la granițele noastre dinspre vecini cât și mai ales la acele care despart pe Români de invazia strainilor dinăuntrul hotarelor noastre.
CONSTANTIN CARAGEA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 16 de joi, 21 martie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index