Dominanta acestei săptămâni a rămas problema înarmărei oficiale a Germaniei. În articolul precedent am analizat, în parte, cauzele cari au determinat-o să facă acest gest pripit. E o stare organică la nemți de a opera cu lovituri brutale și neașteptate. Bazați pe conștiința valorei lor și pe „dreptul pumnului" ei așteaptă doar momentul în care bomba ce o lansează să aibă maximul de efect atât în exterior, cât și înăuntrul țărei. Întâi o posibilitate mai ușor de mânuit contra oricărei reacțiuni potrivnice stărei de lucruri actuale din Germania. Al doilea, o îmbătare nouă a fanatismului. Al treilea, o manifestare puternică și hotărîtă, pentru a impune pretențiile justificate pentru ei de a fi considerați ca mare putere.
În gândul lor însă mai este cu siguranță și intenția de a fi gata în orice clipă să se opue, sau să ocupe o parte din Rusia. Nu o vor face decât atunci când actualul regim Rus, sau va fi pe pantă descendentă, sau se va încurca într'un război în Extremul Orient.
Credem că declarațiile guvernului german sunt sincere când vorbesc de necesitatea Păcei și când afirmă solemn că gestul lor nu este și nu va fi îndreptat în contra hotarelor din apus. Nu au interesul să se lovească de o coaliție a Europei întregi, care ar desființa-o. Nu au interesul să deschidă porțile revoluțiilor sau svârcolirilor interne pe care un nou război le-ar provoca.
Deși s’a făcut o vâlvă enormă, în jurul vizitei lui Sir John Simon și Eden la Berlin, aceștia au plecat la ziua fixată și din primul contact avut, spiritele s‘au potolit. Atât calmul și tactul englezilor cât și, cu siguranță, gravitatea momentului, au pus chestiunea pe un plan superior gesturilor, și ea se învârtește în jurul problemei Păcei, prin acorduri viitoare aeronautice și garanții mutuale de neagresiune. Chiar dacă Germania nu va adera la pactul Dunărean
și cel Oriental, totuși cu siguranță se vor găsi formule bilaterale cari să satisfacă aparențele unei Păci durabile.
Zicem aparente căci nici un tratat și nici o garanție nu pot opri în loc evoluția omenirei care aparține forțelor morale, unei voinți constante și unei unități de conducere, atunci când au poporul conștient în spate. Numai interese colective și economice pot sfărâma în timp granițe, ca și concesiile mutuale și morale.
Deși Franța este incontestabil lezată în siguranța, ei, predominantă în Europa, ea va trebui să caute doar compensații morale, prin reconfirmarea unor alianțe și prin căutarea altora noi. Prea sigură, și poate chiar prea sinceră, a perdut momentul, acum câțiva ani să-și afirme dominația în Europa. În interior a fost trădată de guvernele ei, conduse de interese sau prea de stânga sau masonice internaționale, astfel că astăzi, pentru recâștigarea situației slă bite, sau trebue să lovească repede (ceeace nu se poate din cauza, acordului de la Locarno) sau să se trezească conștiința ei
națională și să rupă legăturile cu demagogia, instituind o conducere demnă și neclintită.
În anumite prese interesate, nu strigătele, nu intrigi și nici minciuni, nu pot opri istoria în loc; ca acte de curaj, de fermitate și de demnitate. A privi adevărul în față și a reacționa în consecință, dă rezultate și mai frumoase și mai sigure, decât a te face că-l disprețuiești sau a lătra din umbră la el. Fiecare pas va trebui cumpănit, fiecare vorbă cântărită, fiecare act judecat. Orice grabă sau act necugetat înseamnă a sări peste cal.
Ludovic Naudeau, în ultimul său articol „Le voile est levé", spune, între altele, „Trebue să ne întrebăm pe noi înșine, dacă, fie din oboseală, fie prin abandon, n,am comis greșeli grave. Oare am făcut, când puteam atât de ușor, o politică consecventă?... Adevărul este că ziua preluării puterei de către Hitler a fost un act atât de grav, că atunci ar fi trebuit să reacționăm cu toată, forța... Mă întreb dacă vom putea conta pe o acțiune colectivă, a Aliaților?... Dar să nu vorbim decât de noi. Ceeace ne-a lipsit dela 1919 este un guvern tare, capabil să rezolve fulgerător acele probleme, fie a face unele concesii din cari am fi avut succese morale... Astăzi spectacolul lumei ne dă o lecție grea. Va trebui, de voe sau fără voe, să ne unim cu toți sau să ne pregătim la soarta rea rezervată indisciplinei când se lovește de ordinea raselor...“
Din discuțiile ce decurg la Berlin s’a născut, din nou, și problema Austriei: Germania cerând un plebiscit pentru auto determinarea conducerei Austriei, oferind garantarea rezultatului acestui vot.
Față de atitudinea Micei Înțelegeri, Ungaria a dat un comunicat prin care afirmă intenția ei de a respecta obligația de a nu se înarma.
CONSTANTIN CARAGEA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 17 de joi, 28 martie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index