Cete de voinici
Duc frate pe umăr
Omorît de gloanțe
Patruzeci la număr...
Cruce de voinic
De treizeci de ani,
Când zăcea în pat
Răpus de dușmani.
Cântecele lor,
Nu’s de plâns; și plâng...
Lacrima n‘o știu,
Și lacrime strâng...
Că'n sicriu de brad,
Duc frate pe umăr,
Omorât de gloanțe
Patruzeci la număr.
Duc frate spre groapă
În amurg de seară
Și simt prima oară
Pe umeri povară,
Că'n fratele mort
— Fratele de cruce, —
Se'ngroapă o luptă
Pentru neam și cruce!
Și în umbra serii,
Cete de voinici
Au înfățișări
De sfinți mucenici...
Mucenici ce-și port
Noul crez pe umăr,
Omorât de gloanțe
Patruzeci la număr.
Iar în urma lui,
— Voinicului mort, —
Blândă soțioară
Sub cernitul port,
Lacrima de sânge
In inimă-și strânge...
Nu mai poate plânge...
Doar mâinile-și frânge.
Ar vrea să-l mângâie
Și să-i dea viață,
Dar în juru-i, toate
Parcă sunt de ghiață;
La chemarea ei,
— Ca'n atâția ani —
Nu răspunde dragul
Răpus de dușmani!...
Stană ca de piatră
Stă acum pe loc.
Numai capu-i arde
Ca în cerc de foc.
„Nu-i adevărat“
— Gândul o’nfioară —
Dragul ei iubit
N‘a putut să moară!
De ce cântă jalnic
Frați, și-atâta lume?
Oare tuturora
Le arde de glume?
Îl simte în suflet!
Iar ei duc pe umăr,
Lut pătruns de gloanțe
Patruzeci la număr.
Dar cine-i voinicul
Ce'n urmă-a lăsat
Vis neîmplinit,
Dor nemângâiat?..
Cruce de voinic
După-al Țării plai.
Cu proorociri
Minunate'n grai —
Ochi plini de jăratic —
Vis de prometeu...
În suflet iubire
Și'n gând Dumnezeu!..
Și-l plânge pământul,
Că-i aduc pe umăr
Alesul, cu gloanțe
Patruzeci la număr!
Constantin Bărcăroiu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 82 de joi, 23 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index