Nu vreau să profit de prieteneasca reclamă a organelor militare, care cenzurându-mi concluziile articolului din numărul trecut al „Cruciadei“, i-au creat un sfârșit mai concludent decât al originalului.
Așa că, soarta revoltatului român va fi mai cuminte în rândurile de astăzi.
Natural că revolta a existat continuu in sânul poporului nostru, dar revolta cu rezultate constructive apare mai înspre zilele apropiate secolului trecut. Acum cinci sferturi de veac am avut chiar o mișcare cu caracter de importanță internațională, deoarece în „tara de sus a Moldovii“ s’a născut democrația românească. Asemănătoare oricărei nașteri, ivirea democrației a fost precedată de dureri. Privită atent, această a noastră manifestare de libertate nu seamănă cu ni'ciuna din surorile născute cam în acelaș timp în multe colturi depe continentul european. Desigur că cercetătorul neatent îi va găsi obârșia completă în ilustrul spirit al enciclopediștilor francezi, cari au fecondat pătimașa și superba revoluție franceză. Pentru schimbări de construcție socială nu sunt de ajuns însă tomuri enciclopedice. Căci condiția firească a omului este de a fi laș in fata instinctului de conservare. Și omenirea a progresat numai prin gândirea și acțiunea celor ce an putut să-și înăbușe acest instinct animal. Dar acest instinct laș nu cedează decât la omul ce se înalță până la răzvrătire. Nu oricine însă și nu oricând se poate cineva răzvrăti. Pentru răzvrătire trebue entusiasm, un fel de beție, ce se capătă numai prin credința într’o idee. Ori tomurile enciclopedice asvârlă semința ideii pc care fermentul revoltei deja existent îl modulează după chipul și asemănarea curentului de răzvrătire.
Ori ferment de nemulțumiri mai mare ca la noi în acea epocă prerevolutionară numai în Franța exista. Deaceea îndrăznesc să afirm că înainte chiar de Luxemburg și de Belgia, Moldova, prin sămânța aruncată de Alecu Russo, și-a avut prima legiuire democratică inspirată oarecum de frământările sociale franceze, însă pur românească, deoarece se încadra în nevoile și dezideratele românești. Toate conștiințele europene inspirate de focarul francez nu au tinut seamă decât de principiile de egalitate, libertate, fraternitate, uitând complet spiritul critic enciclopedist. Cu totul altfel a fost legiuirea revoltatilor moldoveni. Această constituție sacrifică idealul frumos, dar imposibil, spiritului critic, bunului simt. Și aceasta într’o notă riguros justă, riguros armonizată cu spiritul neamului. Căci în toate timpurile și la toate popoarele, ideile cele mai fecunde, acele cari au determinat cicluri întregi de evoluție, au fost acele care au adoptat idealul unui moment, geniului național. De altfel formula e veche; Solomon întrebat — „Ai dat cele mai bune legi“ ? a răspuns — „Cele mai bune pe care această cetate le-ar putea răbda“.
Această a noastră constituție, în cele 77 de articole care poartă pecetea unei mari lipse de cultură, amalgamate cu semne de mare cultură și bun simt, prezintă învățăminte de mare folos pentru epoca de construcție care va veni poate la îndemâna revoltatului le astăzi. In primul rând, caracteristici de bun simt. In preambul se spune: „De urmează în această alcătuire vreo schimbare dela cele din vechi obișnuite ale pământului acestuia, aceasta însăși firea lucrurilor o au cerut a se face“. In acelaș timp, în cutele celor 77 de ponturi se ascunde urma „Declarației Drepturilor Omului“, adaptate însă „celor obișnuite din vechi ale pământului“.
Cel mai perfect cercetător al Democrației române, profesorul D. V. Barnoschi, ne prezintă în a sa „Istorie a Democrației“ pe câțiva din oamenii acestei constituții.
Cea mai mare parte din ei erau din clasa mijlocie a neamului și nici nu puteau fi altfel, căci istoria nu a desmințit încă formula lui Aristotel. Temelia și cheagul și floarea popoarele este pătura mijlocie pentrucă cea de sus este ticăloșită de îmbuibare, iar cea de jos de foame. Căci pare-se și digestia prea grea tâmpește, după cum foamea e un rău sfătuitor. La noi clasa mijlocie a boierașilor, a mazililor, a răzășilor. Aceștia încă din 1895 îngrozeau pe Moruzzi. Constituiti secret, cărvunarul apărea pentru lumea de atunci lovit de „scârbavnica ocară a nevăzutilor“.
Cuvântul de „cărvunar“ este o conrupere dela cuvântul care in Italia desemna pe răzvrătiți. Pe atunci epitetul era nota cenzoria dela romani, pata infamiei. Există un document semnificativ și amuzant, în care unul dintre cei mai mari boeri, un Balș, scrie altuia despre un neam al lor, că și-a făcut neamul de ocară, iar Balș zice: „săracu Neculai, este atins de carvanarimos“ ca și cum ar fi zis, atins de ciumă. Ca o concepție, putem remarca că și clasa înbuibatilor a dat câțiva generoși. Mai ales în epoca de consolidare a partidului, apar nume ca Drăghici, Tăutu, Donici, veri cum era
cazul celui din urmă și ținând seamă de părerea eminentului jurist, profesorul Andrei Rădulescu, este principalul făuritor al constituției.
Guvernarea lor, cu domn cărvunar în persoana lui Ioniță Sandu Sturza, e plină de învățăminte. Chiar dela început, această guvernare a găsit soluția genială să construiască viitorul fără să dărâme trecutul. Niște revoluționari puri, niște idealiști amețiți de egalitate, fraternitate, libertate ar fi desfiintat totul fără să gândească la ce vor pune în loc. Democrații noștri de pe atunci au boerit peste 500 de răzeși și țărani sănătoși, băgând spaima în protipendadă, de care însă nu s’au legat. Au construit deci fără să dărâme.
Și epoca de cumințenie și democrație adevărată a tinut până la constituția dela 1866. De atunci intrăm în epoca falsei democrații, a minciunii libertare.
Astăzi cumințenia cărvunărească renaște, creind revoltați cari se luptă deși pare paradoxal contra abuzului de libertate, care făcuse din libertate râu de lapte și miere pentru politicieni, torent de fiere pentru tară. Când cuțitul politicianului va ajunge pe român la os, spiritul cărvunăresc va izbucni, trimițând lumea în păduri ca să fabrice mangal ca acum un veac. In spiritul poporului nostru de astăzi, revolta împotriva politicianismului se manifestă lent, prin sabotări electorale și indiferentă. Semnele caracteristice au apărut. Poporul dela nebunia libertății, trece spre cumințenia gospodărească. Astăzi studențimea și muncitorimea săracă corespunde massei răzășești din 1822. Împotriva abuzului de libertate, răzeșii lui 1935 cer controlul elitei, refuzând propunerile de distrugere, dar dârzi în hotărârile lor constructive.
Democrația răzeșilor de azi nu înseamnă: poporul să conducă direct singur, ci popo rul să fie iubit de elită.
PAN VASILE VANDORO
Cruciada Românismului - Anul I, nr 20 de joi, 18 aprilie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index