Am mai discutat în coloanele Cruciadei despre hotărârile congresului comunist dela Craiova din 1928, când faţă de proportiile ce le lua atunci partidul naţional-ţărănesc, comuniştii hotărâseră să formeze în partid o aripă stângă şi cu vremea chiar un „front popular“ (termenul este citat) care să dezmembreze partidul sau să-l subjuge politicii cumuniste.
Hotărârile s'au respectat și executat întocmai, Naţional-ţărăniștii au o puternică aripă stângă in partidul lor, d. Vaida Voevod pleacă spre dreapta, iar momentul fiind oportun, „frontul popular“ ia naştere. Observăndu-se însă că denumirea de front popular arată prea evident o identitate cu cel din Franţa şi dovedeşte un plan de acțiune izvorât din aceiași sursă, se înlocueşte „popular“ cu "democratic“ şi avem astfel „frontul democratic“.
În fruntea acestui front democratic îl vedem apărând în postură de agitator „proletar“ pe d. Dem Dobrescu, fost primar al Capitalei.
Primul atac de captare al maselor se dă pe eterna poveste a foamei, ieftinirea traiului, dreptate muncitorului, proteste, etc.
Se aduc femei gureşe să ia cuvântul ca să înduioşeze lumea. Se strigă jos fascismul, jos dictatura, se agită pumnii, ceeace nu se poate spune deschis pe arenă se complectează în sală, iar la sfârșit de adunare buzele tuturora murmură „Internaționala”.
Pentru ca după câteva minute, un ministru străin să asculte raportul adunării și să-şi frece mâinile mulţumit: „Pentru început e bine."
Și omul care aprinde astfel focul în inima României este un fost primar, un om care părea în toate minţile până mai ieri și care azi ori a înebunit şi e un inconştient periculos, ori s'a vândut şi e un trădător ordinar al acestei țări și al acestei capitale care l-a îngăduit şi l-a ridicat mai mult decât merită.
Și ca să ne convingem de adevârul celor afirmate, să urmărim deaproape cuvântarea „tovarășului” Dobrescu.
Vă rog să vă daţi seama că pentru clasa muncitoare începe cel mai mare și cel mai lung calvar.
Vă rog, domnilor, ca să vă daţi seama că dacă dvs veţi putea să duceţi o luptă într'adevăr ordonată, cot la cot pentru ideia de libertate, pentru dreptul la viață, pentru dărâmarea dictaturii din toate părțile, atunci vom putea învinge.
Nu mai aspir la altă mândrie, glorie și renume. Vreau să se spună în această Capitală, unde mi-am pus o parte din sufletul meu, că dacă s'a ridicat un spirit cetățenesc, dacă muncitorimea a putut să-si ridice fruntea în sus, apoi acestea se datorește și lui Dem Dubrescu. (Se strigă: „trăiască frontul democratic“ şi „Joa fascismul“).
Aceste cuvinte de prezentare ale cuvântărei sale sunt edificatoare.
Apelul e către muncitori (biae ticluit), iar înainte de a se vorbi de vre-o scumpire a vieţii, accentul e pus contra dictaturei. Care dictatură? Mascarada lui Tătărăscu? Sau despre ce ar putea veni, e vorba? Nici una, nici alta. Orizonturile lui Dobrescu sunt largi. El vorbește de „dictaturile din toate părţile". Abia atunci socoate „tovarășul târnăcop“ că va învinge.
Eu stiam că aceast plan de dărămare a dictaturilor din toate părţile aduce doar o biruinţă Moscovei. Ce are a face acest plan internaţional cu ieftenirea vieţii dela noi?
Parcă văd pe comuniști cum sar ca arşi. „Păi are, cum să n'aibă, dictatura scumpeşte pâinea, iar democraţia o ieftineşte“.
"Hm! Straşnică muiere și democrația aiasta”, ar spune, minunat de atâta scamatorie, Moș Ioan Roată dacă ar mai trăi.
Tovarăşul Dobrescu și-a ales ca ideal în viață dărâmarea dictaturilor din Europa. De azi înainte e singura mândrie, glorie şi renume la care mai aspiră. Iar mulțimea „anumită“ care umplea sala răspunde electrizată „jos fascismul“. Ce legătură o fi având fascismul cu eliminarea lui Dobrescu dintr'un partid politic român şi ce-o fi el de vină, nu mă pricep! Oare d. Dobrescu să fi fost dat afară din ordinul lui Mussolini? Cine știe!
Dar să continuăm cu analiza cuvântării:
Iată ce mai spune in marea sa sinceritate d. Dobresecu despre muncitori că: „dacă nu vor fi ridicaţi puţin vor fi victime, va fi armata de care se va servi dictatura ca să pună piciorul pe grumajii ţări“, (Asistenţa huiduie dictatura) — Săraca!
Deci tovarășul Dobrescu de aceia se gândeste întâi la muncitori, ca ridicându-i PUȚIN să-i întrebuințeze EL ca masă de manevră, nu dictatura. Dragostea pentru muncitor e dictată de un interes politic, iar nu de un sentiment de solidaritate sau revoltă sinceră în contra soartei lui nedrepte.
„Puțin“, spune Dobrescu, adică atât cât să nu moară de foame şi să n'o ia razna către dictatură. Iar masa inconștientă, în loc să-l huidue pe Dobrescu, care singur se demasca, huiduie o iluzie.
Unde însă d. Dobrescu (spun domn pentrucă în definitiv e domn, sau ciocoi, cum se mai zice) e caraghios, e în următorul pasaj:
„Pentrucă în timpul nostru burghezii, neputând să mai câştige mult din cauză că sunt consumatorii din ce în ce mai săraci, caută să câştige mult scăzând salariile muncitorilor. Pentrucă din cauza politicianismului toți agenții electorali devin funcționari și salariile lor vin ca să cadă tot pe salariile mici ale muncitorilor“.
Ce filipică contra burghezilor! Oare d-sa ce este? Proletar?
Cât i se spune lui de „târnăcop” i-a cunoscut vreodată greutatea?
Iar în ce privește numirea de agenţi electorali, ar avea oare tupeul să spună că n'a numit nici unul în timpul când era primar?
Iată unde omul Moscovei, — conştient sau inconstient — începe să se arate şi în postura de demagog, de exploatator al maselor muncitoreşti.
Ciocoiul-tovarăş Dem. Dobrescu, după ce își etalează programul contra dictaturilor care scumpesc viața, spune că nu trebue prea mult strigat aci, „pentrucă pisică cu clepoţei nu prinde şoareci".
Ce-o fi vrând să prindă fostul primar? Iar mai departe:
„Sânt lucruri de care nu trebuie să vorbești niciodată, dar la care trebuie să te gândeşti totdeauna“.
Iată o șaradă pe care sânt sigur că până la urmă Siguranța Generală a Statului o va deslega.
Unul din agenţii ei poate că-l va auzi odată pe Dobrescu gândind... tare, cine știe!
Până atunci, oratorul continuă si conchide: „Nu se îndreapă lucrurile în ţara aceasta până când noi acei care simţim într'adevăr democratic împreună cu dvs. nu vom realiza frontul democratic“.
Deci acest „front“ este singura salvare a ţării. Dar să nu se creadă că acest front e o unire a forțelor de stânga? Nu! E o organizație bine definită, aparte, dovada o avem la punctul I. al moțiunei unde d. Dobrescu e însărcinat să vină cu propuneri, adică statut.
Desigur, acest front va căuta să canalizeze toate forțele de stânga în albia lui. Trăim voga tronturilor.
Dacă mâine ar isbucni vre-un răsboi, aş vrea să văd câti din frontiştii aceştia de toate nuanţele se vor găsi pe adevăratul front al țării!
Desigur că în virtutea principiilor, d. Dobrescu va încrucișa braţele şi va fi „pacifist“ convins, mai ales dacă cei ce ne vor ataca vor fi, întâmplător, comuniști.
Ar fi bine să afle tovarășul Dobrescu, omul Moscovei, că aci, în țara in care a murit un Panait Istrati, îmbrăţişând pământul românesc şi demascând parodia comunismului, nu mai este loc pentru apologeţii lui.
Au murit deajuns muncitori și țărani în Rusia pentru ghiftuirea lui Staiin şi a noilor lui mareşali, pentruca tineretul român să mai permită şi experienţe dintre acestea nefaste.
Dobrescu, omul Moscovei, să nu uite că-i putem ridica și lui un monument in Capitală, acoperindu-l într'o zi cu pietrele cubice ale străzilor pavate de el.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 57 de joi, 16 ianuarie 1936
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index