Mişcarea românească de dreapta este in mare fierbere. La răstimpuri aproape regulate se desprind din ierarhiile de sus ale acestei mişcări oameni, cari putându-şi pune o problemă de conştiinţă, demască stările degradante şi incalificabile în cari se complac conducătorii "mistici" şi "eroici" ai cuzo— gardismului; mai ieri a răbufnit Mihail Stelescu, fost prim-aghiotant al lui Corneliu Codreanu, iar de curând Gh. Beza, care a avut un loc de frunte în mişcarea codrenistă.
Tari pe credinţele noastre democratice, pentru noi aceste „cutremure moleculare", — cum le-ar numi dl Goga, — nu sunt o surpriză. O mişcare lipsită de spiritul eroic, exploatatoare a credulităţii tineretului, împănată cu ambiţioşi de toate măsurile, nu putea să ajungă decât unde a ajuns. Ne simţim datori să atragem atenţiunea tineretului român asupra casei necurate a patriotarzilor şi obscurantiştilor români, să le atragem luarea aminte asupra drumului drept şi luminos al doctrinei şi faptei democratice. Oare acţionează la lumina zilei şi sub controlul permanent al opiniei publice? Cunoaştem imperfecţiunile de astăzi ale regimului democratic, dar credem fără şovăire în posibilităţile de îndreptare ale acestuia şi în marea misiune a democraţiei în civilizaţia omenească.
Tineretul să nu se mai lase amăgit. A sosit vremea ca el să-şi dea seama de rătăcirea în care a intrat. Spre mişcarea democratică începe să se îndrumeze tot mai mult tineret şi dintre cei mai valoroşi. Întâietatea lor în viaţa publică a ţării se pregăteşte acum.
Dar calificarea dreptiştilor, cari se mănâncă cu vrăşmăşie între ei, lăsăm să fie desprinsă din crâmpeele luate din scrisoarea pe care Gh. Beza o adresează public lui Corneliu Codreanu prin gazeta "Străjerul":
----------
DOMNULE CODREANU,
Când am fost la d-ta, la Carmen Sylva şi ţi-am citit din cronicarii şi din istoricii neamului românesc paginile care vorbesc despre asuprirea ţării de către ciocoii şi domnitorii fanarioţi, printre care au fost mulţi Cantacuzini, când ţi-am citit despre uciderea lui Brâncoveanu, uciderea lui Tudor Vladimirescu şi detronarea lui Cuza-Vodă de către aceeaşi Cantacuzini, când ţi-am arătat că acei Cantacuzini au ucis pe marii noştri căpitani pentru a le lua locul, insinuându-se ei la conducerea ţării, dumneata, surprins, te-ai făcut stacojiu la faţă, te-ai aplecat asupra cărţilor, ca să vezi dacă nu cumva te înşeală vederea, apoi, rămânând cu privirea în gol, ai exclamat:
- „Cum apar, domnule, după sute de ani numele de trădători şi ucigaşi”.
Dar ce scrie la cronici şi în istorie, de a putut să-ţi smulgă o asemenea exclamaţie?
Când ţi-am citit toate acestea şi ţi-am spus că este o nelegiuire să ridicăm un Cantacuzino în fruntea mişcării naţionale, te-a surprins.
Te-a surprins! Nu cunoşteai istoria! N-aveai de unde s-o cunoşti! Dacă ai fi avut şi d-ta, ca mine, o mamă şi bunică românce, ar fi avut cine să-ţi povestească cu înflăcărare şi cu durere în serile de iarnă, la vatra focului, despre panduri, despre Iancu Jianu, răzbunătorii asupritorilor de veacuri, asupriri sângeroase comise de înaintaşii ciocoilor, a căror pâine d-ta o mănânci astăzi.
Dacă ai fi avut şi d-ta, ca noi, românii, printre înaintaşii d-tale, haiduci, panduri, armatoli, oameni care au înfruntat pe asupritori, care au ştiut să trăiască liberi în lume, care au dat viaţa lor pentru a o salva pe a neamului nostru, atunci ar fi avut cine să-ţi povestească cine a fost Horia, cine a fost Tudor, cine a fost Iancu, cu toată frumuseţea ridicării lor, cu toată grozăvia morţii lor.
Dar, aşa, cine a fost să-ţi lase cu limbă de moarte, cu limbă de foc, cuvânt să răzbuni în fiu de fiu, în veac de veac, pe asupritori, pe trădători, pe ucigaşi?
Iată, aşadar, că la câteva zile după ce ţi-am citit aceste pagini de istorie care ţi-au scos acea exclamaţie că „după sute de ani apar numele de trădători şi ucigaşi”, d-ta scrii într-un ordin de zi că inima mişcării d-tale sunt Cantacuzinii, iar acum, recent, citesc în „Glasul Strămoşesc”, oficiosul d-tale clujean, un articol care, voind să facă apologia d-lui General Cantacuzino, scrie că descinde dintr-o veche şi nobilă familie care urcă până la Ştefan Cantacuzino şi împăraţii bizantini, făcându-se astfel DIRECT apologia acelor care au ucis pe Brâncoveanu şi au asuprit nemilos ţara.
În numele cărei naţii loveşti d-ta în căpeteniile române ale poporului român, promovând în clasa conducătoare alianţa veneticilor de toate neamurile, prin care voieşti să înlocuieşti pe ovrei, nu însă să şi promovezi pe români?
Te ridici ca apărător al memoriei trădătorului Toma Cantacuzino, al memoriei lacomului şi nesăţiosului Dumitraşco Vodă Cantacuzino, al memoriei ucigaşului de domn român, Ştefan Cantacuzino, al memoriei prinţului Gheorghe Cantacuzino, general al Eteriei, ucigaşul lui Tudor Vladimirescu, al conspiratorilor G. Gr. Cantacuzino, Gh. Cantacuzino, Ion Cantacuzino, duşmanii împroprietăririi poporului, detronatorii lui Cuza şi pretinzi că vorbeşti toate acestea în numele suferinţei de veacuri a poporului român?
Nu, domnule Codreanu! Vorbeşte în d-ta originea poloneză pe care o ai după strămoşul d-tale Zelinski şi vorbeşte în d-ta originea germană pe care o ai după mamă.
Sunt atâţia de origine străină care îşi văd cinstit de rostul lor.
Sunt însă şi venetici care nu se pot acomoda. Aşa cum în d-ta vorbeşte numai şi numai megalomania imperialismului prusac, „rasa superioară”, care a găsit aici o ţară de rumâni pe care să-i lovească cu biciul. Şi să te aleagă rumânii „căpitan”. Pentru că ai mamă nemţoaică şi nemţii sunt cu stea în frunte!
Câtă vreme nu am cunoscut adevărata d-tale origine etnică, m-au înşelat şi pe mine răţoielile d-tale.
Împuşti, devastezi, rosteşti anateme, comiţi asasinate morale şi, proptindu-te în protecţia d-nei. Cernăianu, răcneşti: „Ştiţi voi cine sunt eu?”.
Ei bine, cu mine nu îţi merge.
Câtă vreme nu am cunoscut adevărata d-tale origine etnică, nu mi-am putut niciodată explica pentru ce dispreţuieşti poporul român şi pe conducătorii lui români, pentru ce eşti împotriva puterii poporului. Acum, recent, la Carmen Sylva, când ţi-am spus că eu nu te înţeleg pentru ce permiţi să fie atacat de gazetele d-tale cu o necuviinţă de nepermis ţăranul român, ajuns căpetenie de norod, viteazul din timpul războiului, Ion Mihalache, mi-ai răspuns cu o ură ce nu îşi are nicio justificare, că: „Mihalache este marea canalie!”
Acum un an şi jumătate, când m-am despărţit politiceşte de d-ta, arătându-ţi că printre alte grave temeiuri al acestei despărţiri este şi dispreţul pe care d-ta îl manifeşti faţă de puterea organizată a poporului, dl. Virgil Rădulescu, care era şi el de faţă la una din convorbiri, neliniştit şi el la rândul său de faptul că d-ta lupţi pentru aristocraţi – şi nu pentru masele populare, – te-a întrebat:
- „Nu crezi, dragă Corneliu, că tot este o dreptate ca după o mie de ani, de când acest popor românesc suferă toate robiile, să ajungă să conducă şi el odată?”
I-ai răspuns:
- „Nu este adevărat că de o mie de ani suferă aceiaşi oameni. Suferă fiecare 50-60 de ani, cât trăieşte şi apoi suferă alţii!”.
Nu am ştiut atunci ce să admir: ignoranţa sau cinismul?
Numai când am aflat, recent, origina d-tale, mi-am explicat din ce adânc de suflet venetic izvorăşte acest teutonic dispreţ pentru suferinţele de veacuri ale poporului român.
De unde, atunci, obrăznicia de a discuta românitatea noastră, a celor cărora nici la a treizecea generaţie în urmă nu ni se poate găsi un strămoş venetic, dumneata, a cărui mamă este germană? Dumneata, în care vorbeşte sângele nemţesc, atunci când vrei să ne dai pe mâna germanilor hitlerişti, cari abia cu 20 de ani în urmă au măcelărit aproape un milion de Români?
Cum ai impertinenţa de a pretinde, domnule Codreanu, că publicând cu paginile de mare durere ale Neamului Românesc, care vorbesc despre asuprirea fanariotă şi de uciderea marilor noştri voevozi, comit o „infamnie faţă de neamul meu românesc”?
Dumneata ai neruşinarea să pretinzi aceasta? Dumneata? Dumneata, domnule Codreanu, care în vremea în care 20.000 de tineri erau schingiuiţi în întreaga ţară, în vremea în care, alături de toţi camarazii mei, eu putrezeam în temniţă la Jilava, în vreme ce Sterie Ciumettti cădea ciuruit de gloanţe, d-ta, domnule Codreanu, te adăposteşti în casa unei evreice, în casa evreicei Cernăianu?
Nu ţi-a fost, deasemeni, ruşine să scrii că eşti mai dreptcredincios decât noi toţi Românii şi decât mine, la capul copilului căruia arde o candelă şi străjuieşte o cruce, dumneata, care într-un moment de laşitate, temându-ţi libertatea, ai jurat strâmb pe sfânta cruce că nu îl cunoşti pe Dumitrescu-Zăpadă, pe Zăpadă cu care, numai cu un an înainte, făcuseşi o excursie pe muntele Rarău, mâncând din aceeaşi strachină cu el şi dormind sub acelaşi acoperiş cu el?
Ai jurat strâmb pe sfânta cruce şi ai trimis la ocnă pe bietul copil!
Ţi-ai trădat ostaşul şi a scris el atunci pe zidul celului sale: „Cu litere negre vei scrie pe zidul casei tale cuvântul „TRĂDARE”.
Bine ţi-a spus fratele dtale Horia:
- „Apăi bine, măi Corneliu, nu eşti tu un mare ticălos? Când Beza ţi-a scăpat viaţa nu i-ai găsit nicio pricină. Şi acum, când nu vrea să intre slugă la ciocoi şi luptă împotriva generalului Cantacuzino, un om care nu crede în Dumnezeu şi înjură de lucruri sfinte, îi găseşti lui Beza nod în papură, în loc să-i fii recunoscător. Vorba Românului: „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”.”
Garda de Fier, o organizaţie de diversiune poliţienească
Să trec acum, domnule Codreanu, la expunerea acelor chestiuni care şi d-ta recunoşti că au format obiectul unor discuţii ample, timp de peste un an de zile, între noi amândoi.
Într-adevăr, acum un an şi jumătate, eu ţi-am prezentat, scris şi verbal, retragerea mea din alianţa pe care noi o încheiasem în 1930, dta în calitate de şef al organizaţiei „Legiunea Arhanghelul Mihail”, eu, în calitate de şef al grupării „Legiunea Naţională” şi al tineretului ţepist, alianţă care a stat la baza formării frontului politic cunoscut sub denumirea de „Garda de Fier”.
M-am retras pentru că declaraţiunile pe care le-a făcut dl. Al. Vaida, fost ministru de interne la Consiliul de Război, că este „părintele spiritual” al mişcării şi chiar „naşul” Gărzii de Fier, precum şi declaraţiunile de la Iaşi, că a sprijinit cu banii Ministerului de Interne Garda de Fier, m-au pus în situaţia de a constata că dta m-ai minţit din prima clipă când ne-am cunoscut, spunându-ne celor pe cari ne-ai convocat, în calitatea noastră de şefi de tinere grupări politice, că dumneata ai luat iniţiativa formării acestui front tineresc numit Garda de Fier.
M-ai minţit din prima clipă.
Am rupt, dezgustat, raporturile cu dta, pentru că mi-ai făcut chiar ofensa de a-mi propune să iau şi eu bani de la Interne, aşa cum ai luat dta; mi-ai propus să intru în Siguranţa Generală a Statului, ca agent secret. Să spionez lumea pentru bani. Şi să-ţi dau şi dtale o parte din salariu. Aşa cum mi-ai spus că au primit să facă, pe vremuri, Comănescu, deunăzi, ing. Ghica şi alţii şi alţii.
Ştii cu câtă indignare te-am refuzat. Două luni mai târziu, ca urmare a acestei ofense, am întrerupt raporturile personale cu dta. După două luni ţi-am trimis o scrisoare de rupere a relaţiilor. Mi-ai cerut să nu mă retrag în acel moment greu pentru organizaţia dtale (abia plecase Stelescu).
Nu m-am retras public atunci, aşteptând ca să fac aceasta când vei conveni şi dta. Am fost cavaler.
Ministrul de Interne, patronul Gărzii
Garda de Fier a fost organizaţiune poliţienească şi a făcut numai acele acţiuni cari au fost ordonate de ministrul de interne Vaida, iar luptătorii cari au activat independent au fost persecutaţi de d. Vaida şi îndepărtaţi de d-ta., d-le Codreanu, pentru ca nimeni să nu se mai îndoiască.
Acţiunile d-tale nu mai au, în lumina acestor destăinuiri, aureola martirajului, farmecul eroismului, voluptatea misticismului, ci poartă în ele blestemul faptelor făcute pentru arginţii primiţi.
Bani care ard sufletul
La un consiliu legionar, ţinut după ce d. Vaida a trădat secretul ajutoarelor materiale ce ţi-a dat, d-ta, văzându-te descoperit, nemaiavând încotro, ai confirmat primirea banilor, spunând: „Când am luat acei bani, am simţit pământul că se cufundă sub mine. De ce am luat acei bani? Nu trebuia să iau! Am simţit cum îmi ard mâinile”.
Ai simţit cum îţi ard mâinile? Dar cum îţi arde sufletul, nu simţi?
Zelea şi macedonenii
Nu îţi răsună în urechi cum d- Vaida ţi-a spus: „Ai făcut o greşală, d-le Codreanu, solidarizându-te cu Beza” şi ca să-l asculţi, în procesul meu nu ai mai venit ca apărător, iar azi mă loveşti? Banii aceia pe care i-ai luat ca să mă loveşti, nu îţi ard sufletul?
„Împotriva curentelor dizolvante”
Atunci când se ştie că cu banii daţi de d. Vaida, d-le Codreanu, făceai acele acţiuni pe cari ţi le ordona ministerul de interne, cum vei putea justifica că în vara anului 1933, după ce d. Vaida se rupsese de d. Maniu pe chestia constituţională, din 71 de judeţe, câte are ţara, ai găsit cu cale, şi d-ta şi ministrul de interne, să faci propagandă tocmai şi numai în jud. Alba, fieful electoral al d. Maniu?
Banii aceia îţi ard numai mâinile? Sufletul, nu?
Zelea şi invalizii
Când te-am întrebat odată, domnule Codreanu, de ce ordoni să fie sprijinit „Frontul Românesc”, din care face parte C. Angelescu, care a lovit pe invalizi, d-ta mi-ai spus: „Vaida a dat ordinul!”. Cum ai mai luat atunci bani de la cel care pretinzi că a lovit pe invalizi? Ce te-a făcut să îl aperi pe Angelescu? Vrei să lupţi alături de el? Pentru asta loveşti în mine? Va veni la d-ta autorul legii Dobrogei-Noi să cumpere un glonţ ucigaş împotriva mea şi veţi face târgul.
Zelea şi muncitorii
Domnul General Cantacuzino a chemat la el pe mai mulţi legionari şi le-a propus – pe linia învăţămintelor ce ţi-a dat d-tale d. Vaida, ca în schimbul sumei de 3.000 de lei lunar, ei să se ducă în fabrici, în uzine şi în minele din Ardeal, pentru a sparge solidaritatea muncitorilor exploataţi.
Banii aceştia cu care industriaşii cumpără de la dta sufletele curate ale legionarilor şi sufletele chinuite ale minerilor moţi, ale lucrătorilor bănăţeni, ale muncitorilor români, nu îţi ard sufletul?
Zelea şi nicadorii
La Consiliu, d. Vaida s-a declarat împotriva Nicadorilor. D-ta, întrebat de d. General Constandache, ai spus, pe cuvânt de onoare, că nu ai ştiut nimic de fapta aceasta.
Nici asta nu îţi arde sufletul?
Când vezi că azi ştie toată lumea că ai lovit în toţi aceia în cari ţi-a arătat d. Vaida, de la care ai luat nu numai sfaturi, ci şi bani, ce crezi că ţi-a mai rămas bun de făcut, decât să îţi pui pistolul în frunte?
Mercenarii industriaşilor
Un alt temei al despărţirii mele de dta a fost prezenţa dlui general Cantacuzino, urmaşul acelor greci ticăloşi cari au însângerat neamul românesc de-a lungul a patru secole, el însuşi un om încărcat de multe şi grele păcate faţă de poziţia pe care noi o ocupăm în lupta Neamului românesc. Dl general Cantacuzino a făcut parte din multe consilii de administraţie ale industriilor care jefuiesc ţara, aşa de exemplu, din consiliul fabricii de zahăr din Ripiceni, a bogatului „jidov” Zissu şi a făcut parte, chiar după venirea în organizaţia noastră, din consiliul de administraţie al băncii tâlharului între tâlhari, „ovreiul” Blank.
Dacă ai voit să te vinzi pe dta Ministerului de Interne, moşierilor, bancherilor şi industriaşilor, treaba dtale. Dar prezenţa unui ciocoi profitor de pe urma jafului băncilor şi industriilor în fruntea organizaţiei, nu a fost fără urmare pentru destinul mişcării naţionale.
În luna Decembrie 1933 a venit la şeful ad interim al Gărzii de Fier industriaşul C.O. (se referă la inginerul Constantin Orghidan, n.n.) şi i-a oferit 20 de mii lei, propunându-i să găsească un legionar care, în schimbul acestei sume, să ucidă pe un alt industriaş, pe A.M. (se referă la Max Ausschnitt) cu care C.O. era în ciocnire de interese. Dl. general Cantacuzino a primit târgul, a încasat banii şi şi-a dat cuvântul că se va face. Apoi m-a chemat pe mine şi mi-a adus ofensa de a-mi da ordin să ucid în schimbul sumei pe acel industriaş. Am refuzat.
Această „neexecutare de ordin” nu mi-a iertat-o ciocoiul niciodată. Nici eu nu i-am iertat ofensa pe care ne-a făcut-o de a crede că noi, legionarii, suntem mercenari, că putem ucide pentru bani.
Faptul petrecut este de o însemnătate covârşitoare. Pornită din cabinetul ministrului de interne, Vaida, cu banii ordinei publice, Garda de Fier s-a dovedit în scurtă vreme a fi un docil instrument executiv în mâna clasei conducătoare. Era firesc ca să termine ca salariată direct a unuia şi altuia dintre potentaţi.
Când d. Vaida a căzut de la guvern, au venit să ne tocmească bogătaşii. Ne-au luat în antrepriză moşierii, bancherii, industriaşii şi agenţii de poliţie.
Cei din vechile cadre, în frunte cu Mihai Stelescu care era secondat de elita elementelor combatante, s-au revoltat împotriva dtale, domnule Codreanu.
Căpitan de poteră
Tu nu eşti, Codrene, nici căpitan de haiduci, ci căpitan de poteră.
Tu vei ucide ţăranii şi muncitorii care se vor ridica pentru dreptate.
Şi căpeteniile lor le vei ucide.
Vei coborî în mormântul istoriei cu ruşinea de a te fi adăpostit în timp de război, tu, „căpitan” de oaste în casa duşmanilor cari în acelaşi timp ucideau şi scchingiuiau pe ostaşii tăi.
Vei coborî în mormântul istoriei cu dezonoarea trădării propriilor tăi fraţi de arme.
Vei coborî în mormântul istoriei cu pata de a-ţi fi asasinat ostaşii devotaţi.
Vei coborî în mormântul istoriei cu marea ruşine de a fi încercat să asasinezi moral pe omul care ţi-a scăpat viaţa, care pentru a salva viaţa ta, a primejduit-o pe a sa.
Nu eşti, Codrene, pe linia destinului neamului românesc.
Bancherii occidentali – germani, francezi, englezi, olandezi, belgieni, pur sânge – cari au investit capitaluri în ţara noastră şi-au luat măsuri ca o industrie naţională adequată bogăţiilor solului şi subsolului nostru, să nu se dezvolte la noi, ci pururi să fim tributari lor, cărora noi le furnizăm la preţuri de batjocură cele necesare hranei şi materiile prime pe care ei le prelucrează şi ni le trimit la preţuri fantastice. La noi în ţară, chiar, capitalul străin edifică industrii pe care ei le conduc – asigurându-şi complicitatea unei bune părţi din oamenii noştri politici pe care îi cointeresează la profituri sub forma la membri în consiliile de administraţie – industrii care exploatează munca funcţionarilor, a lucrătorilor şi a plugarilor producători de materii prime, dar care jefuiesc până şi de măduva din oase pe bieţii consumatori, marile mase populare, poporul român.
Şi dumneata, domnule Codreanu, ce vrei să faci? Să alungi dintre intermediari pe bancherii ovrei spre a-i înlocui prin greci, armeni, nemţi: vrei să-l înlocuieşti pe Goldenberg prin Malaxa, pe Auşnitt prin Orghidan, pe Herdan prin Garabet Aslan, pe Filderman prin Polihroniade, pe Schwarz prin Frumuzakis, pe Groedel prin Cantacuzino?
Asta ai înţeles dumneata din tot sbuciumul neamului românesc? Că vor românii să-şi schimbe stăpânii? Că preferă pe fanarioţi şi pe armeni, pe leşi şi pe nemţi, ovreilor? Că între jefuitorii închinători la „David-stern” şi între asupritorii închinători la „Haken-creuz”, preferă pe cei din urmă? A, înţeleg! Îţi convine să dai această interpretare mişcării naţionale – care nu s-a început şi nu se sfârşeşte cu dumneata – pentru că această interpretare este pe linia destinului dumitale.
Numai că miloanele de locuitori ai acestei ţări, miloanele de săteni şi orăşeni, nu pentru destinul dumitale s-au născut şi trăiesc, nu pentru destinul familiei dumitale trăiesc şi muncesc, ci pentru destinul copiilor lor luptă şi sunt gata să se jertfească..
Nu eşti, domnule Codreanu, pe linia destinului neamului românesc. Dumneata pregăteşti noui secole de asuprire şi de exploatare a acestui popor. Este linia de moarte pentru românism, linia acţiunilor dumitale.
Pe linia destinului neamului românesc sunt milioanele de plugari, de lucrători, de cărturari cari muncesc şi luptă pentru a asigura o soartă mai bună generaţiilor viitoare: sunt elementele combatante şi elitele conducătoare care se gândesc să asigure mai binele fiecărui cetăţean în parte, încăpând în inimi şi în cugetul lor soarta tuturor conlocuitorilor noştri – nu numai o minoritate de fanarioţi, de levantini, de „heimatlos”, aşa cum este în cugetul dumitale să înscăunezi la conducerea ţării, în frunte cu dta – aristocraţia, căreia ţara a învăţat să-i spună, cu ură şi cu groază, CIOCOISM.
8 Martie 1936, Bucureşti.
Preluat din revista lunară Țara de mâine, anul II, nr 2-3 din februarie - martie 1936
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index