Prin aceste rânduri, mă adresez tovarășului Panait Istrati și fratelui Mihail Stelescu, pentru că mă interesează discuția ce-o duc... Pentru că sunt un biet muncitor, dezamăgit de viață, de politică, de cele două tabere adverse: dreapta și stânga, care deopotrivă s’au dovedit neputincioase în ameliorarea vieții omului.
Vă mărturisesc că eu, unul, (și ca mine, sunt, cred, toți muncitorii), numai știu încotro să mă orientez, în cine să mă încred... Am ajuns ca în povestea măgarului, deopotrivă de flămând și însetat, care ședea în dubiu și nu știa cu ce să înceapă.
Ei, bine! Eu vă întreb pe dvs. — Într-o țară așa de bogată, ce trebuie să facă și ce hotărâre să ia muncitorul român ca să-și creeze o soartă mai bună? În cine să mai creadă?
Căi politice au fost destule până acum. Toate însă au eșuat, de la acei entuziaști, care sub flamura roșie reușiseră să strângă rândurile celor flămânzi și oropsiți, — pentru ei, inițiatorii, să-și facă situații și burtă. Un exemplu: Cine nu știe de Cristescu, înflăcăratul și neastâmpăratul plăpumar, care cu o nespusă trufie își afișa teribilii ciucuri roșii în jurul gâtului. Astăzi e un burghez negustor și proprietarul unei confortabile vile pe str. 14 Martie. (Ciucurii îi mai poartă!). Acesta a fost primul hop înghițit de muncitorimea română. Al doilea a fost partidul național țărănesc, ocrotitorul din oficiu al țăranilor și muncitorilor, când nu era proces muncitoresc, care să nu fie apărat de ei, atâta timp cât au fost în opoziție.
Ajunși la putere, muncitorii și-au găsit moartea, când și-au revendicat doleantele... Atunci cei mai bătrâni dintre noi, cu rănile încă sângerânde, au început să-și rumege greșelile și încrederea atât de șifonată de lichelele, ajunse sus; iar cei mai tineri, încă entuziaști, nu s-au dat bătuți, ci s’au agățat cu nădejde de zăbrelele de fer, pe care le întindea cu multă candoare Zelea Codreanu. Ceeace s’a făcut până acum, cu gardul de fier, a trezit pe mulți și rușinați, sau reîntorși îngroziți.
Iată realitatea tristă și mizerabilă, care a adus pe muncitorul român în bezna neîncrederii și hoasul dezamăgirii... Ce e de făcut?!
AUREL MIHĂILESCU, legător de cărți
Cruciada Românismului - Anul I, nr 10 de joi, 7 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index