De ce in zi de sărbătoare
Atit de tare, sufletul mă doare?...
De ce în gîndu-mi nu-i senin
Și'n inimă, nu-i soare.
Ci doar dureri, cari mă frîng?
Ești tu, poporul meu năting.
Ce desnădejdea 'n sufletu-mi ți-o strîngi
Și-ascuns in mine, ancestral, chinuitor, te plîngi?
Ce demon sufletul ți l-a schimbat
De te-a făcut atit de laș și 'nfricoșat
Să n'ai curaj, revolta să ți-o strigi.
Și muritor, de foame, pe drumuri te 'ncovrigi?
Unde-ți sînt Luptătorii?
Unde-ți sînt înfiorătorii,
Purtători ai avîntului
Pină la marginile mormintului?!...
Ori, poate, ceiace simt eu,
Nu e glasul poporului meu...
Nu e sufletul oștenilor curați.
Cari se trag din Împărați.
Cu singele clocotitor, vijelios.
Virtuților, să se reverse generos...
Ci numai glasuri șovăelnice
De robi cu suflete nevolnice,
Cu gîndul timp și trupul flagelat,
Cari mor cerșind pe trepte de palat!?...
....................................
Deaceia poate 'n zi de sărbătoare
In mine nu-i senin și nu e soare,
Și-atît de tare sufletul mă doare.
De parcă-ar fi o zi de 'nmormintare!...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 3 de joi, 6 decembrie 1934
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index