Voi, frământări neînţelese,
Ce n'aveţi ființă, n'aveţi glas,
Dar care pline de neliniști
Ne puneţi ezitări în pas,
De-aş fi un ţesător v'aş ţese,
O! Frământări neînţelese
În sufiet de pripas!...
V'as împleti, pe gândul negru,
Cu roșul dorului aprinsul...
Şi v'aş urzi în fir de aur,
Furat din soare, cum e visul...
Și v'aş broda cu-albastru sfânt
Cât vezi cu ochii necuprinsul...
Dar cum un suflet de pripas
Nu are vreme de popas
Mânat cu de un crud destin,
O! Frământări neînțelese...
Vă 'ngrop într'un pahar cu vin.
Şi'n zilele care mai vin,
Veţi fi la fel; neînţelese...
Fără fiinţă... fără glas...
Ca un suflet de pripas!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Și cât de minunat v'aş ţese..
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 26 de joi, 6 iunie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index