Vieaţa noastră politică și spirituală se pasionează de câtevarzile de ideia unui front popular. A cărui menire socială ar fi „apărarea drepturilor cetăţeneşti, până în bezna satelor, pentruca cetățeanul cel mai umil să nu mai stea la discreţia arbitrariului jandarmilor.. Emanciparea ființei noastre apărată de forțele tuturor... Înfrăţirea poziţiunilor sociale, religiunile, pentru sfărâmarea răului...
Ideia acestui front popular românesc a fost svârlită la o întrunire publică de-o căpetenie politicianistă. Din cauza formulârii vagi, a miezului constitutiv al acestui front, atât dreapta cât şi stânga au tăbărît pe el, tălmăcindu-l fiecare, potrivit ideologiei sale. Stânga, cea dintâi, s'a grăbit să bată monedă, cerând prin aceste fronturi o sistemă de reorganizare a mişcării comuniste la noi, cât şi o comodă ofensivă antifascistă. Iar dreapta s'a mulțumit să invectiveze şi să se oțărască dinaintea pericolului roșu și a jalnicei tragedii a poporului român.
Adevărul a rămas, undeva, singur şi uitat în miezul unor acte, cu mulţi ani in urmă. Și cari este cauza întregii debandade şi demagogii dela noi. Pentrucă, atât dreapta cât şi stânga sânt nesincere pe poziţiile, de unde revendică.
Dreapta românearcă este mai mult o beţie de sentimentalisme, de naționalism rău înţeles, de lipsă de originalitate şi de totală înstreinare dela o realitate istoric-psihologic românească. Ceiace ne trebue astăzi este religia unui
constructivism dur şi științific şi care înseamnă: lupta economică şi socială impotriva exploatatorilor, desrobirea individului de tirania civilizaţiei şi a prejudecăţilor, educarea poporului prin cultură şi exemplul faptelor şi normalizarea vieţii colective, în aşa fel încât să existe un raport egalitar şi suficient între muncă, salarizare şi consumaţie. În locul naţionalismului retrograd, care nu-și mai are legitimitate nici istorică, nici geografică și nici umană, — dreapta ar trebui să propovăduiască un românism nobil, uman, creator de valori morale şi integru împărţitor de dreptate. Românism, care inainte de toate, să însemne o aspră disciplină în organismul colectiv al acestei naţiuni, — menit să organizeze și să extragă formula unei evadări în universalitate a neamului nostru. Pentru asta, omenirea trebue împărțită în exploataţi şi exploatatori, iar revolta noastră s'o ferim de politicianizare, de un scop imediat practic, şi s'o menținem santinelă permanentă a foamei de adevăr și a setei de dreptate. Nu există clase, nu există rase. Nu sânt decât oameni răi şi oameni buni. Sântem toți fii acestei ţări, solidari în apărarea şi prosperarea ei. Se cuvine ca în schimb, toţi cetăţenii acestei țări să nu fie umiliţi, oprimaţi sau exploataţi în drepturile naturale ale muncii și vieții lor cinstite.
Cu atât mai mult cu cât aceste drepturi sânt garantate de legi pentru a căror împământenire s'au iscat atâtea revoluţii şi-au murit nenumărați bolizi incandescenți.
Stânga românească trece astăzi printr'o criză de entuziasm şi răsunet în massă. Deşi mai aproape de relele sociale, mai cu multe argumente ştiințitice decăt dreapta, — stânga dă impresia artificialului, creat anume îmbietor, tocmai spre a ascunde o mare potlogărie. Stânga, în lupta ei politică, seamănă aceeași vrajbă, menţinând clasele şi luptând cu mijloace de extremă anarhică, împotriva oligarhiei prezente. Ori, ceeace constitue marea crimă a acestei doctrine sociale, constă în aceea că din cauza materialului uman, conducător, când e vorba de înfăptuiri se instalează o teroare nouă, mai grozavă, în locul celeilalte, mai vechi.
Ori rostul mişcărilor sociala nu este acesta. De-a cârpăci. Ci acela de-a reînnoi şi purifica, departe de orice scop personal, — numai subordonați interesului colectiv. Comunistă sau fascistă, România va continua să sufere, pentrucă, după cum spunea și Panait Istrati: „teroarea poate fi o efemeră metodă de luptă, dar nu o metodă de guvernământ. Ea nu rezolvă niciun fel de criză economică. Teroarea este o boală şi deci noi nu putem face apologia niciunei boli“.
Frontul popular, emis de d. Dem. Dobrescu şi amplificat de intelectalii noştrii, prosovietici, şi de presa „independent“-comunistă, este un mijloc de propagandă camuflată a partidului comunist din România. Încă din anul 1928,
când s'a ținut la Craiova cel de-al patrulea congres comunist, între alte rezoluții cari s'au luat, au fost și acestea: "Trebue sprijinită organizarea unei aripe stângi în sânul partidului naţional-țărănesc, chiar peste capul conducătoiilor lui. Partidul comunist trebue să înlesnească în toate chipurile alcătuirea acestei aripe stângi
a partidului, s'o facă să critice cât mai aspru activitatea conducerii centrale, atât a conducătorilorlor de dreapta, căt şi a celor stânga“, Trebue neapărat ca iniţiativa organizării stângii să o ia acele organizaţii locale ale fostului partid țărănesc, care sunt impotriva contopirii cu partidul național. Cu această stângă urmează a se încheia un front popular (unic) şi trebue cerut ca acest front să fie organizat şi să ființeze neîntrerupt pentru lupta necesară trebuințelor zilnice ale țărănimei“.
Iată, deci, fața adevărată a acelui front popular de apărare antifascistă a muncitorimei și țărănimei dela noi. Aripa stângă a partidului naţional-țărănesc, al cărei exponent e d. Dem. Dobrescu, a încercat lovitura de teatru, credincioasă nu unor convingeri liber-revoluționare, ci SILITĂ de către conducerea partidului comunist din România. Tot
astfel se explică şi de ca au făcut declaraţii pentru acest front, procomunist P. Constantinescu-Iaşi, agentul sovietic Scarlat Callimachi şi presa „proletarilor” de pe Sărindar.
Aşa stând lucrurile, o orientare pe oceanul, încă prea agitat și tulbure, a vieții publice româneşti, este plină de obstacole, Ameliorarea relei stări de care se „bucură“ această țară nu va sta nici in internaționalism, nici în şovinism. Ci în lupta disperată şi intransigentă impotriva utopiilor politice, care au anchilozat şi nimicit ceiace e mai bun în sufletul nostru.
Frontul de care avem nevoe este al unei solidarizări in massă, dinaintea exploatatorului, care ne vlăgueşte fără nici o milă, neinteresându-se de naționalitatea noastră. Definiţiile patriotice sau umanitariste sunt create tocmai
pentru subjugarea noastră socială.
Se impune, deci, o reacțiune. O coalizare a tuturor forţelor anonime de care dispunem, toate îndreptate împotriva canaliei care n'are milă nici de individ, nici de popor, nici de țară. Și aceasta fără să ne numim fasciști, antifasciști sau comuniști, ci români exploataţi şi asasinați de-o oligarhie, recrutată din chiar fraţii noştri.
Revolta ne va fi, în felul acesta, sfântă, pentrucă luptăm pentru desrobirea omenirii, în sine.
ALEXANDRU TALEX
Cruciada Românismului - Anul I, nr 40 de joi, 12 septembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index