Mi-am făcut din naționalism un ideal călit de viață și din legionarism o cale întru acesta.
Dacă naționalismul a învins legionarismul; idealul calea, se datorește discordantei dintre aceste două forme de viață, care se vroiau colaborante prin faptele și oamenii lor.
Între naționalismul bunului român și naționalismul legionar, e o deosebire dureroasă, unul e vital și celălalt de paradă, unul e ideal și celălalt grefat pe interesele drojdiei străinismului ce-l conduce, adică speculativ. De unde, contribuția legionarului la naționalism, e nulă. Contribuția legionarului la legiune e totul. De aceia nu există considerații de ordin superior național acolo unde există considerații de grupă.
Am înțeles întotdeauna să fiu o unealtă în mâinile unui meșter de elită, pentru o operă de artă sufletească sau materială, însă niciodată pentru o manoperă. Am înțeles totdeauna ca prin legiune să-mi slugăresc tara, însă niciodată sa’mi slugăresc camarazii cari nu merită un asemenea nume.
Înainte de a intra în legiune mi-am învins prejudecățile, m’am îngenuchiat pe mine, ca să învăț cum să’ngenuchi mai târziu pe alții, cu naivitatea șovinului ce se crede predestinat să mărească cu un micron triumful naționalismului, pentru ca acum când ies, mai revoltat ca oricând, să mă fi învins conștiința cea adevărată care călăuzește gândul și sângele unei nații, prin naționali.
Nu sunt primul învins de-o mentalitate ce nu mă încape. Și foștii mei "conducători", au fost odată învinși de ritmul sprinten al unei vieți ce se vroia nouă, purificată de inadvertențe, de elanul ce spărgea tineresc vechea cuirasă de prejudecăți politice. Justificarea de odinioară, poate constitui prolegomenele ruperii de azi. De altfel istoria se repetă chiar când se ivesc și dictatori.
Învinșii sunt niște trădați, nu niște trădători, pe cari stigmatele demnității le înseamnă în frunte destinul.
Trădătorii de legiune și de neam trebuesc căutați printre cei cari rămân și visează la ziua biruinții, rumegând deviza: "...veți mai munci cinci ani deacum încolo, însă veți profita cincizeci de ani pe urmă, și voi și copii voștri". Din "discursurile" d'lui C. Z. C.
În fața unui asemenea naționalism legionar, orice conștiință românească se declară învinsă, orice inimă țipă, orice pumn se agită.
Și pentru această învingere de conștiință care urmează alte învingeri de legiune, cine va crâcni o insultă fără să-și fi scrutat mai întâi sufletul?
Sau legionarismul a distrus sufletele?!
Petre Horia Vulcănescu
Cruciada Românismului - Anul I, nr 12 de joi, 21 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index