Am relatat în numerele trecute amenințările ce ne veneau din tabăra Codreniștilor din cauza atitudinei noastre deschise și cinstite care nu le iartă nici lor nici o murdărie.
Azi amenințările au prins consistență. Dăm în facsimil următoarea scrisoare primită:

Sănatate
Camarade Stelescu
Astăzi 25/III/crt la orele 16-17 s'a decis prin tragere la sorți moartea Dta. Ca bun camarad, fost Comandant, nu vreau să fiu cu conștiința încărcată de a ascunde aceasta.
Nu mă divulgați că sunt pierdut și îmi rămân 2 copii pe drumuri.
Am vroit să-ți vorbesc, acas nu am putut.
Cu respect,
Grig. Constantinescu
Imediat ce s’a primit scrisoarea, s’au trimis câțiva prieteni pentru a-l găsi pe Grig. Constantinescu, ca să se stabilească de este vorba de o intimidare sau de o reală încercare de asasinat.
Grig. Constantinescu a fost găsit și a menținut cele scrise dând și o declarație nouă în fața martorilor.
Pentru a se dovedi care este intenția lui Grig. Constantinescu, de a intimida — fiind trimis de Codreanu, sau sincer fiind, de a pune în gardă pe Directorul nostru, s’a făcut o cerere la care s’a anexat declarația și s’a înaintat la Consiliul de Războiu.
Afacerea a fost dată d-lui Prim Comisar Regal care a repartizat-o d-lui Locotenent Colonel Mihail.
Grig. Constantinescu a fost și el dus la Consiliu de Război.Cercetările vor urma și vor stabili faptele. Deoarece chestiunea a fost dată pe mâna parchetului militar, ne abținem dela orice comentariu. DAR AVERTIZĂM CĂ ACESTOR MIJLOACE CRIMINALE, FIE REALE, FIE NUMAI INTIMIDĂRI, LE VOM RĂSPUNDE CU CALMUL Șl SENINĂTATEA OAMENILOR CARE SE MÂNDRESC, CA PENTRU CURĂȚENIA Șl DÂRZENIA UNEI ATITUDINI INTRANSIGENTE AU DE SUFERIT CHIAR MOARTEA.
NU NE TEMEM DE CANALII, CĂCI NU NE ESTE TEAMĂ DE MOARTEA NOASTRĂ FIZICĂ.
CRUCIADA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 17 de joi, 28 martie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index
