▪ Faţă de unele fapte întâmplate în ultima vreme, CRUCIADA ţine să se ştie că nimeni nu a fost încuviinţat să ducă tratative cu cineva sau cu vr'o organizaţie. Singurii în drept să reprezinte Cruciada în atari situaţii sânt: D-nii MIHAIL STELESCU, conducătorul Cruciadei, și d-nii C-TIN CARAGEA și SERGIU LECCA, membri în comitetul executiv.
▪ Ni se comunică din Craiova că prietenul nostru, Paul Brădişteanu, a fost victima unei agresiuni banditești din partea unui grup de 20 de gardişti. Capul bandei, Muncel, a fost dat pe mâna parchetului. Îi sfătuim pe asasini să termine, căci putem scuipa şi noi foc în legitimă apărare.
▪ Deși am dori să nu mai scrim nimic despre Codreanu și codreneşti, deoarece nu acesta e scopul Cruciadei, şi după cum ne-au spus toţi prietenii, nu merită atenţie deoarece vor pieri singuri, totuș sântem siliţi să relevăm anumite fapte.
În afară de Cruciada Românismului, mai apărea pe vremuri o revistă „Cruciada“ literară. Gardişii, care momentan nu au alt obiectiv decât distrugerea CRUCIADEI, au, se vede, de ce să se teamă — au pus la cale un șantaj şi o mistificare murdară.
PREOTUL MARINESCU — auziţi bine, preot! — din Ialomiţa a propus în numele d-nului Pantelimon, care a avut la Carmen Sylva o întrevedere cu Codreanu, unuia din foștii conducători ai „Cruciadei“ literare, cumpărarea titlului pe suma de 30.000 lei — 30 de arginţi! —
Sperau amicii gardişti să cumpere titlul şi să facă o confuzie, derutând lumea. Admirabile procedee. Însă încercarea lor s'a lovit de caracterul şi cinstea d-lui Anesia, un distins și talentat poet şi publicist, care a refuzat acest târg murdar. Am relevat acest fapt ca să se ştie. De va fi nevoie de alte preciziuni, vom da.
Cruciada Românismului - Anul I, nr 40 de joi, 12 septembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index
