Când mi-am sugerat aceste două nume de mai sus, am fost năpâdit fără să vreau de amintirea trecutelor vremi de tortură şi martiraj irosite cu mult elan şi entuziasm, pe altarul şubred al unei mistici deșarte.
Este vorba de nu prea depărtatele timpuri când un tineret nevinovat şi ameţit de o falsă credință a dat tot ceeace s'a putut da spre înălțarea pe culmile biruinței a unui fals ideal, azi compromis şi descreditat complectamente.
Era în iarna anului 1933, - an fatal — când toţi tinerii care duseserăm până şi ultima picătură de energie a trupului şi sufletului nostru tânăr în slujba unui crez — am fost adunați, care după unde ne găseam şi aruncați ca jivinele groaznice în beciurile igrasioase, pline de infecție și intuneric ale inchisorilor noastre.
Amărăciunea şi calvarul îndurat de noi să fie în sufletul aceluia ce este cu totul străin de sufletul, ţinuta şi simțirea neamului românesc şi care după acte se cheamă Zelinski-Launer iar pe românește orbii, surzii, neințelegătorii şi necunoscătorii mai zic şi Corneliu Codreanu — căpitanul sugrumător al neamului nostru.
Rămăsesem uitati într'o închisoare impreună cu mai mulți tineri: vânzolelile interne se mai limpeziseră şi potoliseră, iar spiritele mergeau spre făgaşul normal când ni s'a adus frumoasa și îmbucurătoarea veste că Mihail Stelescu, conducătorul și sufletul de fapt al „Gărzii de fier“, va veni să facă cuvenitele demersuri spre a fi puşi în libertate.
Clipele petrecute atunci de o mână de tineri împreună cu Mihail Stelescu, vor rămâne neşterse pentru toată viața.
Mângâierea sufletească şi bucuria simțită atunci şi azi îmi sunt destul de vii. Prima dată când ne-a văzut, a început să ne imbărbăteze cu acea energie ce i'a fost caracteristică până la moarte. Marea deziluzie, scăderea moralului şi îngrijorarea, nu de soarta noastră, ci de-a „căpitanului“ Zelinski alias Codreanu, de-a cărui urmă noi nu mai știam nimic. Stelescu ni le-a potolit.
Dar vorba proverbului: "țara arde şi baba se piaptănă“. Noi zăceam în temnițe şi căpitanul, care se ridicase pe umeri noştri loviți de bastoane și ciuruiți de plumbi, se lăfăia în pufurile „jidanilor“ cârora noi le spărsesem capetile. Ah! asta nu vom uita niciodată noi, tineretul conştient muncitor şi cinstit şi care n'am voit să ridicăm pistolul şi toporul, la supremul mijloc şi rol de răsbunare contra adversarilor şi de convingere şi impresionare a opiniei publice laşe şi nesimțită.
Tâlcul trădărei, nu al lui Mihail Stelescu care nu avut ce să trădeze, ci al nostru, al tineretului ce cu un ceas mai devreme am deschis ochii şi am văzul că tinerețea ne-a fost batjocorilă şi inşelată, aici işi are obârşia.
Pentru mehedinţeni, Mihail Stelescu devenise apreciat şi cunoscut incă din prima lui activitate politico-socială în „Garda de Fier”. Simpatia i-a crescut mult în scurta dar activa sa trecere prin parlament şi în intervenția făcută în favoarea noastră deținuți. Când a scos „Cruciada Românismului”, abea atunci s'a văzut că Stelescu nu mai făcea parte cu adevărat din „Garda de Fier” şi atunci s'au găsit destui nesimţiți şi răuvoitori care socoteau această ieşire drept o „trădare“.
Dar au fost mulți şi din aceia care au văzut în gestul lui Stelescu cinstea şi curăţenia unui om care n'a vrut să-și sară peste conştiinta şi peste cerințele românismului adevărat, iar de cum a început să delimiteze, cea mai superioară doctrină politică socială emanată de etnicul şi spiritualitatea românească, munca şi străduința sa, au fost raza luminoasă ce a stăpuns bălăcăreala politicului românesc.
În săptămânile după asasinarea bestială a conducătorului Cruciadei, am întreprins o călătorie cu o mână de tineri prin acest judet, spre a vedea cu adevărat dacă grosul naţiei de țărani şi muncitori au aceleași credințe în legătură cu împuşcarea lui Stelescu, cum aveau o mână de păcătoşi ai mehedințului. Voi cita numai două exemple, din prea multele ivite în calea noastră — cititorii noştri vor trage cuvenitele concluzii. Să nu se uite însă că numele „Cruciadei Românismului“ a răsbătut până și în cele mai umile cătune şi colibe.
Eram în ziua de Sf. Maria, ne apropiam da liziera unui sat mehedințean, in marginea drumului plin de colb şi de șanțuri şi între lanurile verzi de porumb, într'o livadă de iarbă văzurăm un gospodar mai chiabur păscând doi cai şi intrarăm în vorbă cu el. După ce vorbirăm multe şi mărunte cu el, omul îndrăzneț îşi permise să ne întrebe că ce vânt ne-aduce pe acest drum — i-am spus că sunt în drum spre Schitul Gura-Motrului — ducându-ne să-l vizităm. Apoi iar omul ne-a întrebat că ce meserie avem şi şi-a mai dat în petec şi de credințele politice ce le împărătşim.
Văzându-l că îndrăznește atât — îl întrebarăm şi noi ce credinte politice are, ne răspunse că-i naţional-creştin, şi nu mică-i fu mirarea și nedumerirea, când îi spuserăm că nu facem nici o politică — iar pe toţi zavozii politici îi taxarăm de hoţi ordinari. Omul, simțindu-se indignat, începu să-şi susție crezul polilic — simț pentru politic avea — să ne facă apologia antisemitismului etc. Îl lăsarăm şi la urmă, când văzu cu ce puteri îi răsturnăm adâncurile convingeri rămase deziluzionat, iar când să plecăm ne întrebă că ce s'a făcut de-a dat drumul „studenților” care au împuşcat pe "trădătorul“ de Stelescu şi începu să susție iar cu ardoare gestul celor zece „bestii“. Îl lămurirăm și aci şi plecarăm.
După trei zile dela scena de mai sus ne-a fost dat să ne întâlnim cu o echipă de lucrători C.F.R-işti, care s'au arătat extraordinar de alarmați pe chestia omorîrei lui Stelescu — idolul lor — şi au spus că vor fi primii cari se vor constitui parte civilă în numele Mehedinţului în acel proces al românismului contra străinismului şi contra destrăbălărei şi amețelei unui tineret corupt şi demoralizat.
N'am găsit nici un român care işi duce cu greu povara zilelor să susțină şi să aprobe gestul asasinilor şi criminalilor.
Fraţilor din Mehedinţi, voi care vă câștigați cu sudoare bucata de pâine şi care nu vă arde de hatârul prea mulților codreni ce au ologit un neam, veniți în ziua cea mare a procesului să spunem să vuiască adâncurile. Înlături cu toți veneticii şi străinii de sufletul românesc; jos cu asasinii şi teroriştii care se erijează in matadori ai „naționalismului“ şi care, in realitate, nu duc decât o politică de asasinare a tot ce-i românesc.
Ion C. Gherghinescu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 88 din 30 august 1936
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index