Născut în Martie 1907 în Bucureşti, copilăria şi-o trăieşte împărţită între Cerna-Vodă şi Râmnicul-Sărat. După terminarea cursului primar revine în Bucureşti, înscriindu-se la liceul „Spiru Haret". După absolvirea liceului, urmează filosofia la universitatea din București. In 1928 pleacă în Italia, unde timp de un an audiază un curs de istoria religiilor. Intorcându-se din Italia, se pregăteşte să plece în India, cu destinaţia Calcuta, unde rămâne trei ani pregătindu-și doctoratul în filosofia orientală, limba sanscrită şi Pali.
Un an după întoarcerea în țară, dl Mircea Eliade îşi susține şi ia doctoratul în filosofie, la universitatea din Bucureşti, tratând un subiect din psihologia meditaţiei indiene.
În timp ce lucra la teza de doctorat a scris şi romanul dragostei unui alb cu o indiană: „Maitreyi”. Dar aceasta nu era prima sa carte, pentrucă mai tipărise la „Ciornei", încă de când era în India, în 1930, romanul „Isabel şi apele Diavolului”.
Debutul şi l-a făcut d. Mircea Eliade incă din 1920, când a publicat în „Ziarul ştiinţelor populare şi al călătoriilor“, un articol de ştiinţe naturale. Acestuia i-a urmat apoi „Romanul adolescentului miop”, publicat în „Universul Literar”, „Eu, SF. Diavol şi cele 16 păpuşi", publicat tot în „Universul Literar” în 1924, apoi „Isabel şi apele Diavolului”, în 1930.
În ziarul „Cuvântul", pe lângă articolele pe care trebuia să le scrie ca redactor, a mai publicat în 1930—1931, în foileton, şi volumul I din „Lumina ce se stinge", apărută în anul acesta în editura „Cartea Românească”. In 1932 vitrinile librăriilor găzduesc „„Solilogiile““ d-lui Mircea Eliade, iar 1933 ne aduce surprinzătoarea carte „Maitreyi", care a fost distinsă cu premiul „Tekirghiol-Etforia”. Acesteia îi urmează „Intoarcerea din Rai“. Şi totuşi, dl. Mircea Eliade mai are în manuscris „Gaudeamus“, scris în 1925, şi lucrează la volumul „Victorii“, care pare-mise, şi-a schimbat titlul, iar la o editură din Paris urmează să-i apară în iarna asta „La psychologie du Yoga“.
După cum se vede, scriitorul acesta a dat în fiecare an câte o carte, cu excepţia pauzei dintre 1926—1930. Şi poate aceasta n'ar surprinde atât, dacă n'am şti că în acelaş timp scrie şi la o mulțime de reviste. Astfel, a publicat la „Universul literar”, „Lumea“, „Adevărul literar“, „Vremea“, „România Literară”, „Revista de filosofie“, „Convorbiri literare“ şi câte alte periodice românești. Şi cu toată această multiplă activitate, dl. Mircea Eliade ştie să gândească serios și profund şi își trăieşte intens toate gândurile. Dl. Mircea Eliade e un creiator de frumuseți. Pentrucă numai oamenii cari îşi cosumă toată vitalitatea din ei în tratarea unui subiect drag, numai aceia pot fi creiatori.
Un subiect nu-l poţi simţi până nu l-ai trăit. Nu poţi cunoaşte viaţa până nu te-ai lovit de ea. Realitatea îţi mijloceşte scrierea. Suferinţa este isvor de inspiraţie. Şi dl. Mircea Eliade a trăit fiecare subiect al său şi a suferit pentru el înainte de a-l transcrie.
Scrisul d-sale e viu, palpitant şi consumatoriu, pentrucă d-sa nu trăiește în afară de viaţă, ci în ea.
Dl. Mircea Eliade vrea şi realizează un scris până la completa consumare. Pentrucă, „fiecare pagină de acum sau de mai târziu, trebuie să fie ca şi cum ar fi ultima ta pagină scrisă” (citez din memorie). Scrisul din totdeauna al fiecăruia trebuie să fie ardent, viu, şi să-l consume total, chiar dacă nu ar exista decât un singur cetitor care să-ţi aștepte rândurile. Numai acesta este sensul scrisului. Iar al scriitorului, cel ce se apucă să scrie, să fie gata pentru sacrificiu.
„Căci trebuie să ştii să mori atât de hotărât şi de plenar incât paginile scrise să se transtorme în viață, mai înverşunată, mai limpede, mai fertilă decât a fost viața ta”.
Ori, tocmai aşa este şi scrisul d-lui Mircea Eliade. A scris numai viaţă, adevărată viață, ceeace înseamnă că atunci când scrie, trăiește la paroxism evenimentele, într'o ardere până la alb. Toate rândurile de până acum ale d-sale sunt scrise cu febră şi sincer. Şi aceasta datorită poate şi filonului de autobiografie care există în opera sa.
In toate cărțile d-lui Mircea Eliade întâlneşti o căutare. Toţi eroii acestor cărţi vor o rezolvare a vieţii şi de aceia se agită, luptă, muncesc. Şi ceeace e mai caracteristic este spaima fiecăruia de a nu se găsi. Cu toate opririle, fixările de uneori ale acestor eroi, căutarea rămâne veşnică. Pentrucă oprirea lor e întotdeauna de scurtă durată. Iar pornirea, — începutul din nou al frământărilor, — e mai neliniștitor, mai sceptic.
Şi nu numai în romanele sale, dl. Mircea Eliade e într'o continuă căutare de sine şi de înţelegere a lui şi a altora. Chiar în „„Solilogii”, care e o carte de gânduri, de reflexii, așa cum au venit în mintea autorului, întâlnim aceiaşi nesiguranță, aceeaş încercare de a se înţelege şi a se face înţeles. Deși solilogii-le acestea sunt însemnări fără metodă şi fără nici o ordine. Probă că dl Mircea Eliade scrie despre viață, despre moarte, despre dragoste, despre
dans, despre răsboi, despre artă şi despre alte „adevăruri nesfârşite, disponibile oricâtor comentarii".
Valoarea artistică a d-lui Mircea Eliade e incontestabilă. Şi ne bucură pentrucă îşi înțelege perfect rolul. Astfel, d-sa a scris „Întoarcerea din Rai” la maximum de tensiune, punând problema generaţii tinere care-și caută o axă, o autoînţelegere, o rezolvare a vieţii prin dragoste, prin muncă, ajungând apoi la rezultatul final şi tragic că numai moartea poate fi o rezolvare a vieţii.
„Moarte, extaz. Moarte, instrument de cunoaștere. Moartea, mijloc de imbrăţişare a unităţii, a totului”.
PAUL BĂRBULESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 3 de joi, 6 decembrie 1934
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index