E noapte senină
De mult peste sat.
Zăbranic de linisti
Uşor s'a lăsat.
Arar, din departe,
De acolo, din deal,
O inimă plânge,
Doinind în caval.
Și vântul îi poartă
Povestea iubirii
In nemărginirea
Spiendidă a firii!...
Mărin al Voichitei
— Flăcăul viteaz —
La Rada'n grădină
Trecu pe pârleaz.
Şi luna se puse
La pânda de zor,
Să vadă ce-or face
În marele dor?
Dar iată pe Rada
Sub teiul bătrân...
Își dau de binețe,
O vorbă îngână.
Şi-atât? Că îndată,
Copii cuminţi,
Unitu-s'au dorul
Pe buze fierbinți!..
Şi clipa li-i veac,
Si veacul o clipă,
Că nici nu mai simt
A vremii aripă...
Dar vezi că femeea,
Puțin mai de treabă,
Uşor se desprinde
Din braţu-i şi'ntreabă:
— De ce n'ai mustață
Mărine? Esti spân?...
Flăcău'nțelese.
Şi'n gestu-i stăpân,
Răspuns întrebării
Voind ca să-i dea,
Din nouă o sărută,
Zicându-i „Femee!...
In timp ce a nopţii
Cumătră bălae,
Râzând nebunește,
Se'ntinse'ntr'o clae!
CONSTANTIN BĂRCAROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 36 de joi, 15 august 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index