Recentele tulburări și închiderea Universității, ca o măsură preventivă, au readus pe tărâmul discuțiilor publice păcatele și calitățile studențimii noastre. Problema, deși superficială in aparență, conține miezul rezolvărilor atâtor metehne sociale. Și de cari, ne ținând seamă, riscăm să permanentizăm o stare de de bandadă fizică și sufletească care numai bine nu ne poate aduce.
Pentru cetățeanul pacinic și neutru, vieața studențească îmbracă peisagii de trândăvie și dezordine. Așa au idealizat cărțile această epocă roză a tinereții și oamenilor le sânt scumpe amintirile. In general, opinia publică privește studențimea sub aspectul îngăduitor și de neluat în seamă, al tinereții care se revoltă periodic și nu reușește nimic pentrucă de aceia e tinerețe. Deși trăim în vremuri de aspră vieață socială, cetățeanul judecă studentul tot ca pe vremea vechiului și romanticului Heidelberg. Atitudinea opiniei publice la manifestările studențești își are o spectaculozitate recreativă și atât. Nimeni nu simte că sub zburdălnicia dezordonată a vocilor și gesturilor se ascunde de multe ori nesiguranța unei existențe și a unei cariere.
Răul îl poartă în primul rând studențimea care se permanentizează dezorganizată și impură în elementele conducătoare. Societățile și centrele studențești, în loc să amelioreze vieața studențească creindu-i posibilități de existență și pregătire științifică, se dedau la o politică imprecisă, de o continuă agitație sterilă, de ale cărei foloase nu beneficiază studenții ci pescuitorii în apă turbure.
Studențimea, in loc să facă o politică social-națională, este divertisment de manevre politice pentruca, în final, oalele să se spargă tot in capul ei. Credem că e vremea să se purceadă la clarificarea și însănătoșirea vieții morale a studentimei române. Metodele de până acum și-au dovedit ineficacitatea. Trebue înlăturate cu altele mai chibzuite, bazate pe o cinste sufletească și dragoste de neam și aproapele.
Atâta vreme cât studențimea se va menține departe de prefacerile sociale, înămolindu-și virtuțile și energiile creative în însuflețirea utopiilor, nu va câștiga nimic nici ea și nici neamul acesta, care-și așteaptă legiunile de tineri luminați și harnici. Ca să ajungem aici trebue: uciderea preocupărilor politice de toate nuanțele și afundarea în organismul colectiv al națiunii, încercând prin cultură să-l amelioreze sufletește.
Educarea studentului și spiritualizarea lui în sensul de-a obține o celulă vie, creatoare, creștină și civilizată în manifestările ei, iată către ceiace trebue să tindem. Viitorul acestei țări nu stă într’un naționalism vandalic, incult și sec de orice vigoare spiritual-organică, ci dimpotrivă, într’un românism care nu e xenofob și care presupune o normă de organizare a energiilor cari constitue masivitatea sufletului românesc.
Nu știu dacă s’a întrebat cineva de ce ne stau atâtea anale culturale nedesțelenite. Atâtea dicționare și descoperiri încă nepuse la punct. Ei bine! dinaintea bibliotecilor goale, a țăranului bâjbâind in mocirla politică și a muncitorului amețit de miragiile roșilor, unde este studențimea română? Iată șantierul valorificării noastre sociale: poporul. Pe acesta studențimea trebue să și-l revendice, pentru el să-și dea sângele, nicidecum pentru mierea depe buzele otrăvite ale politicianilor, îmbrăcați chiar ca Decebali.
În afară de aceasta, studențimea trebue să-și salvgardeze demnitatea ei colectivă. Să nu permită deci în mijlocul ei aceea pleavă îndărătnică în luarea examenelor și refractară bunului simț. Dacă vrem să facem purificare socială, apoi trebue să se știe că nu ne este permis ca noi înșine să fim imorali.
Studențimei noastre îi mai trebue o solidaritate în revendicarea drepturilor ei. O disciplină voluntară care să-i deie o masivitate convingătoare în revendicările pe care le susține. Această solidaritate afectivă si fizică presupune desigur și o unitate sufletească. Iată ceiace s'ar putea în cepe imediat, cu foarte mari foloase după o muncă mai mult decât sârguitoare. Trebue să nu uităm că studentul este cetățeanul de mâine al țării acesteia și că de solidaritatea sa socială si individuală va depinde progresul de mâine.
Pentru aceasta se cere ca și Statul să renunțe la politica de până acum. Și anume - renunțarea la politica de devalorizare a elementelor studioase pe care le silește, neutilizându-le, să se arunce în politică și compromisuri. Pentru stat studențimea trebue să fie o instituție tot pe atât de vitală și sfântă ca si armata. Deoarece ea este apărarea de mâine a granițelor și unității pentru care se străduesc cei de azi.
ALEXANDRU TALEX
Cruciada Românismului - Anul I, nr 20 de joi, 18 aprilie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index