Iubito, mi-e sufletul călător
Spre alte limanuri de vis,
Că pare să fie al primului om
Ce și astăzi mai cată, pe trudnice căi
Un colţ din vecinicul pierdut paradis!...
Sdrobit de-ale vieţii cotite cărări,
In juru-ţi, o clipă, odihnă-am cătat;
Dar asta, trezit-a în tine femeea...
Și'n timp ce idealu-mi în ochi îmi ațipise,
Ispita, prin tine, iar mărul mi'ntinse,
Si iarăş, căzurăm... — eternul păcat —
Şi-alături de tine de atunci am tot stat,
De parcă în lanţuri pe veci m'ai legat.
Dar iată...
In ochi-mi lumina din nou a lucit!
De cele 'ntâmplate,
Ca dintr'un vis urât, cu greu m'au trezit!
Si iarăş spre alte limanuri
Un suflet, acuma, mă poartă...
Ți'e mică grădina şi mică iubirea
Căci altă menire şi altă credință
M'aşteaptă la poartă...
Deschide-o, deschide-o...
M'oi duce cu lanțul ce încă mă strânge,
Fără să stiu vreodată de voi putea a-l frânge,
M'oi duee oricum!...
Că nimeni nu poate să ţie închis
Un suflet ca pleacă
Spre alte limanuri de vis!...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 31 de joi, 11 iulie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index