Amânarea nejustificată a procesului d-lui MIHAIL STELESCU, conducătorul  Crucialei Românismului, şi banditeasca agresiune asupra d-lor Const. Caragea și Sergiu Lecca, au produs în opinia publică o vie condamnare.

Presa, de toate nuanțele, făcându-se ecoul indignării marelui public, a înfierat agresiuneai scoțând în relief demna şi neprovocătoarea atitudine a cruciaților, care deși provocați, s'au abținut dela orice violențe răspuns.

Iată, în rezumat, ce au scris ziarele bucureștene:

UNIVERSUL scrie: Curtea cu  juraţi a jud. Ilfov urma să judece eri procesul „rebeliunei” întâmplate acum câţiva ani în preajma Parcului Carol, când  studențimea Capitalei, vrând să pue o cruce creștinească la căpătâiul mormântului Eroului Necunoscut, a fost oprită de organele polițienești.

S'au produs atunci destul de violente ciocniri şi încăerări între poliţie şi manifestanți.

Rezultatul a fost că crucea n'a ajuns până la locul ales.

Iar fruntașii acțiunii naţionaliste creştine — d. Mihail Stelescu şi alţii, — au  fost arestaţi.

Desbaterea n'a putut începe însă nici eri, fiindcă era pe rol judecata spionilor dela poştă.

De aceea s'a amânat încă odată.

La ieşire din sală, reprezentanții grupului „Stelescu” - care s'a desprins din vechea organizație naţional-creştină a d-lui Codreanu, AU FOST INCONJURAŢI DE NUMEROȘI INȘI neidentificați şi MALTRATAȚI.

Îndeosebi, a fost lovit d. S. Lecca.

Poliţia, INTERVENIND CU OARECARE ÎNTARZIERE, (din cauză că atacul s'a făcut cu totul prin surprindere) a restabilit în cele din urmă ordinea, imprăştiind pe agresori.

ZORILE: - Eri după amiază urma să se judece, în fața Curţii cu Juraţi, procesul d-lui Stelescu, acuzat că împreună cu un grup de tineri ar fi făcut o manifestaţie în parcul Carol. Procesul a fost amânat din lipsa martorilor.

După ce Curtea s'a retras, A NĂVĂLIT ÎN SALA DE ŞEDINŢE PESTE 60 DE TINERI din fosta Gardă de fier, CARE AU TĂBĂRÂT ASUPRA D-LUI SERGIU LECCA, prieten intim al  d-lui Stelescu, D-SA A FOST CRUNT BATUT.

D. Lecca a putut scăpa cu mare greutate din mâinile  agresorilor, refugiindu-se în sala de fumat a avocaţilor. ACI CAȚIVA AVOCAȚI AU BARICADAT UȘA.

Victima prezintă grave contuziuni pe corp şi faţă. Cu un automobil, victima a fost apoi transportată acasă.

ORDINEA, apărută în seara agresiunei şi procesului, scrie: Astăzi urma să se judece la Tribunalul de Ilfov procesul intentat contra d-lui  Stelescu, fost deputat şi conducătorul mişcării „Cruciada Românismului“.

Procesul avea drept obiect, turburările provocate cu ocazia aşezării unei cruci pe mormântul eroului necunoscut de către sudenţime.

Fostul deputat M. Stelescu a fost adus în stare de arest.

Pe sălile tribunalului se găseau domnii Sergiu Lecca, fost deputat, Caragea și alți partizani ai arestatului.

La un moment dat, a apărut o grupă numeroasă de studenți, adversari ai celor dintâi.

S'a născut o mare încăerare, depe urma căreia, au fost răniți de ambele părţi. Intervenind jandarmii, incidentul a fost aplanat. În urma acestui scandal, procesul nu s'a mai judecat, fiind amânat. Incidentul a provocat o mare senzaţie şi este viu comentat în cercurile studenţeşti.

DIMINEAȚA: Pentru eri a fost sorocit la Curtea cu jurați Ilfov procesul părintelui Georgescu Edineț și al d-lui Mihail Stelescu, trimiși sub acuzare de rebeliune săvârsită cu ocazia turburăritor din ianuarie 1934 când, în fruntea unui numeros grup au încercat să depună o cruce pe mormântul Eroului necunoscut din Parcul Carol.

În vederea acestui proces, d. Stelescu fusese arestat din ordinul Curții cu jurați încă de acum două săptămâni deoarece, la înfățisările precedente d-sa fiind liber, a provocat amânări repetate ale procesului.

Întâmplarea a făcut ca procesul să nu se poată judeca nici eri din cauză că Curtea cu jurați este ocupată cu desbaterile procesului spionajului dela Poștă care durează de sapte zile și e în continuare.

În vederea procesului, au sosit prieteni de-ai d-lui Stelescu cum și numeroși partizani ai Gărzii de Fier cari, se ştie, socot pe d. Stelescu trădător. Gardistii au venit în număr mare pentru a manifesta împotriva fostului lor tovarăș.

De asemeni, au venit în număr mare și partizanii  d-lui Stelescu, membri ai organizației „Cruciada romănismului” înființată de acesta, spre a da asistență sefului lor.

Cele două grupe compacte așteptau în sala pașilor pierduți, în fața sălii Curții cu jurați. Deşi presedintele Curţii cu jurați a făcut cunoscut părintelui Georgescu-Edineț că procesul se va amâna pentru sfărşitul lui Noembrie din pricina cunoscută și cu toate că părintele Edineț a adus acest lucru la cunoștința grupului gardiștilor, totuși aceștia, neîncrezători, nu s'au împrăștiat ci au continuat să rămână în asteptarea evenimentelor.

În acest timp, în incinta Curţii cu juri se reluaseră dezbaterile în procesul spionajului.

ÎNCĂERAREA

La un moment dat, cam pe la orele 4 fără un sfert, câţiva din grupul gardiştilor s'au năpustit în grupul advers şi au lovit violent pe doi partizani de-ai d-lui Stelescu şi anume pe d. Sergiu Lecca şi d. Caragea. A urmat o învălmășeală în cursul căreia loviturile au nimerit și pe un gardian public.

INTERVENȚIA AUIORITĂȚILOR

Din ordinul primului procuror, pus în cunoștință de cele ce se petreceau, a intervenit un pluton de soldaţi care a evacuat de îndată sala paşilor pierduţi și întreg Palatul Justiţiei de gardişti și de partizani ai grupului stelist.

S'au făcut cercetările de rigoare spre a se stabili de unde a venit provocarea și cine a lovit pe gardianul public. N'a fost reţinut decât studentul gardist Enescu Iulian care, după ce a fost supus unui interogator în comisariatul palatului de justiţie, a fost înaintat parchetului care a dispus trimiterea numitului gardist la Consiliul de război, întrucât delictul de ultraj cu lovire a unui reprezentant al forţei publice este trecut, prin ordonanța stării de asediu, în competința justiţiei militare.

Cruciada Românismului - Anul I, nr 49 de vineri, 15 noiembrie 1935


Dacă doriți să distribuiți:
Telegram
WhatsApp

Înapoi la index