S’au adunat pe plaiuri robii pământului,
Arșii soarelui si bătuții vântului.
Să sărbătorească așa, ca mai ’nainte.
Ziua de odihnă a mâinilor trudite...
Si și-au văzut ogoarele
Cum le scălda soarele...
Au văzut pășunele
Cum hrăneau turmele...
Au văzut luncile
Cu muncile
Îmbrăcate’n roduri de smarald...
Cum soarele — ochi Dumnezeesc —
Tot așa de strămoșesc
Privea la dînsii, milostiv si cald...
Cum ce aripa vîntului.
Din pomii îmbălsămați
Cu floare încărcati,
Se înălța păsăreasca arie a cîntului!..
Dar cine a ucis în ei dorul avântului,
De-au dat focului
Săltatul jocului,
Patima cîntului,
Taina cuvântului,
Punându-le’n suflet tăcerea mormântului?...
De ce bătrînii nu mai sînt sfătoși?...
Si feții, Feți-Frumoși
Și fetele, Ilene Cosînzene
Visătoare prin poeme?...
Stau toti grămadă, fără glas
Ca într’un jalnic, trist popas,
Și fiecare-si gustă chinul
Amar ca și pelinul.
Văzând că tara asta mare
Dela hotare la hotare
— cu tot pământul roditor —
Doar pentru muncă e a-lor.
Sînt Domni cu suflet de jivine.
Cu gînduri negre și haine,
Care vânduți streinilor.
Le fură truda mîiniior
Și-i fac sărmani, înfometați.
Din oameni mîndri si bogati,
Să ducă traiul cîinilor!...
O! Cît amar de ani vor plânge?
Și câtă sărăcie în casa lor vor strânge?
Și vor uda pămîntul cu rîuri largi de sânge?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tăcuți, gândind la ziua viitoare,
Aprind în suflet câte o lumînare,
— Făclie sîngerată ca un apus de soare!... —
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 22 de joi, 9 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: