Din ascunzişurile adânci ale sufletului omenesc, fiara din om şi-a făcut loc la suprafaţă pentru a răpi încă o viață care pulsa pentru lumină, cinste şi adevăr.
În aceste timpuri de acută lipsă morală şi mizerie materială, în care marea massă a celor mulți nu's invitaţi decât pentru a-și strivi suspinele de o viață mai bună întrun scrâşnet de dinţi, s'a ivit OMUL care a visat şi a luptat pentru adevărata religie: Muncă, Cinste și Adevăr. Adică unirea spiritelor mari şi luminoase pentru ca lupta să se întroneze şi în această societate dreptatea, dreptatea celor mulţi și obidiţi.
Dar haita hămesită s'a repezit turbată pentru a curma firul acestor năzuinţi de Frumos și Bine.
L'am cunoscut pe Mihail Stelescu în atmosfera grea de tipografiei, el ca director și conducător spiritual al revistei Cruciada şi eu ca lucrător. Mai bine de un an l'am văzut şi l'am apreciat la justa lui valoare.
Era un OM. Un suflet larg și generos în cea mai înaltă concepție a cuvântului.
De multe ori, noi linotipiștii îl chestionam asupra ideologiei lui și uneori eram puţin cam tăioşi. El rămânea senin şi cu verbul și timbrul armonios al vocii lui ne arăta ce vrea. Vroia scoaterea din întuneric a celor mulți și dreptate pentru ei. Dar nu i'a fost dat să-și vadă cu ochii ideea întronată.
De-abia de acum încolo ideea lui devine Cristal.
În aceste timpuri când omenirea se află la o mare răspântie de prefaceri sociale, când „democraţiei“ îi sună clopoţeii demagogiei pentru a se pricopsi, muncitorimea este datoare ca, pe marginea mormântului proaspăt acoperit al celui care a murit luptând pentru dreptate, să se descopere şi să verse lacrima recunoștinței care să-i fie balsam celuia care a fost UN OM.
IULIUS RICHARD
linotypist
Cruciada Românismului - Anul II, nr 82 de joi, 23 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți:
