Ziarele româneşti continuă să comenteze încă, discursul dictatorului Italiel.
Şi e şi natural să se întâmple aşa, cu atăt inalt mult cu cât discursul cu tendințe revizioniste venea dela un prim-ministru al unei țări de care noi suntem legați întrucâtva sufletește.
De altfel, astfel de discursuri au mai fost ținute în Europa, însă nu li s'au dat nici-o importanță, pentrucă veneau dela un popor care n'avea nimic comun cu simțirea românească.
Strigătului de „dreptate pentru Ungaria“ trebuie să i se răspundă atăt de forul dreptăților naționale — Liga Naţiunilor — cât şi de Marile Puteri cu ecoul: „Dreptate pentru Abisinia (Etipoia de azi, n.n.)“.
Da, Domnule Mussolini!
Căci nu-i deloc dreptate atunci când ataci un popor nedisciplinat și de loc inarmat, care nu avea nici o vină afară de aceia că-şi iubea împăratul cu care voia să trătască în pace, — fără să facă apel la civilizația italiană.
Şi-apol, civilizație înseamnă distrugerea unui popor — cu cele mai moderne mijloace? — pentru ce?, pentru trufia italiană?
Franța cea cuminte, ca şi Anglia cea prudentă, au gresit când nu au intervenit la timp.
Nu şi-au dat deloc seama că prin creierea unui imperiu Italian aliat cu Germania, îşi vor da singure în cap.
Căci iată-l pe Mussolini amestecându-se în Europa Centrală, cerând justiție pentru o țară plină de şcoli de tir ca cele dela ( ...? ) pentru distrugerea oamenilor politici doritori de pace ca şi pentru distrugerea solidarității Micei Inţelegeri.
Naivi am fi dacă nici azi n'am înțelege rostul asasinatelor de ieri!
Iar cuvintele amari de dulci pe care le-a rostit ducele pentru Iugoslavia nu sunt spuse decât cu scopul slăbirii solidarităţii statelor din Mica Inţelegere.
Nu ştiu dacă sârbii îşi dau seama că o prietenie cu Italia, cu alte cuvinte cu o Zona şi o Albanie in spinare, este propria lor pieire. Căci tendința lui Mussolini este acapararea Mării Adriatice pentru crearea unei Mare Nostrum.
Și-apoi revizuire, Domnule Mussolini, înseamnă război. Ori poate-ți inchipui că în România sunt Abisinieni. Te înșeli.
De două mii de ani am stat pavăză la poarta Europei, întâi impotriva barbarilor hrăpăreți şi-acum împotriva comunismului distrugătorii Crucii — şi n'am cerut ajutorul nimănui — nici chiar al tinerei Rome care se spune că ni-i dadă...
Şi azi, ca şi în trecut, vom şti să apărăm cu ultima suflare pământul care musteşte încă de sângele strămoşilor...
Ni-i drag şi scump Ardealul, duce!
În el dorm marii noştri morți.
Un Horia cu Cloşca şi Crişan, un Avram Iancu, un Șincai şi un Gh. Lazăr, redeşteptătorii neamului —— ne-au lăsat cu limbă de moarte să implinim munca lor.
Am jurat pe Cruce, am pornit la luptă şi-am cucerit ce-aveam de cucerit.
Prin jertfe ne-am luat, duce, pământul lăsat de tatăl nostru şi-al vostru, Marele Traian.
Din ce-i al nostru, duce, o brazdă nu vrem să dăm.
G. I. Grigorescu
Cruciada Românismului - Anul III, nr 95, din 22 noiembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: