Duminică, 24 Noembrie a.c., cu ocazia sărbătoririi unui an de apariţie a gazetei „Cruciada Românismului“ şi cu Ocazia inaugurării Redacţiei, a Căminului şi Cantinei Cruciadei, va avea loc şi prima adunare a „Statului Cruciat“ format din Primii Cruciaţi ai provinciilor şi ai judeţelor; din Primul Cruciat al Capitalei şi secretarii centrului de studii.

„Sfatul Cruciat” va hotări Duminică orientarea politică a Cruciadei Românismului şi va lansa către țară un manifest.

"Sfatul Cuciat“ va defini in adunarea sa modalitatea de existenţă legală a Cruciadei şi va hotărî normele de activitate pentru viitor.

După un an de luptă zi de zi si ceas de ceas cu toate greutățile, adunarea „Sfatului Cruciat“ va face o scrutare a forţelor și a conştiințelor, un bilant al faptelor si o verificare a liniei de conduită.

37 de organizaţii judeţene, prin reprezentanţii lor, îşi vor spune cuvântul Duminică la adunarea „Sfatului Cruciat“.

Nu vor fi manifestații, nu vor fi violenţe de limbaj, nu va fi nimic din obişnuitele adunări de comitete politice.

Va fi o adunare de suflete curate, de caractere călite, care se vor strânge împreună pentru a hotări un mâine mai bun pentru românism.

CĂMINUL

Tot Duminică va avea loc şi inaugurarea „Căminului Cruciadei“.

Acum, când iarna îşi picură îngheţul în oasele şi trupurile slăbite de mizerie ale studenţilor, Cruciada Românismului vine şi oferă unui grup de studenţi şi muncitori săraci o cameră caldă, un pat curat, o sală de lectură unde să poată învăţa şi, în acelaş timp, o educaţie nouă pentru omul nou de mâine al României Cruciate.

De asemenea peste o săptămână se va inaugura şi un restrâns cămin de studente, având un adăpost cinstit şi ferindu-le de mizeria unei nesiguranţe a locuinţei pe timp de iarnă, care le poate arunca în braţele imoralității.

CANTINA

Tot Duminică, 24 Noembrie, se va inaugura si localul cantinei Cruciate.

Cantina este unul din obiectivele imediate pe care Cruciada l-a urmărit, realizând un mare ajutor pentru Cruciații săraci.

Sărăcia lor e o cinste şi o dovadă adeseori de caracter.

Acestor înoitori de moravuri și de spirit, acestor Cruciaţi ai unor vremuri noi de cinste și de dreptate, Cruciada le va oferi prin cantină o mână de ajutor şi-i va apăra să întindă mâna sau să facă murdării ca să trăiască, iar pe mulți poate îi va apăra să nu moară de foame.

Cantina se va deschide intre 1 și 15 Decembrie. La timp se vor comunica și condiţiunile de admitere pentru acei ce vor voi să ia masa pe un preţ foarte redus având în schimb o masă bună şi aducând şi o înlesnire celor ce iau masa gratuit.

OFICIUL DE PLASARE

O altă realizare a Cruciadei Românismului este înființarea unui oficiu de plasare gratuit pentru muncitori, studenţi şi funcționari fără lucru.

Cruciada le va oferi publicitate gratuită în afară de căutarea specială de posturi pentru cei lipsiţi.

Acei care caută o mână de lucru bună şi cinstită, un preparator conştiincios, un funcționar capabil, se vor adresa zilnic în afară de sărbători la Redacţie, în Calea Victoriei 142 între orele 19 şi 21, la șeful biroului de plasare, Cruciatul Iorgu Manu.

Deasemeni muncitorii, studenţii şi orice român fără lucru poate să se adreseze la aceleaşi ore Oficiului de plasare pentru a găsi de lucru.

Nu se percepe nici-o taxă de la nimeni. Această măsură a noastră este un foarte mic început al planului nostru de luptă contra șomajului muncitorului şi intelectualului român.

CENTRUL DE STUDII

În localul redacţiei se află o sală de lectură şi de şedinţe pentru uzul Centrului de studii al Cruciadei.

Centrul de studii va ține şedinţe săptămânale, în cadrul cărora vor conferenţia diferiți fruntaşi, gânditori, scriitori și politicieni ai Cruciadei, cât şi prieteni ai ei.

Acest centru de studii are ca scop frământarea ideilor prezente şi căutarea de căi noi pentru căile politice, sociale, spirituale, ale artei, ale științei și ale moralei.

Centrul de studii al Cruciadei vrea să formeze elemente creatoare puternice, culte și capabile, pe revoluționarii unei Românii Cruciate care, în locul pumnului să aducă cuvânt, în locul plumbului ucigător şi inconștient să aducă gândire reinoitoare de viaţă şi de creație, în locul forței brute, animale, să aducă forța spirituală divină şi animatoare de viaţă nouă.

„PRIETENII LUI PANAIT ISTRATI“

O altă realizare pioasă a Cruciadei este permanentizarea vie a memoriei marelui scriitor Panait Istrati, unul din primii pioni ai Cruciadei Românismului.

În diferite puncte ale ţării, în oraşe şi sate, în târguri şi cătune, s-au adunat prietenii spirituali ai marelui nostru cruciat Panait Istrati.

Aceste mănunchiuri de prieteni risipite în largul ţării vor păstra veșnic aprinsă candela amintirii şi vor învăţa pe urmaşi cum se păstrează în suflete icoanele marilor precursori.

Incepând din iarna aceasta, secretariatul central al „asociaţiilor Prietenii lui Panait Istrati“, care funcţionează tot în noul local al Cruciadei, va începe acţiunea pentru ridicarea unui monument marelui dispărut şi pentru a se da unei străzi din București numele lui.

CĂTRE AL DOILEA AN

Păşind către al doilea an de muncă, Cruciada  Românismului își face bilanțul unei activităţi mulțumitoare, modestă dar trainică.

Crainici ai unei Românii noi şi curăţită de toată neghina imoralității, să porniti cu o râvnă nouă de a înscrie o pagină nouă de glorie în istoria Românismului: România Cruciată.

Cruciada Românismului - Anul I, nr 50 de vineri, 22 noiembrie 1935


Dacă doriți să distribuiți:
Telegram
WhatsApp

Înapoi la index | Disclaimer / Notă editorială