A răsărit cândva în mijloc de tineri, — l-au ascultat şi s'au înflăcărat laolaltă, pornind făclie o credință nouă şi mare pe care un dascăl bătrân, cu dragoste de țară, o credea mai întinerită pentru binele şi propăşirea ei.
Şi-a trădat dascălul, furându-i școlarii și prietenii sufleteşti.
Apoi a început aprig să-și croiască un drum, rămânând mereu în umbră, slujindu-se veşnic de trupul și sufletul altora.
Anii au trecut repezi şi pe umerii vânjoşi ai vlăstarelor tinere, neam de neam de răzăşi și mazili, omul din întuneric și-a făcut rod şi-a început să amenințe.
Trebuia să-și pue la încercare puterea. Și cum poţi s'o pui mai bine decât jucându-te cu viaţa altuia când ştii că ţie nu ţi se poate întâmpla nimic.
Şi atunci s'a petrecut un fapt ciudat şi îngrijorător pentru o țară locuită de oameni cum se cade și cu frica lui Dumnezeu.
Au început să se țină lanţ omoruri şi bătăi, schingiuiri şi amenințări născocite, poruncite, înjghebate de acelaş om mic la suflet, laş şi foarte temător ca nu cumva neprețuita-i persoană să capete o cât de mică atingere, afară bine înțeles de cea discret sunătoare ce o produc gologanii căzând în buzunarul întotdeauna deschis şi primitor.
Şi câtă vreme te mulțumeşti cu mici găinării, cu hâlbării productive, cu afaceri de bătăuş angajat, lumea închide ochii şi-ţi trece cu vederea existența și activitatea.
Trebuia deci să se întâmple o faptă mare și răsunătoare, care să scuture din amorțeală ţara şi străinătatea, o faptă care odată cu faima să aducă și temerea celor mulți de puterea hotărârilor sale.
O asemenea faptă cere însă curaj şi dârză îndrăzneală și atunci când nici una nici alta n'au fost virtutea de căpetenie a strămoşilor lui și cum cu el natura n'a făcut excepţie, s'a folosit de curajul altora.
Și astfel a căzut străpuns de gloanţe cel mai nevinovat, mai mare şi mai cinstit dintre cinstiţii Români din ţara asta...
Astfel a murit din voinţa unui păduche anonim, Ion G. Duca, primul ministru al țărei, căzut la datorie primul, care în faţa regalelor priviri ale Suvreranului său şi ale istoriei nepărtinitoare a dovedit că se poate muri ca prim ministru pe peronul unei gări cu patru poli în buzunar și cu cămaşea țesută la gât.
În ocnă au intrat alţi trei tovarăşi de „suferință“ ai fratelui „căpitan“ și iniţiator...
Şi-a continuat apoi, tot de departe, rodnica activitate închinată binelui şi propăşirii unei ţări care de prea puţină vreme era a lui.
Au început românii să se bată între ei, să se ucidă şi să se schilodească fiindcă asta e dorința „căpitanului“ de esență „divină"...
Intr'o zi însă s'a plictisit exercitând capricii de satrap pe spinarea oamenilor ce nu-l știau decât din nume... A început să-şi împuște prietenii, foştii prieteni..., adică să-i împuşte prin alţii, fiindcă oricât de sigur ai fi că această mică şi sadică plăcere nu va fi pedepsită, totuşi există un „dacă“ și atunci e mai prudent să laşi pe alţii să încerce saramura pe pielea lor.
Unii spun că asta s'ar numi românește laşitate, alţii spun că, tot pe românește, atunci când ucizi pe altul trebue să fii pedepsit, dar pentru ca să poţi pătrunde aceste păreri trebue să ştii mai întâi româneşte şi să ştii cum simt şi se poartă românii ce-au învăţat să-şi iubească ţara dela strămoșii lor Români.
Şi asta n'o știe domnul... "Zelinski".
Și în țara asta unde legea nu cunoaşte călăul, ca apărător al vieții și avutului altuia se găseşte un om care cere să-i pună în grumaji mâinile-i pătate de sânge.
Iată un scurt rezumat al unei biografii neromanţate a lui Corneliu Zelea Codreanu.
Emil G. Caliga
Cruciada Românismului - Anul II, nr 83 de joi, 30 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: