Pe drumul care duce înspre abator,
Au înflorit din nou castanii!...
Si parcă’s mai frumoși ca în toți anii...
Și au parfum suav, amețitor!...
Ca niște uriașe candelabre
Ridică înspre slavă lumânări...
Ai crede că-i ajun de sărbători
De n'ar mugi, cu presimțiri macabre,
Cirezi de vite
Ostenite,
Cu trupul, de ciomege frânt,
Cu-adulmecări a moarte’n vânt,
Ce vin mereu... și trec, și vin...
De parcă nu se mai termin...
Rămâi cu sufletul năuc
Când vezi că simt unde se duc...
Și toate’n ochii lor cei buni,
Au și mustrări și rugăciuni!...
Ca niște uriașe candelabre
Castanii’n vârf aprins'au lumânări
Și crezi că ești în sărbători...
Dar pe sub ei se’nșiruiesc macabre
Căruțe, camioane încărcate
Cu halci de carne sfârticate,
Cu jupuite capete-atârnate,
Cu limbi scămoase
Scoase,
Din cari mai picură un strop de sânge.
Pe-aceste blânde și nevinovate dobitoace
Oare cine le mai plânge?...
Si ochii lor, acuma fix
Privesc cu întrebări de sfinx...
Pe drumul care vine dinspre abator
Au înflorit din nou castanii...
Și parcă’s mai frumoși ca în toți anii..
Și au parfum suav, amețitor!..
CONSTANTIN BARCAROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 24 de joi, 23 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: