Toamna s'a oprit în pomi să-i îngălbenească
Ei s'au bucurat, mult la început,
Simțindu-se mândri cu-atâtea culori;
Când văzură frunza moartă pe cărări,
Glas de melodramă ridicară spre ceruri
Să se jeluiască!
Ea s'a coborît atuncea pe farduri,
— Aşteptând tăcută noaptea răcoroasă
Şi în timp ce lumea era strânsă'n casă,
A ucis zorelele cari mai erau vii
Și-a adus în zori, în buchet de ceartă,
Vrăbii cenușii.
Timp de-o săptămână se-arătă mai blândă,
Îmbrăcă tot ceru'n haină de cobalt,
Brodată cu fire lungi de funigei
Și cu'n soare mic cât luminiţa,
Și-adună copiii mici şi măricei
Să-i înveţe jocul cu nuci la gropiţă.
Apoi apăru la un colţ de stradă
C'o flaşnetă veche şi un papagal,
Avea în cutie multe melodii...
Dar din zori de ziuă până pe'noptat,
Flueră întruna dezolant de tristă
Aceiaşi cântare,
Prevestind norocul pe bilete verzi,
Atât la bătrâni, cât şi la copii.
Neștiind în urmă ce-are să mai facă,
A intrat în casa unei fete mari
Şi-i puse'n batistă franze de rubine!...
Fata în extaz
Își închise ochii plini de visuri blonde!...
Toamna făcu haz...
O'mbracă în alb ca pentru un mire
Și-albe draperii îi puse la poartă,
Lumea neştiină că e fericire,
A zis că e moartă!...
Au venit flăcăi, babe şi copile,
Și-au venit şi preoți s'o ducă la groapă..
Toamna ipocrită sau chiar din regret,
A pornit nebună pe drmul cu plopi
Și-atâta a plâns,
C'a făcut pământul apă şi noroi...
După 'nmormântare,
A prins să bocească cu urlet de vânt
Printre pomii goi!..
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 47 de vineri, 1 noiembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: