lui Alexandru Talex
Mi-e inima cuprinsă, mamă, de pojar...
Dă-mi tu, o doctorie... dă-m! un leac...
Mă arde sufletul de parcă am întrî'nsul jar
Şi parc'am strâns în mine durerea unui veac!
În furca pieptului, a dragostei lingoara
Mă ustură într'una și mă doare...
Mi-e frică de-orice zi, de azi ca și de mâine
Şi urlă doru'n mine, ca un câine!
Lumina zilelor mă'nţeapă'n ochi ca şi un spin..
Mă chinueşte cerul gândului întunecat...
La ce icoană, oare, mamă, să mă'nchin?
Şi cine atâta de spurcat m'a blestemat?...
Nu-i loc sub soare pentru mine nicăeri...
Şi pe deasupra sunt urât, şi sunt sărac...
Zadarnic vreau să port în suflet primăveri
Când mă tiranisesc din zodiac în zodiac!...
Mi-e limban gură slută și amară...
Năduful răsmeriţii'l port în piept...
Pe umeri viaţa mi s'a aşezat povară
Şi nu'nțeleg nici eu ce vreau, sau ce aştept?!
Nu ştiu cei somn nici zi, nici seară
Şi bat potecile pe rând ca un năuc...
Mi-e glasul răguşit ca răgetul de fiară
Şi cântecele toate pe bocet mi se duc!
Descântă-mi, mamă, noaptea'n trei ulcele
Cu apă ne'ncenută şi lumânări la toarte,
Şi fă să port în suflet, iar străluciri de stele,
Sau fă să sorb din ele ademeniri de moarte
Că nu mai pot măicuţă să îndur
Povara zilelor cu trai de câine,
Când bucuria nu pot s'o cerșesc şi nici s'o fur,
Şi când înfricoşat măntreb: Ce va fi mâine?...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 43 de vineri, 4 octombrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: