Frunză verde şi-o negară
Puiculiţă, floare rară!...
Pe aceiaş ulicioară
Am umblat un an şi-o vară
De cu zori şi pân'n seară
Și din seară până'n zori,
Să te văd a doua vară
Cea mai dragă dintre flori
Luna mă privea cu jele,
Stelele plângeau şi ele,
Salcâmi, tei, s'au scuturat,
Dar din albele-ţi perdele,
Floare nu te-ai arătat!
Și-am plecat vântură-ţară,
Să uit dorul ce omoară!
Țara-i mare, drumul lung...
Dorurile tot m'ajung!...
Şi fugii în ţări streine
Dorul se ţinea de mine!
Câte lacrimi şi suspine
Şi de ţară şi de tine!...
Și pe-un roib numai în spume,
Am venit iarăş din lume.
Floare rară, floare fată,
Te-oi vedea a doua oară?...
Bate luna în fereastră
Cum bătea şi'n alte dăţi,
Ți-a'nflorit muşcata'n glastră...
Numai tu nu te arăţi!...
Eu ţi-am strâns cât pribegii
Florile de prin câmpii,
Limpezime de isvoare
Cântec de privighetoare,
Adâncimea mărilor,
Zarea depărtărilor,
Doinele haiducilor,
Norocirea cucilor,
Fuga căprioarelor,
Suspinul vioarelor
Cu aleanul chinuind
În beţia vinului.
Le-am adus aci... şi'n ele,
Am adus ca pe-o comoară,
Toate dorurile mele...
Puiculiţă, floare rară!...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 38 de joi, 29 august 1935
Dacă doriți să distribuiți: