Hei!... Pe strada cu mulţi plopi
La lereasta cu muşcate,
Am văzut odată-o fată
Minunată,
Mai frumoasă decât florile ei toate!
Şi-am trecut şi-a doua oară
Şi de atuncea nu știu cum...
Luna dracului, vicleană,
Dolofană,
se opreste peste drum...
Şi din slava ei albastră
Mii de vrăji în juru-mi țese,
Face semne ne'nțelese
Şi mă'ndeamnă spre fereastră,
Dar cum fata nu mai este
Hei!... Atuncea cum să cânt
Că m'aşi face nor și vânt
Să prind luna într'o mână...
Dar cu toate că-i bătrână
Se asvârle'n ceruri, sus.
Stinge stelele'ntr'o doară
Şi plecând înspre Apus,
Râde-a ciorilor să moară!
Hei!... Dar lasă tu surată svânturată,
Ai să vezi ce-am să-ţi arăt:
Astăseară — am să mă'mbăt
Şi de-i râde iar de mine.
Am s'asvârl cu barda'n tine.
Am să intru pe fereastră,
— Nu ca tine'n zarea albastră —
Ci vârtej, de-ai să te miri.
Gura ei de trandatiri
Să o muşc cu dinţi de cleşte
Şi de n'o tăcea chitic,
Cum în baltă tace un pește.
Ştiu eu ce-am să fac, mă lasă,
Sânt ca fiara când mi-e dor.
Am s'o frâng de-am s'o omor
Şi-am să-i dau și foc la casă...
De n'oi face-o, să mă'ngropi;
Hei!... cumătră'n vârf de plopii!...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 37 de joi, 22 august 1935
Dacă doriți să distribuiți: