Nu mai văzusem Germania din 1929. Era la sfârșitul acelei epoci de fantezii financiare și economice. Politicește era o dezorientare totală, și oricine putea prevedea sau prăbușirea acestui stat, căzând în mâinile pescarilor în ape turburii, având ca sfârșit predominanța comunistă. Sau speranța oamenilor de suflet spre o reacțiune rapidă, energică și radicală.
Ce s-a întâmplat apoi, o citisem și o auzisem, putându-mi extrage ceea ce credeam că e adevărul, doar din cunoștințele mele din trecut, asupra acestei țări. Știam precis că multe, foarte multe din criticile și acuzațiile ce i se aduceau de anumite cercuri și prese erau tendențioase, false, și mai ales adevărurile de bază nu erau spus.
Am ajuns în seara zilei de 16 ianuarie la Berlin, a doua zi după anunțarea oficială a plebiscitului din Saar. N-am găsit bețivi de bucurie, nici oameni semeți și nici obraznici. În afară de o paradă, de o retragere cu torțe și de discursuri demne de seara zilei de 15, nimic nu mai marca succesul pe care îl obținuseră. Toți, dar absolut toți, își nutreau în adâncul sufletului lor acea bucurie, și extrăgeau din ea o nouă putere de muncă, o nouă speranță în viitor, un nou argument, pentru ei, de necesitatea absolută a actualului regim.
O repet încă odată, față de succesul sigur, imparțialitatea și corectitudinea Franței, a scos de pe planul problemelor europene această chestiune, reducând-o la un plebiscit național-german, prin care se putea fixa încă odată în ce proporții sentimentele sunt sincere și hotărâte alături de regimul național-socialist.
În cele 10 zile pe care le-am petrecut în Berlin, am căutat și am ajuns să văd pe șefii acelei mișcări, să stau de vorbă cu lucrători, cu șomeri, să vizitez industrii, spitale, fabrici; să stau de vorbă cu vechi prieteni.
Astăzi, oriunde, oricine, oricât ar fi fost de sceptic la un moment dat, este ferm convins, până în cele mai adânci mădulare, nu numai de necesitatea acestei stări de lucruri, dar și de siguranța propagării Germaniei și de succesele ei pe toate tărâmurile.
Ordinea domnește perfect, fiecare își face bucuros meseria, ascendența industrială și comercială este impresionantă în ultimul an, mai ales. Șomajul a scăzut de la 6.000.000 la 2.600.000 și, prin prevederile până în august, el va scădea la 1.500.000.
Prin inteligența și bine aplicata asistență mutuală, prin abnegația și supunerea individuală față de cerințele statului, fiecare are astăzi posibilitatea de existență; și dacă impozite și contribuții grele, adesea, apasă pe cei cu stare, ele sunt date și plătite cu drag, inteligența colectivă și sentimentul național fiind pentru fiecare o răsplată cu care se mândresc.
Din punct de vedere național, pentru salvarea Germaniei, nu era altă cale de urmat și dacă astăzi stă pe picior de egalitate cu orice mare putere, iar după 15 ani de la tratatul de la Versailles, articolele acestui tratat sunt doar o amintire, nimeni nu poate contesta că în interesul lor au lucrat și luptat perfect, marcând pe zi ce trece noi victorii.
Putem să nu fim de acord cu anumite metode, cu brutalități adesea inutile, dar, înainte de toate, trebuie să recunoaștem că pericolul bolșevic, care amenință Europa, avându-și principala oficină în Germania, a fost radical dezrădăcinat, și dacă alte țări ar ști să facă la fel, el n-ar mai însemna un pericol, evoluând spre un socialism visat de unii sau alții.
Cum au evoluat germanii, până la starea de astăzi, din punct de vedere al politicii interne, care sunt tendințele lor externe, cum au putut ridica industria menită pe pieire, cum au știut și cu ce metode să-și creeze simpatii în acele țări care sunt menite, într-un viitor foarte scurt, să-și furnizeze materiile prime pentru nevoile imperioase, atât ale statului, cât și ale industriilor particulare, și dacă-și vor atinge integral scopul, îmi rezerv să dezvolt toate acestea în articole viitoare, tratând fiecare din aceste chestiuni în parte.
Trebuie să recunosc însă încă odată că acel care trece cu un gând imparțial în această țară rămâne uimit de unitatea de gândire, de puterea de muncă, de autoritatea absolută și netăgăduită a lui Hitler, cu statul său major, și mai ales de curajul și speranța ce fierbe în fiecare, că mâine va fi și mai bine și că și-au găsit drumul care îi va duce la renaștere și progres.
CONSTANTIN CARAGEA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 10 de joi, 7 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți: