Armeanca Sanda Cinezan are misiune criminală!
Cu câteva zile în urmă, un prieten militar îmi face cunoscut că într'o seară ar fi auzit cum un grup de nemernici Codrenişti se frământau şi discutau pe socoteala mea, spunând că legiunea şi căpitanul cer jertfă. Așa că el, ca bun pieten, mă roagă să renunţ la conferinţa ce trebuia s'o țin într'o comună despre „Cruciada“ căci mai mult ca sigur mi se poate întâmpla ceva. Avertizări de felul ăsta mi-au adus mai mulți cunoscuţi; singurul Vintilă Surdianu, un vechi prieten al regretatului Panait Istrati, mi-a zis: „Păstrează „Cruciada“ căci dincolo de voi, de după mormânt, scumpul meu frate Panait Istrati vă priveşte cu încredere“.
Le-am răspuns atunci tuturor cunoscuţilor că dacă canaliile Codreniste o fac numai spre întimidarea mea aceasta, nu le poate aduce rezultatul dorit. „Eu vreau să urc Goigota cu Cruciada în spinare“. Cui îi e frică să stea pe loc; eu nu pot fi intimidat de moarte.
Răspunsul meu a fost întărit cu un adaos al d-lui Vintilă Surdeanu: Dacă am privit atent în viata mea o mişcare, a fost bălăcirile codreniste, dar dacă am încredere şi ferma convingere că nu mă înşel în realizatea unei Românii cinstite de mâine, sunteți voi aceștia dela „Cruciada“.
După despărțire însă, în drum spre locuință, am fost întâlnit de un grup de derbedei Codreniști care, fără curaj... mi-au strigat, jos trădătorii! deşi eram singur, totuşi le-am rămas dator.
La ora 12, în aceiași zi, am primit următoarea scrisoare:
Loco, 15-V11-1935
D-LE SCOVARZA,
Află că în astă seară ţi-am numărat firul vieţii. Trădarea ta te va duce în mormânt alături de Mihail Stelescu, cel după care urmezi pe lista morţilor. Aşa că trăești încet ca o țigară umedă. „Cruciada“ voastră va muri odată cu voi. Jos „Cruciada“! Moarte trădătorilor noștri. D-le Scovarză, ori îţi pregătești mormântul, ori te laşi de „Cruciada“,
„Totul pentru Ţară“
Această scrisoare am predat-o parchetului și siguranţei care face cercetările cuvenite.
Codreniștii mi-au pus preţ pe cap. Ei bine, canalii criminale, cine credeţi că mă va ucide? Unde vă este curajul vostru? Sau credeţi că prin asta nu vă voi răspunde? Aflaţi așadar că prin moartea mea „Cruciada“ nu va pierde decât un om ce şi-a făcut datoria cinstit şi fără frică. Dar dacă aşi fi murit alături de voi, nu eram decât un nemernic, o
cârpă codrenistă sau un criminal din tabăra fățarnică. Și apoi chiar toţi de vom muri, „Cruciada“ este şi va rămâne acolo de unde voi vă sfărâmaţi orice moralitate.
Trădători nu putem fi atunci când fugim de josniciile şi slăbiciunile unui fătarnic.
Nu iubim farieii mincinoși, dar nu suntem nici trădători. Noi stăm aici, unde ne vedeţi, luptând cu adevărat pentru Țară şi Românism.
Vi-i foame de carne şi de sânge? Veniţi, trageţi, omorâţi-mă, mâncați-mă acuma cât pedeapsa Dumnezeiască încă nu v'a ajuns, pentru a vă preface voi înşivă în cadavre turbate. Eu nu plec de lângă „Cruciada“ de ași fi trecut în capul listei unde stă Mihail Stelescu care v'a condus, v'a povățuit şi v'a predicat, nemernicilor ce i-aţi înşelat buna credință.
Mihail Stelescu a fost este şi rămâne sabia cinstei, a dreptăţii şi a luptei.
Corneliu Codreanu a fost, este si rămâne trădătorul moralei, al cinstei, al credinţei şi al prof. A.C. Cuza.
GH. SCOVARZA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 37 de joi, 22 august 1935
Dacă doriți să distribuiți:
