Antisemitismul îl propagă Evreii. Nu toți Evreii, bine'nţeles. Şi nu cei mai inteligenți. Un Lazăr Şeineanu, un Tiktin, Gaster. Candrea ori acest extraordinar Barbu Lăzăreanu, — care ne va răzbuna într'o zi de toate călineștiadele eminescieniste şi ne va da un Eminescu debarasat de toate putregaiurile cu cari îl copleşesc Românii scăpați din balamuc sau medici avizi de publicitate, — asemenea Evrei nu oferă priză șovinismului nostru tricolor, sălbatec şi tâmp.
Probabil că acești oameni s'au simțit nici odată vizaţi de grosolăniile antisemitismului zevzec, Se poate ca ei să se fi simţit Români, ca toți cei 100% din populația autohtonă a acestei țări, cari n'au pergament dela Traian.
Ei au muncit cu sârguinţă pe ogorul românismului autentic, şi uneori au plecat, şi-au luat lumea'n cap. De peste hotare, n'au răspuns cu ură. Şi-au văzut de treabă, senini, puţini trişti, ca atunci când te vezi hulit în ţara ta. Da, în în ţara ta!
Am cunoscut la Paris pe unul dintre ei, pe acela al cărui Dicţionar universal al limbei române m'a învățat să scriu româneşte şi m'a instruit*), așa cum am povestit undeva. Era atât de fericit să afle că, întradevăr, pe paginile lui mi-am îmbogăţit buchele materne, încât nu mai putea să scoată un cuvânt. La urmă, mi-a zis:
— Vezi cum iubirea unuia singur te răzbună de ura câtorva mii.
Iar când, acum câţiva ani, la laşi, am auzit în casa lui Mihail Sadoveanu pe mult înstreinatul Isac Horowitz cântând "Pe lângă boi", în idiş, am plâns, deşi eu nu plâng decât la cinematograf, unde mă duc odată pe an. Am plâns, fiindcă, din glasul şi ritmul acelui armonios "Pe lângă boi" în graiul "jidănesc", am înțeles că pământul pe care te-ai născut e un bun misterios şi nefast: unii — ca Isac Horowitz — plecând copil în lume, îl iau cu ei, nu "pe talpa ghetelor", aşa cum Mirabeau se întreba dacă e cu putință, ci în inimă, în suflet; alții — ca latifundiarii din 1907 — îl transformă într'un mormânt al unei naţiuni.
Între aceste două feluri de oameni, să-mi spună "cruciații" noştri: care sunt Românii?
Mai am o mărturie:
Copil de șase ani, veneam din Baldovineşti la Brăila, în zori de zi, cu căruţa cu struguri a unchiului Dumitru. La târg, pe când îmi sorbeam salepul, priveam. Şi ce vedeam?
Vedeam trecând Evreul. Gusta o bobiţă din coșul frumos orânduit. Îi plăcea, cumpăra. Găsea că sunt acri, își vedea de drum.
Iată însă că se oprea "conu' X", "dipotat" colegiul întâiu, cu argatul după el. În faţa acestuia, unchiul începea prin a-și scoate căciula, dar de indată ce-l vedea că-i răvăşeşte tot coșul, repede se oțăra:
— Să mă ierți, coane X, dar te rog să nu-ţi baţi joc de munca mea! Îţi place, bine. Nu, uite drumul!
Ce făcea conu' X?
Ah, asta e o poveste întreagă! E, povestea iobagului român.
Conu X își vedea de drum, într'adevăr, așa cum îl poftise unchiul, dar nu trecea mult şi sosea in galop sub-comisarul pieţii, care îi cârpea unchiului două labe. de vedea stele verzi:
— Hristosu' măti de cojan! Ştii tu pă cine-ai insultat, mă?
Ah, "cruciaților", sunt tare supărat acum, când astfel de bucurii naţionale nasc din noaptea amintirilor mele! Dar sunt fericit că pot să rostesc aceste blesteme în casa voastră, nu în cea din Sărindar.
Aici am vrut să ajung! (Nu, n'am vrut nimic. Aşa mi-a fost scris. Eu nu sunt decât o morişcă a Destinului).
*
S'ar putea să-mi obiectați: "Dar Evreii buni sunt rari". Aş putea să vă răspund: "Nici Românii buni nu sunt mai deși". Eu, însă, pretind că oamenii trebuese împărțiţi şi judecaţi altfel.
Bunătatea şi răutatea lor nu sunt in funcţie de naţionalitate, ci de condiție socială, înainte de toate, apoi de temperament, de inteligenţă. Astfel cercetat, ailăm că omul anonim, care luptă din greu cu viaţa, e mult mai bun, mai tolerant, mai înţelegător. El e şi cel mai numeros.
Se ştie că am fost vopsitor, zugrav de case, şi în meseria asta, pe vremuri mai ales, Evreii compuneau trei sferturi din breaslă. Ei bine, nu-mi amintesc să fi asistat la vreo bătae între Evrei şi Români, pe chestie de naționalitate, lar acel "măi jidane", care răsuna uneori pe schele ori la cafenea, nu stârnea în inima celui vizat nici un fel de ură, căci îl ştia lipsit de răutate. Pe unii, ca şi pe alţii, munca, necazurile, nedreptăţile patronului român ori evreu, ne striveau deopotrivă şi ne înfrățeau în aceiași jale.
Nu se poate spune acelaș lucru despre "intelectualul" român ori evreu. "Intelectualul" între ghilemele este lepra, este pacostea omenirii oropsite.
Acestuia, îi sare ţandăra din senin, El nu acceptă viața decât sub aspectul ei dulceag. El e succeptibil ca o mâtă belită, e veșnic pornit pe harță şi se crede uns de Dumnezeu ca să dea sentințe. El e sarea vieţii. Fără el, omenirea ar pieri.
"Intelectualul" acesta e mai totdeauna gazetar. Şi aci, bine înțeles, Evreul abundă în toată lumea. Şi tot aci, acest Evreu e un om rău, un criminal. El exasperează pe autohton. El propagă Și justifică antisemitismul.
Unul dintre cei mai fecunzi şi mai citiți dintre romancierii noștri îmi spunea, nu de mult: - Nu sunt antisemit, dar nu știu cum, la o întorsătură de condei, mi-a scăpat odată o apreciere desavantajoasă cu privire la Evrei. Atâta mi-a trebuit! Timp de ani de zile, am fost inexistent pentru întreaga presă evreiască.
Mie nu mi-a "scăpat" niciodată vreun blam la adresa Evreilor, şi nici nu putea să-mi scape. Dimpotrivă, toate cărţile mele sunt pline de gânduri drepte pentru ei, iar în viața de toate zilele, le-am fost, celor buni, frate de când mă știu pe lume. Şi cu frăţie mau răsplătit toți Evreii oropsiți.
Nu însă lepra "intelectuală", Aceasta n'a înțeles să facă din mine decât un lacheu în slujba... "umanitarismului" care îi convine ei. În ziua în care am spus că acest "umanitarism" asasinează o muncitorime nevinovată în Rusia, sa isprăvit cu mine! Am fost ingropat sub o tăcere cât Himalaia.
Din această tăcere, gazetarul evreu şi lacheii lui n'au ieșit decât în ziua când m'au văzut că m'am atins de Evreii comuniști din Chişinău, la cari Francis Jourduin s'a dus să ceară lămuriri asupra stării de lucruri din România.
Acum, priviţi la pagina intâia a Cruciadei. Lăsaţi la o parte tot ce e imprimat. Sunt, mai toate, tăeturi din ciuperca "independent" - comunistă Monde, a lingăului comunist sadea Henri Barbusse, căzută la un tiraj de râs, de când pontiful Stalin, nemulțumit de că i-a interzis intrarea în Rusia, după ce, pe vremea când mă aflam la Moscova, a pus să se scrie în Pravda, (enorma Pravda!), că "tovarășul Barbusse, scriind romanul ISUS, a dat dovadă că e un mic intelectual burghez, care a căzut mai jos decât popa Renan".
(Autorul lui ISUS — carte admirabilă, fie zis în treacăt — deşi se afla şi el în Rusia, a încasat palma, a tăcut şi a continuat să lingă labele lui Stalin). Dela întâi Februarie, căzândur-i pe negândite pleaşca cu noua mea trădare", Monde caută să-şi refacă virginitatea habotnică, publicând în fiecare număr răspunsuri cerșite şi ușor obţinute dela oameni de teapa directorului său.
Bine'nţeles, campania asta de dărâmare a "Haiducului Siguranței", care durează de o lună, pe o întreagă pagină din Monde, n'are absolut nici un ecou în presa franceză. Nici un ziar n'a semnalat-o. Şi ce e mai curios, nici Humanite.
În schimb, Monde şi-a găsit un bun aliat în presa idiș. Mi-o semnalează doi buni prieteni evrei: Isac Horowitz, dela New-York, şi colaboratorul meu la Familia Perlmutter, Josoué Jéhouda, de la Geneva, după cum se poate vedea din scrisorile lor facsimilate.
Primul, este un Evreu care-şi iubește neamul şi limba, exact în felul meu: fără practici religioase şi fără paradă naționalistă. E un om și un artist în suflet, gazetar de talent.
Al doilea e un habotnic de fațadă. Scriitor distins şi cetățean elvețian civilizat, el ține morțiş să-și propovăduiască nu ştiu ce crez palestinian dublat de vegetarism şi homeopatie. Treaba lui, căci nu concepe nici un fel de ură de rasă.
Unul îmi spune, cu o durere care mi-a umplut sufletul de revoltă, că articolul d-lui M. Soctzier, din bucureşteana Di Woch — "În sfârșit... Panait Istrati!" — a consternat pe toți Evreii de-acolo, cu știrea că am devenit "fascist, antisemit" şi că mă "confund cu Garda de Fer".
Celălalt — trimițându-mi articolul din Monde al d-lui Cohen, pentru care nu mai sunt decât un "Cadavru viu" — îmi spune că sunt "teribil de atacat în presa evreiască ", fiindcă aș fi devenit un "antisemit turbat".
*
Ce au cu mine, aceşti domni Soctzier şi Cohen? Căci, una din două: ori mau citit şi știu că la Cruciada nimeni nu e antisemit, ori nu m'au citit, și urlă în vânt. Cum știe dl. Cohen dela Geneva că eu sunt "copilul drag al Siguranței? Și pe ce se sprijină d-l Soctzier dela București, când pretinde că Cruciada e Garda de Fer şi că eu sunt "fascist mit"?
Dar poate că aceşti domni, ca şi toți cei de calibrul lor de-aici și de aiurea, or fi ştiind și ei ceva, şi anume: or fi văzut că Cruciada toată şi subsemnatul, suntem anticomuniști.
Ah, asta e altă gâscă, dar ce are a face anti-comunismul cu faptul de a fi evreu? Nu cumva Evreul — Evreul "intelectual" sistem Soctzier-Cohen — este un comunist înăscut? și un "umanitarist" sistem Sărindar?
Nu cumva toată această susceptibilitate evreo-umanitaristo-democrată se confundă cu apriga dorinţă a lui Stalin de-a intinde fericirea sovietică peste tot pământul? Căci, cum se explică faptul acesta nou că, e de ajuns să te atingi de un comunist, pentru ca imediat să vezi ţipând un Evreu "intelectual"? Şi cum se face că toți acești Evrei "intelectuali"', ca şi toţi lingăii naţionali în slujba lor, nu rezervă un pic de "umanitate " şi celor asasinați fără judecată în "Patria proletariatului"? De ce n'au niciodată un cuvânt de reprobare, un protest, un sentiment de revoltă împotirva fascismului roșu, împotriva dictaturei roşii, împotriva antidemocrației şi anti-umanitarismului care au ingenunchiat un popor de o sută şaizeci de milioane de suflete?
Ei bine: eu numesc acest fel de a fi evreu, o crimă, o politică de asasinare a poporului românesc.
Și — că voi mai fi ori nu voi mai fi mâine alături de Cruciada — un lucru am de spus în chip categoric: toţi acei cari confundă interesele rasei lor cu interesele comunismului, precum şi tagma națională care îi urmează şi pregătește astfel terenul invaziei sovietice, sunt dușmanii omenirii. Cu atât mai mult, duşmanii acestei ţări.
Acestora le trebue nu Cruciadă, ci metodă musolinistă, kemalistă, hitleristă, adică: stârpire până la cel din urmă.
_____
*) În schimb, cine va voi azi să se instruiască cu Dicţionarul Enciclopedic Ilustrat Cartea Românească, va constata că, în vreme ce Vasile Pârvan figurează în Larousse illustré du XX-ème siècle, el este inexistent in această pretinsă «eneiclopedie» românească. Şi asta, nu din cauza «jidanului» Candrea, ci dintr'a jigodiei naţionale Adamescu, care a exclus pe ori cine contraria spiritul său de gașcă. Aşa de pildă, veţi găsi pe ilustrul necunoscut Ion Trivale (IL. Netzler), pe negustorul Sfetea sau pe nușştiu ce rate al lui Alecsandri. Dar nu veţi ghici niciodată, după ce criteriu s'a crezut drept să figureze scriitori mari ca Sadoveanu, Rebreanu, Cezar Petrescu, dar nici decum alţi scriitori mari ca Arghezi, Topîrceanu, Galaction, Ibrăileanu, Lovinescu.
Inţelegeţi Dumneavoastră ceva din halimaua asta care costă două mii de lei?
PANAIT ISRATI
Cruciada Românismului - Anul I, nr 15 de joi, 14 martie 1935
Dacă doriți să distribuiți: