Moartea nu întotdeauna inseamnă moarte adevărată.
Moartea uneori inseamnă supraviețuire.
A muri? A dispărea pentru unii, atâta timp cât ai fost un simplu om. Dar a muri când ai fost o epocă inseamnă a începe o altă viaţă, mai grandioasă, mai durabilă.
Moartea, pentru oamenii care au dominat epoca lor nu este moarte. Căci, cine poate vorbi despre moarte atâta timp cât e vorba de o mare figură? Cine poate crede că viaţa e atât de efemeră încât să nu poată păstra în analele ei figura marelui dispărut?
A muri, a te împăca cu Atotputernicia...
A muri, —— a te supune unei legi prestabilite din faţa căreia nu te poţi da la a parte.
Totuşi, nu toți cei cari mor, ar trebui să moară. Dat fiind, însă, că moartea nu alege, trebue să ne închinăm în fața atotputerniciei ei... Deşi adesea ori cei cari mor sunt atât de necesari vieţii, oamenilor, epocii, încât golul lăsat de ei nu-l mai poate umple nimeni. Sau, poate, numai peste veacuri. Ei trăiesc prin ceeace au fost. Si trăiesc dincolo de timp. Sunt ai epocii pe care de multe ori ei o creiază, devenind ai lumii întregi din momentul plecării lor pentru călătoria din urmă. Sunt oameni — puncte de hotar, între epoci.
Un astfel de om a fost şi Constantin Nottara.
S'a născut pentru teatru, a trăit pentru teatru şi a murit în teatru.
Simţea că a fost născut pentru teatru şi-şi dădea seama că sensul existenței sale numai teatrul poate fi. A fost un stâlp al teatrului românesc pentru existența căruia şi-a sacrificat existenţa sa. Sufletul lui Constantin Nottara a fost scena, De aceea nu a părăsit-o niciodată. Iubea teatrul cu pasiunea unui amant. Intrat în scenă era gigant, epocal, mergând simplu şi vorbind la fel. Tinereţea şi-a păstrat-o întotdeauna în scenă. Poate tocmai pasiunea lui pentru teatru, tocmai confundarea aceasta, a existenței sale cu existenţa teatrului, îi impregna în vine tinerețea pe care o căpăta în scenă.
Care actor a dominat atât de net oamenii, timpurile, ca marele Nottara? Și mai ales, care actor român a fost în stare să renunțe la toate miragiile scenelor occidentale peniru a reveni în țară cum a renunțat Nottara?
Cine a mai ştiut să-şi dedice întreaga viaţă scenii cum şi-a dedicat-o el? Si care din marile glorii ale scenii noastre a știut să cunoască mai bine talentele tinere și să le promoveze cum le-a promovat Nottara?
Viața lui s'a desfășurat alături și des împletită cu teatrul românesc. De mic a fost atras de teatru. Din cei mai fragezi ani ai copilăriei a iubit teatrul și l-a simţit ca o necesitate a vieţii lui. Spovedanile sale, de uneori, ne stau mărturie.
Fără nici o şcoală, fără nici o îndrumare specială, Constantin Nottara improviza teatru împreună cu alţi copii ca şi el.
Om dotat cu o grozavă putere de muncă, plin de viaţă şi sacrificându-se neprecupeţit idealului său de totdeauna — teatrul — Constantin Notara rămâne o figură măreaţă în istoria teatrului românesc şi un exemplu de muncă cinstită și continuă, pentru realizarea sau pornirea pe adevărata cale a unui ideal românesc. Moartea acestui mare reînvietor al voevozilor ne-a înmuiat sufletul care a plâns lacrimi amare pentru omul care ne-a părăsit, pentru actorul pe care l-am pierdut și pentru boierul-prieten şi distins.
Nottara a trăit epoca de aur a desvoltării noastre spirituale, pe toate planurile de actvitate. A luptat, a muncit, a alergat şi a învins, Dacă acum, la urmă, l-a învins moartea, asta nu înseamnă că a fost un învins.
Moartea ne va învinge pe fiecare. Ea nu cunoaşte obstacole şi nici concesii.
El, marele actor, el reîntruparea tuturor voevozilor noştri, nu putea să primească înfrângerea tinei nici chiar după moarte, Corpul lui neînsufleţit ne-ar îi arătat această înfrângere, fiindcă timpul şi boala îşi lăsase destul de vizibil urmele lor. Nottara știa aceasta. Or, moartea scade din măreție şi frumusețe. De aceea el a cerut prin testament: „Doresc cu îndată ce voiu fi pus în coșciug să se pue capacul deasupra: doresc să fie scutite privirile prietenilor de impresia urâtă ce face trupul istovit de boală.”
Expunerea cadavrului său l-ar fi nemurit în mintea celor cari l-ar di văzut numai ca om. Un om învins de boală. El însă, trebuia să rămână cum ne-a rămas: ca artist.
Nottara a cunoscut o întreagă pleiadă de creiatori. Dominând cu personalitatea sa scena romănească timp de peste cincizeci de ani, nu a făcut altceva decât să se integreze merituos acelei pleiade.
Constantin Nottara, cel dintâi din generția lui, plecă, acuma, ultimul, nu pentru că el a vroit așa, ci fiindcă destinul îl hărăzise să desăvârșească el opera pe care, odinioară, o începuseră mai mulţi.
A murit un om, s'a înălțat un soare.
PAUL BĂRBULESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 46 de vineri, 25 octombrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: