Acum câteva zile m'am întâlnit cu un vechiu şi bun prieten din copilărie,
Printre altele îmi spunea: "Ceea ce faci tu la „Cruciada” eu o socotesc o nebunie”. De ce? „Bine, dar e posibil să ataci pe toată lumea, să te pui rău cu toţi, crezi că așa vei ajunge undeva?”
Sărman şi bun prieten. Nu i'am răspuns şi a plecat convins că îmi lipseşte cu totul simțul politic. Dar îi voi răspunde aici lămurind prin aceasta şi pe alți nedumeriţi.
Oare politică să'nsemne a ajunge undeva? Aşa de mică să fie sfera acestei noţiuni?
În orice caz aceasta este mentalitatea prezentă, concepţia reală a tuturora.
Aci e punctul nevralgic și cauza falimentului tuturor oamenilor noştri — zişi — politici.
Să privim puțin la carierele politice ale oamenilor noştri de stat.
Au trăit cu toții într'un mediu de ciocoism şi au fost toţi nişte copii alintaţi, trimeşi cu burse în străinătate, ridicaţi la primele posturi sociale, nu dintr'o necesitate interioară, ci dintr'una de ordin material.
Au făcut apoi ucenicia la oameni care le-a insuflat si săpat în personalitatea lor defectele și spiritele unei politici învechite.
La treizeci de ani, când trebuiau să fie formaţi, ei abia îşi ancorau veleităţile într'un post de şef de cabinet, de secretar particular sau de funcționar la vre-o ambasadă, dacă nu, în cazul cel mai rău dar şi cel mai frecvent, de agent electoral.
Iată pregătirea politică a oamenilor noştri de stat.
Pe deasupra, au trăit o epocă războinică unde nu se mai căutau capacităţile celor plecaţi pe front, ci pur şi simplu roboţi care să figureze în locurile descomplectate.
Nu e o îndrăzneală, nu e o sfidare a spune că avem azi ca oameni de stat o pletora de mediocrităţi, în afară de 2—3 excepții, în imposibilitate de a reacţiona şi ele din cauza lipsei de curaj si a unei vârste prea înaintate.
Dar din această atmosferă imposibilă trebuie să apară cât nu e prea târziu fortele creatoare pe care neamul le iveşte la timp dintr'o necesitate istorică de auto-conservare şi de continuitate.
Din sânul generației către care am adresat cuvântul meu din articolul trecut trebuie să răsară aceşti îndrumători.
Politica nu poate fi şi nu este un divertisment sau o meserie, ea este o chemare.
O chemare bazată pe trei fundamente:
1) Fundamentul moral
2) Fundamentul ştiinţific
3) Fundamentul dinamic
Invăluite şi pătrunse de un spirit de credintă şi de rezistență.
Dacă în construcţia sufletească a omului politic lipseşte fundamentul moral, virtutea, finalul e neantul.
Oricât de măestrit ar fi construit scheletul ştiinţific, oricât de bine închegat planul mecanic de realizări programatiice şi doctrinare, fără suportul unui caracter, fără cuirasa unei virtuți, totul se va irosi.
Dinamismul fiind pus numai în slujba unor raționamente oricât de savante, nu va putea ridica pulsaţia maselor la gradul de entuziasm şi realizări, pentru că nu va putea satisface cerințele sufleteşti ale naţiunii sau ale omenirii.
Roţile unei mașini perfecte se vor învârti în loc, dar niciodată nu vor parcurge un milimetru înainte.
Virtutea, morala, iată primele condiții cărora trebuie să le răspundă o generatie chemată să realizeze un ideal.
Înfrângerile patimilor şi ale instinctelor animalice, doborârea micilor murdării din noi înșine, scalparea adâncă a rădăcinilor putregaiului moral ce ni le-a alipit de suflet mediul înconjurător.
Biruinţa asupra noastră. De fiecare clipă, de fiecare zi.
Si nu o morală eroică special după colţurile defectuoase ale fiinţei noastre, ci o fiinţă tăiată, sfârtecată, însângerată de ajustările ce i le vom face pentru a îmbrăca haina eternă a moralei creștine și a virtuţii spartane. O simplă aruncătură de ochiu asupra oamenilor ce au compus generaţiile de salvare ale neamurilor şi ale omenirii ne va aduce dovada şi încrederea în acest prim fundament al omului politic.
În al doilea rând, baza ştiințifică.
Politica nu poate fi o aventură.
Ea constituie mandatul oferit de o comunitate de oamenii unei minorităti de elită spre a-i conduce destinele.
Această minoritate nu trebuie să fie, ceeace este azi, o familie de opresori care, formându-și forţa armată și financiară din ofranda majorităţii, să înfrunte apoi majoritatea, socotind-o o masă de sclavi, o comoară de venituri, o turmă donată de soartă pentru exploatare.
Nu. Minoritatea conducătoare, omul politic trebuie să fie un ins bine pregătit ştiinţificeşte, să răspundă la mandatul ce i s'a oferit.
Nici un amănunt nu trebuie să-i scape, nici-o lacună nu trebuie să aibă.
Ştiinţificul în politică nu trebuie socotit un program sau o doctrină făurită la birou şi apoi vegetare pe filele acestora.
Stiinţificul în politică e o veşnică frământare, căutare, având oricând la îndemână posibilități de realizare în ritmul vremii şi căutând mereu perfecţia.
Omul politic căruia îi va lipsi acest fundament ştiinţific va cădea în cea mai teribilă erezie, chiar dacă a pornit cu o bază morală şi cu dinamismul necesar.
Omul politic lipsit de știința trebuincioasă va fi un simplu agitator.
Agitatorul poate ridica masele și în numele unei ficțiuni dar, odată ridicată, agitatorul va fi linşat de propria lui operă sau va deveni un tiran care, pentru aşi câștiga timp de gândire asupra celor ce are de făcut, va sugruma între timp pe cei ce-i vor tulbura liniştea cu cererile de realizări.
Omul politic lipsit de baza știinţifică, e un anarhist, un nihilist.
Şi oricât de superiori sunt aceşti oameni în suprema lor revoltă morală şi oricât dinanism vor pune în faptele lor, sfârşitul e o distrugere care lasă pe ruini un imens semn de întrebare.
A distruge e sublim când obiectul țintei tale e o putrefacţie, dar ruinele rămase în părăsire vor împrăștia miasme mai otrăvitoare, dacă n'a apărut la vreme roua constructivismului, aurora creaţiei.
Al treilea fundament al omului politic trebuie să fie dinamismul.
O cuirasă morală, dublată de una ştiinţifică vor forma un perfect doctrinar cu indicaţii de realizări, dar fără curajul aplicării.
Un asemenea om va putea fi un premergător, un tom oarecare de unde se pot culege gânduri și formule, dar care nu se știe dacă va găsi la vreme pe realizatorul necesar.
Şi atunci încă!
Nu vom asista oare la procesul comunismului preconizat într'un fel de gânditori lui și realizat altfel de înfăptuitori?
Fără de greş, că da.
Dacă nu sălășuește în ființa lăuntrică a realizatorului ei întregul coucept ştiinţific şi moral al idealului pe care-l servește, opera va apărea ciuntită, diformată, defectuoasă.
Aceste trei fundamente: moral, știinţific şi dinamic vor trebui să fie pătrunse de credința nestrămutată în realizarea lor, de rezistenţa împotriva oricăror piedici în drumul spre țintă.
Fără credinţă, care va aduce şi rezistenţa, ideile şi visurile cele mai frumoase se vor risipi în vorbe şi discuții inutile, cari vor rămâne visuri şi atât.
Credinţa însă nu trebuie să devieze către nebunia unei încrederi de sine care să atace pe nesimțite cuirasa morală, iar din dinamism să facă o armă primejdioasă în mâna unor dezechilibrați.
Credinţa trebuie să fie în frumuseţea gândurilor şi idealul motor.
Baza morală, virtutea, vor servi ca frână și îndreptar al credinţei.
Iată armele care trebuie să le aibă o generație ce vrea să-şi ridice neamul către culmi superioare de înţelegere a universalități umane.
Numai generaţiile degenerate şi oamenii fără aceste virtuţi sufleteşti vor recurge la tăria pumnului şi la mânuirea crimei.
Forţa morală învinge tunurile, căci ea nu sălăşluieşte în carnea sfârtecată de schije, ci în sufletul şi spiritul ce se revarsă din aburul însângerat al sacrificiului.
Virtutea dă tăria impunerii. Pumnul, chiar când se strânge in rictusul unei energii concentrate, îşi păstrează atitudinea de forţă fără a deveni lovitură de tiran.
Fără aceste trei fundamente, sau chiar dacă numai unul din ele lipseşte, nu se mai poate conta în posibilitatea unui constructivism salvator.
Iată dece luptăm aci, dela această tribună contra tuturor, pentru că aceluia care se poate îmbrăca în cuirasa virtuţii ştiinţei şi dinamismului constructiv nu-i este teamă de nimeni.
Schiller spunea: „Mai puternic e omul care nu se teme de nimeni, decât acela temut de toți”.
Atunci când îţi verifici zilnic cuirasa sufletească şi o îmbraci în fundamentele pomenite, n'ai a te teme că ar fi rămas o frunză ca pe călcâiul lui Ahile, unde ai putea fi vulnerabil.
Daca svârcolirile tineretului de până azi au fost zadarnice şi au produs haos şi marasm, e tocmai din cauza conducătorilor lui, care s'au erijat prin forţe animalice şi prin ură, înarmând o generaţie cu pistoale şi cuțite, crescând-o într'un fals moral de fiecare zi, când cu țeava revolverului încă fumegândă si cu cuțitul plin de sânge erau puşi să îngenunche în fața icoanelor, ca şi cum realizau o jertfă înadins cerută de creştinism.
Iată erezia, iată nebunia lipsită de bază morală, ba mai rău, cu bază mnorală pervertită si dezaxată, fără nici o bază ştiinţifică şi cu un dinamism pus în slujba instinctelor degradatoare numelui de om.
Dar de aceste experienţe, ca nişte oameni cari privim viitorul nu prin scurgerea unei clipe ci prin înfăptuirea finalului, aceste experienţe zic ar putea chiar să ne bucure.
Ne fereşte de la început de greşelile şi exagerările în care am fi putut cădea această generaţie a constructivismului românesc.
Focul care ne-a fript propriile noastre degete, va fi pentru noi o experiență făcută, o învăţătură în plus.
De acum spre era constructivismului.
Iată prima etapă pe care trebuie so parcurgă o generaţie cu o aşa de superbă misiune, ca a noastră.
Fiecare în colţurile acestei țări să-şi înceapă munca de pregătire sufletească.
Să se frământe, să se purifice.
Acei puţini cari vor rămâne, vor ridica la timp, atunci când conjuctura pregătirii lor sufletești se va întâlni cu aceea a necesităţii istorice, steagul românismului constructiv care să radieze şi mai departe şi altor neamuri, şi altor generaţii, spiritul înalt de înţelegere a sensului vieţii.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 24 de joi, 23 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: