Săptămâna trecută, sub acest titlu, d. Mircea Eliade se întreba În «Vremea» dacă suferim de o criză a românismului în sine, judecând după vorbăria publică a câtorva «buni români». Concluzia d-lui M. Eliade nega această întrebare, stabilea o tradiție a românismului în Eminescu — Iorga — Pârvan și încheia sfătuind, liniștit, mai multă muncă tăcută și cu re zultate.
D. M. Eliade are necontestată dreptate. Și totuși credem că există o criză a românismului. O criză de interpretare logică și de soliditate în sufletul românilor acestei țări. Din cauza politicului, care a exagerat și bagatelizat înțelesurile idealurilor, s’a întâmplat ca și noțiunea de românism să sufere false interpretări sociale. De ex. ceea ce a întreprins, până acum, în politica socială d-nii Cuza și Codreanu, pentru omul din popor este o faptă românească sau națională. Iar când pronunțăm cuvântul românism, cetățeanul nu stă să-și readucă aminte ceiace a delimitat în acest sens Eminescu, Iorga sau Pârvan. Ci te judecă în comparație cu A. C. Cuza sau Zelea Codreanu, pentrucă românismul a fost împământenit ca o politică rasistă și cu scopuri utilitare.
Din această cauză, orice acțiune românească este privită cu neîncredere, iar omul cult te sacrifică fără nici o ezitare, la stâlpul huliganiei de până la tine. Lipsa tălmăcirii publice a tradițiilor noastre spirituale și etnice, iată criza în care ne sbatem și orbecăim.
Ca un semnal de sesizare al acestui rău social, profesorul C. Rădulescu-Motru a ținut acum câteva săptămâni o conferință despre: Românismul ca ideal. Conferențiarul a lămurit că între naționalism și românism există o flagrantă diferențiere de înțelesuri și finalități, — amândouă fiind remediile unor cauzalități istorice, cu totul opuse. Naționalismul, prin natura sa biologic-politică, nu poate fi o formă de luptă socială decât în cazul unei dominații
din afară sau servitudini. La noi naționalismul și-a avut o legitimitate, atâta vreme cât voința de unificare a tuturor românilor nu era o realitate. Când însă ne-am unit politic-spiritual, naționalismul a încetat de a mai rămânea un ideal național. De acum încolo, «idealul nostru național trebuie să se transforme într’un ideal al românismului». Adică spre o normă de organizare a energiilor cari constitue masivitatea sufletului românesc. E ceiace au neglijat «naționaliștii» noștri, rămași cu o politică veche dinaintea unor probleme noui, care cereau un obiectiv îndreptat spre firea concretă a poporului și care trebuia pusă în valoare.
Inactualitatea naționalismului astăzi, d. prof. Motru o mai explică și astfel: Naționalismul este un ideal care se împăca destul de bine cu cel al burgheziei liberale, fiindcă în el predomină interesul individual. Naționalismul favorizează ridicarea individului pe aripile drepturilor naționale, la o situație cât mai sus în ierarhia politic-economică a lumii. Naționalismul este xenofob și indiferent la problemele care privesc biologia și ereditatea dispozițiilor înăscute ale poporului român.
Românismul e împotriva idealului burgheziei liberale, pentru el predominând intersele concrete ale națiunii române. Românismul mai este antixenofob și se dirijează după ceeace este actual și real în ființa poporului român. Pentru românism, important este ca țara să fie locuită de un popor român, sănătos la trup și suflet, capabil de o muncă rodnică. Și numai în al doilea rând vine necesitatea ca țara să se bucure de legi, care să asigur ascensiunea individului pe scara progresului universal...
Iată în câteva linii tradiția Iorga - Eminescu - Pârvan, care trebue să fie trează în sufletele tuturor românilor și care singura poate fi miezul orientărilor sociale de la noi.
Ca să ajungem frumusețea colectivă de mai sus, nu ne rămâne decât calea unui misionarism. Isvorît din hotărîrea organică și spirituală de a nu ceda până ce schimbarea noastră la față nu va căpăta viguroșeniile, care ne lipsesc. Să ne desmeticim, deci, cât încă nu-i prea târziu. Și lepădați de orice ambiții sau personalități, să ne unim cu toții, să ne solidarizăm într’o muncă a cărei finalitate să fie anul, ziua, ora, clipa când toată omenirea să știe ca aici, la gurile Dunării, s’au pietrificat virtuțile. Că aici, la gurile Dunării și la Marea cea mare, stăpânesc Românii.
Atunci și numai atunci va începe adevărata noastră istorie națională.
ALEXANDRU TALEX
Cruciada Românismului - Anul I, nr 11 de joi, 14 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți: