Dela o săptămâna la alta barometrul politicei internaționale joacă dela furtună la frumos.
Acum 10 zile încă, minţile tuturor diplomaților erau încordate până la saturație. Atât chestiunea Germaniei, cât și conflictul italo-abisinian exasperau factorii responsabili ai ministerelor de externe.
Congresul ce va trebui ținut la Roma, problema înarnmărilor ungare, etc. etc. provocau note și răspunsuri, telegrame şi pertractări. Brusc totul a reintrat în normal. De ce? Nici discursul lui Hitler şi nici cel al lui Mussolini nu întind ramuri de măslin. Cum nici înfrângerea politicei autohtone a Italiei în Africa nu ar fi un aranjament de mulțumire.
Tăcerea ce se așterne de patru zile este datorită o dată mai mult politicei de cumpănă şi de echilibru mintal al Angliei, care, liniștită si fără discursuri sunătoare, apasă asupra întregei politici mondiale căutând a contrabalansa o ridicare sau o coborîre prea accentuată a oricăcei puteri.
Glasul lordului Eden la Geneva, tranșant și răspicat a impus o meditațiune în problema africană, iar schimbările ce în curând vor avea loc în guvernul englez prin reintrarea lui Chamberlain și a lui Lloyd George sunt sugestii tăcute la adresa Germaniei, ca să nu depășească limintele de independență către care se îndreaptă prea repede în ultimul timp.
Dacă împrejurul discursului d-lui Hitler nu s'a făcut prea multă discuţie, se datorește faptului că el a fost ceeace se aștepta.
Dorinţa de pace pe care o proclamă pare a îi sinceră. Dar ea se bazează pe frica pe care Germania ar avea s'o impue, ca astfel ea să dicteze în primul rând conditiile viitoare ale Păcei eterne. Discursul d-lui Mussolini e mult mai abil. Dar și sarcina d-sale e mai ușoară. Italia în concernul eurovean şi-a croit în 15 ani un loc de frunte, atât prin
faptul că era de partea învingătorilor, cât si prin inteligenţa, complectată de intuiție a ducelui.
A ştiut până acum când să se oprească sau să dea îndărăt la momentul oportun pentru a nu își aliena alianțe sau sprijin de cari niciodată nu se vor putea lipsi.
Astfel că, cu toate tendintele și dorurile ei de expansiune colonială sau chiar teritoriale în Europa, până acum a știut să și le înfrâneze ca să nu cadă în greșelile lui Napoleon cari nesocotind interesele și vitalitatea națiunilor, și le-a coalizat pe toate împotriva lui.
Altă cauză de destindere e şi faptul că Franţa are prea mult de furcă in propria ei țară și că se simte atât de incolţită de greutăţi interne încât a trebuit să ceară parlamentului puteri discreționare pentru guvern ca pe timpul lui Poincare, afară doar că nu are în momentul de față un om ca acesta. Ultimele alegeri comunale, ca și formarea coaliției de stânga, dau dovadă de slăbiciune a ei si de lipsa unei mâini de fier care s'o scoată din făgașul în care s'a înțepenit.. Se spune chiar că Varosieff, când a fost în Franța, a fost mirat de lipsa de disciplină ce domnește
acolo.
În Rusia chiar asistăm la o refacere a concepțiilor din ultimii ani. Astfel cum este condusă se revine la un sistem quasi capitalist și cu diferențieri pronunțate atât în salarii, cât şi în ierarhii conducătoare. Pentru stabilitatea și putinţa ei de viață Rusia are negreșit nevoe de o lungă perioadă de pace. De aceea o vedem atât de aferată si căutând în toate ocaziile să găsească soluții la toate divergențele ce se nasc de un an încoace.
Rămâne problema polonă. Ea se află între ciocan si nicovală. Interesele ei economice se complectează cu cele germane, pe când cele politice îi periclitează mai toate granițele dacă se pune prea rău cu Rusia cu Ceho-Slovacia și cu noi.
O politică foarte atentă, foarte cuminte si bine chibzuită îi va putea garanta o existență independentă şi viabilă.
De remarcat este vizita împăratului Manciuriei la Tokio. Acești tineri împărați au o cultură integrală, căptușită cu un patriotism fanatic de oriental. Nu de plăcere s'au întâlnit ei, cu siguranță. Făcând abstracție de îmbătrânita Europă îşi împart în mințile lor atât China cât si interescle din extremul Orient până în Indii. Si nu ne-ar mira dacă curând, punctul nevralgie al păcii nu s'ar muta în Asia.
CONSTANTIN CARAGEA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 25 de joi, 30 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: