Nu știu de ce în acest secol nu-ți găseşti astâmpăru decât numai acolo unde ştii că găseşti pe cineva care să te îmbrace — fie şi temporar — în haina trecutului.
Dacă nu îndrăsnesc să generalizez această afirmaţie, o spun în special pentru gazetari, cari sunt vecinic în căutarea firului legat de vremea făcută trecut; trecutul de un personagiu şi personagiul de acțiune mai mult sau mai putin cunoscută posterităţii. Aceasta ne pasionează pe toţi... Cotidianul frământat în mâna vremii, spulberat şi ajuns trecut, neant... Viaţa pentru acţiune și acţiunea pentru îmbunătăţirea stării sociale, aceasta fiind singurul fapt admisibil pentru cei cari aspiră să intre în cadrul utilității sociale.
Departe de acțiunea pusă în serviciul individului — subiect, acţiunea d-lui prof. Nicolae Iorga a fost dela început o contribuție distinctă la înscăunarea valorii pure pe sceptrul socialului, cu cele mai mari frământări şi ani de sbucium câţi numără eruditul Nicolae Iorga.
L-am vizitat acum câtva timp.
Credem că după atâtea decenii de muncă intensă în serviciul neamului, prof. Iorga își va îmbrăca haina odihnei mult meritată... Dar am rămas uimit după primul pas făcut în camera sa de lucru.
Privirile sale cercetau cu mult interes rândurile unui respectabil volum, savurând neîncetat nectarul vremurilor prins în filele volumului...
Sesizat de paşii mei, îşi ridică privirile şi ca semn de „bun venit“, îmi întinse dreapta, cu rugămintea: „Să iau loc şi să stau ca la mine acasă“.
Mai avea de cercetat ceva.
M'am aşezat şi privirile mi-au fugit instinctiv pe lucrurile de artă cari îmbracă bogat camera de lucru a d-lui Iorga.
Iată aci un fel de elefant-ceasornic,.. Dincolo, fotografii din copilărie... Lucruri antice care dau mai mult o înfăţişare orientală.
În afară de acestea dela intrare, privirile ţi se opresc pe două rafturi — biblioteci mari — cari îmbracă în întregime pereţii şi cari găzduiesc din vremuri apuse nenumărate volume legate în piele.
— „Sunt rafturi date de Regina Maria“ — îmi explică d-l Iorga într'un moment în care privirile mele căutau să afle anii ce numără aceste rafturi.
Surprins de munca titanică a d-sale la o vârstă ce impune respectul odihnei, l-am rugat câteva destăinuiri în legătură cu trecutul. Totdeauna ai de auzit mai mult din trecut decât ţi-ar vorbi cineva de prezent sau viitor.
Cu această intenţie, vorbirea noastră s'a situat pe un plan cultural.
La 13 ani a ţinut o conferinţă despre doctrinarul Karl Marx într'o epocă în care nu era atât de uşor de înțeles teoria socialismului marxist. Cu toate acestea, d-l Iorga este cel care l-a tatonat la 13 ani, luptând cu toată vigoarea vârstei ca să înțeleagă şi să fie înțeles.
Mai aflu, de asemenia, că în aceiaşi epocă este şi un neobosit colaborator la ziarul „ROMANU", scos de unchiul său, unde publică numeroase anecdote şi tot atâtea articole politice, cari au atras atenţia multor omeni de condei şi cugetare politică.
— „Când venea vacanţa, primiam toate gazetele şi pe toate le citeam. Apoi scriam toate prostiile... Dar aveam o scuză: Le scriam la 13 ani, nu ca gazetarii de astăzi...
Am început să râd. Râde şi d-l Iorga cu ochii la mine, râdem amândoi...
Au urmat, după asta, frumoase amintiri din trecusul său de „ziarist...“ De când scria la „Românu“, ziar intitulat aşa ca să se deosebească de „Românul“ lui C. A. Rosetti.
Deosebit de articolele din „Românu“, unde de multe ori d-l Iorga schimba pe Moleri în Moliere, d-l Iorga colaborează la 19 ani în „Contemporanul“, condus pe vremea aceea de Teodoru, cam în acelaş timp când debuta şi Anghel în paginile acestei publicaţii periodice.
Versurile făcute pe atunci desvăluie o adâncă inspiraţie şi o rară calitate de versiticator.
Nu de mult, umblând printre vrafurile de cărţi acoperite de colbul de praf al trecutului, d-l Iorga a descoperit caietul cu versuri şi cu o parte din traducerea Iliadei, valoroasa capodoperă în poesia epică.
De atunci au trecut ani... Mulţi, foarte mulţi şi d-l Iorga tot mai iubeşte poesia...
In timpul cât a durat interviul am descoperit pe masa de lucru a d-sale o hârtiuţă cu însemnări mărunte de tot şi cari mi-au atras atenția dela prima vedere.
M'am uitat mai bine şi am observat că sunt versuri proaspăt scrise de d-l Iorga.
Iată primul catren din această poesie, cu titlu nefixat:
„Când florile mor în grădină
Cu ele moare din noi
A anului floare senină
Ce nu se întoarce 'napoi“.
Şi ultimul:
„Si gânduri, simțiri, sunt ca ele
Asemeni şi totuşi schimbate
in veci n'o să fie acele
Ce nu pot ajunge uitate“.
— De ce nu v'aţi făcut poet?
— „Vezi, mie îmi plac lucrurile în strânsă legătură cu sufletul omului. E adevărat, poesia nu e străină de el, dar nu este mai aproape ca Istoria care ne înfăţişează luptele de veacuri ale popoarelor. Şi apoi, anii tinereței sunt decisivi în cele mai multe cazuri.
Ca să fim lămuriţi asupra concepţiilor sale în materie culturală, să-l mai întrebăm ceva:
— „Ca istoric al neamului românesc, gazetar vechiu şi orator neîntrecut, ce credeţi dvs. că este mai eficace pentru culturalizarea maselor: vorba, sau scrisul?
— N'aş putea spune că scrisul nu e bun, după cum nu pot afirma că vorba are aceiaşi valoare.
Ca să-ţi răspund, îţi voiu aminti ceea ce spunea regretatul Delavrancea în momentele de discuţii cu mine. Caragiale, de multe ori şi Vlahuţă: „Litera e o sărăcie pe lângă gând şi viaţă“.
— „Ce-ai prefera d-ta din aceste două cazuri?
— O conferinţă scrisă sau improvizată unde pe lângă naturaleţea vorbitorului vezi stările psichologice respective.
Fără îndoială că valoarea scrisului constă în fixarea unor date cari s'ar uita după oarecare vreme. Aceasta este însemnătatea lui. Însă dispărând această valoare, scrisul nu întrece cu nimic valoarea cuvântului.
— „Cum vă scrieți dvs. piesele de teatru?“
— De obiceiu, când sunt la Sinaia, mă închid în castelul ce-l am acolo şi scriu... uneori scriu un act; alteori de loc. Cam aşa e când scrii piese de teatru. Apoi dacă a ieşit un act, să nu crezi că nu-i mai trebue nimic; îl reciteşti şi ici, colo, îi mai adaugi sau reduci câte ceva aşa ca să iasă ca lumea.
— Care e ultima lucrare a dvs.?
— „Ultima lucrare a mea este o dramă pe care am intitulat-o: „UN BIET MOȘNEAG ŞI UN DOGE“.
După cum vedeţi. d-l Iorga lucrează mereu şi pare a fi încă îndrumătorul ideal al generaţiei bătrâne.
Ion Drăgnescu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 60 de sâmbătă, 8 februarie 1936
Dacă doriți să distribuiți: