Am primit smeriţi toate lovirile prin cari poate spre binele nostru, în nețărmurita-i înţelepciune, Dumezeul nostru ne-a pus la încercare tăria sufletească, puterea noastră de îndurare şi credinţa noastră neşovăelnică în slava norodului acestuia; le-am primit însă aceste suferinţe şi aceste ultragii, cu sufletul mângâiat de o minunată şi cutremurătoare certitudine; certitudinea că se apropie ceasul răzbunării Naţiei noastre.
Nu este un sentiment de ură care copleşeşte generaţia noastră.
Ura e oarbă şi ameţitoare.
Setea noastră de răzbunare este rece ca tăişul sabiei Arhanghelului Mihail.
Nici un sentiment de ciudă sau de răutate nu va învenina sufletul.
Vom îndeplini slujba răzbunării ca o necesară solemnitate legionară.
Şi ne vom simţi sufletul mai senin şi mai uşor ca în urma unei grele datorii ce am întârziat a săvârşi.
Într'adevăr de este scris în cărţile sfinte că vei ierta celui ce îţi greşeşte, dacă suntem datori creştineşte să uităm cele ce nouă ni s'a făcut în rău, însă ar fi o îndrăzneață cutezare să nu ne amintim că faţă de cei care păcătuesc impotriva românismului, dreptul de pedeapsă nu ne aparţine nouă ci îl împărțim cu nenumărate şiruri de urmaşi ai noştri, îndreptăţiţi şi ei să cheme la răspundere şi să înfiereze pentru vecie pe trădătorii şi vânzătorii de neam.
Cei care greşesc impotriva neamului lor trebuie să ispăşească.
O morală a iertării și a îngăduinții poate să apară generoasă când aparține unei ființe omeneşti vremelnică şi este întrebuinţată în clipele vieţii particulare; această morală devine însă cumplit vinovată când este propovăduită de pedagogia naţională şi vrea să călăuzească spiritul unui neam.
Cel care a păcătuit contra naţiei sale, spre asemănare cu cel care a păcătuit contra Duhului Sfânt, nu poate şi nu trebuie să scape de ispăşire.
Acela a păcătuit contra viitorului copiilor săi; acela a păcătuit contra eternității.
Închipuiți-vă că cineva profanează biserica sau se face vinovat de simonie, de vânzarea celor sfinte; nu ar fi oare o batjocură să ne încrucișăm braţele şi să zicem făţarnic: Doamne, ți-au spurcat locaşul, ţi-au lovit credincioșii, s'au arătat nevrednici de tine; totuși, Doamne, iartă-i că nu știu ce fac.
La fel, păcatul săvârşit contra neamului românesc nu poate fi măsurat cu o conștiință individuală și trecătoare.
Atari vine trebuiesc judecate în duhul celor veşnice şi chibzuind poruncile nepieritoare ale destinului românesc.
Neamurile fără memorie sunt sortite pieirei.
Neamurile care nu şi-au infierat şi nu și-au însemnat trădătorii sunt neamuri nedemne să dăinuiască în istorie.
De cinci veacuri, Istoria neamului nostru este deviată de pe linia Mărirei și a onoarei în spre calea trădării și a vânzării de neam.
Sub povara unui blestem neiertător, părinţii noştri au îmbrâncit în morminte pe Ion Vodă cel Cumplit, pe Mihai Viteazul, pe Horia, Cloşca şi Crişan, pe Tudor Vladimirescu şi pe atâţia alţii.
Dacă timp de doi ani de zile, Mihail Stelescu nu şi-a pus pistolul la tâmplă şi nu s'a sinucis, este că societatea românească e un câmp de băligar din care se nutreşte şi prosperează: trădarea, corupția, preacurvia, laşitatea şi vânzarea de neam.
Cu voia lui Dumnezeu s'au schimbat vremurile.
S'a împlinit sorocul judecății. De azi înainte vor trăi şi birui Căpeteniile româneşti.
Mihail Stelescu a trădat şi a căzut sub gloanţele unui pluton de execuţie.
A ispăşit. Dumnezeu să-l ierte.
Printre gloanţele cari l'au pedepsit sunt câteva cari răzbună vânzările de neam ce ne pângăresc trecutul românesc; sunt gloanţe cari ne răscumpără dezonoarea şi dăruesc odihnă sufletească Marilor Români culcaţi nerăzbunaţi sub apăsarea pământului pe care l'au iubit.
În beciurile poliţiei, Ion Caratănase şi Camarazii săi stau în lanţuri, dar umbrele celor trădaţi, a Domnului Tudor, a lui Horia, le mângâe frunţile şi îi sărută frăţeşte.
Inţelegând gestul celor 10 Camarazi întemnițați, privim peste asfinţitul lumii de azi, cum urcă generaţii noui scăpate de blestemul trădării şi de şerbia laşităţii.
Alexandru Cantacuzino
Cuvântul Argeșului, 25 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: