În aceiași zi, după victorie, când marșul asupra Romei fu decisiv, Ducele Mussolini, în noua calitate de șef de guvern, se adresă poporului prin aceste cuvinte rămase memorabile:
Cămăși negre,
victoria este a noastră, nu trebuie s'o pierdem. Italia va fi readusă pe drumul gloriei. Reîntoarceți-vă la casele voastre, revoluția e sfârșită; de acum începe munca noastră cea mai aspră. Eu la Roma, voi la căminurile voastre, totdeauna gata când vă chem, totdeauna veghetori, totdeauna uniți în idealurile mele pentru Patrie.
În adevăr Italia muncii, în acest an își încoronă un decenale constructiv de grandioase opere.
Ilustra figură a Ducelui, sprijinit în acțiunea sa, de un ales și energic stat-major, și de națiune, sărbătoresc împreună și unanim un îndoit eveniment.
Înființarea primei fașce și întâiul guvern 1919—1923. Treisprezece ani în fascism și zece ani, in guvernare.
Ritmul de străduinți în activitate de ordine și de disciplină, s’a dovedit — în cei 10 ani — strălucit în rezultate. O neîncetată bătălie pe toate fronturile muncii, o biruință hotărîtoare în toate câmpurile, în variatele lucrări utile și de bine pentru țară și neam.
O nouă conștiință, un nou suflet s’a plămădit în clasicul pământ al glorioasei Italii.
Prin fascism — adică prin acțiune organizată — mândra națiune și-a recăpătat faima de odinioară — din strălucitele vremi ale republicei și imperiului, din epoca evului de mijloc, adăogându-și — sieși — puteri noui de creațiuni spirituale.
Prin fascism se pregătește individul — insul — ca moral și material, se combat înclinările pătimașe și se înlătură prin metode de luptă — din mijlocul sccietătei — TRÂNDĂVIA și NECINSTEA.
Întregul ținut Italian înăuntru și chiar peste hotare, pe unde nevoia a împrăștiat pe emigrantul Italianîn parte și colectiv; cu toții se alimentează din isvorul „Fascismului“ nesecat în forțe.
Țăranii de pe brazdă, lucrătorii simpli, breslașii și patronii, intelectualii dintre cei mai în vază, în trepte superioare, ca și cei din alte ramuri de activitate publică și particulară, comercianți și industriași, bancar sau modest vânzător; fiecare in situatia sa o marturiseste in practica de fiecare zi prin avântul în trudă si în cinstire obștească.
Lupta nu oboseste —- ea înobileaza. Sfortarea nu micsorează elanul si nici biruinta nu pune stavilă. Veșnic în reinoire, fără odihnă în fecundație. Acesta e comandamentul unic pentru fascist si pentru țară.
"În zece ani de guvernare, regimul fascist a știut săa mențină linia fixată în munca și în ordine. Gata la cuvantul Ducelui. în toate cetățile și în toate victoriile", scrie tânărul Vito Mussolini in ziarul "Il Popo d'Italia".
Prin anul 1906, Alfredo Oriani, un profund cugetator si revolutionar — idealist, spune cu suflet profetic în revista "La divolta Ideale".
"Aprindeti deci în flăcări torțe luminile de torfe, marsul deja a început în noapte".
Toata jertfa din trecut a veacului de prefacere ,,resorgimento Italiano” si-a dat rodul prielnic de mai târziu într'un nou crez si prin o nouă formă de solidaritate națională a statului forte. Statul corporativ. Statul breslaș.
Mistici gâanditori, oameni de stiință, alături de eroismul epopeei Garibaldiene, idealismul Manzzinian, politica strategă a unui Cavaur și cea pur nationalista a unui Crispi, frământară sufletul si pregatiră temelia nouei cladiri a Fascismului — ce trebuia să se ridice și să apară pe arena lumii.
Urmași destoinici, unindu-și puterile, statorniciră cu sânge eroic, marea Italie.
Regele soldat Victor Emannuele III, din casa de Savoia, veche de sute de ani, intruchipă înțelepciunea si biruinta...
În vălmășeala de după rasboiu — slabiciunea celor dela cârma statului, povârnișiul social, revolta biruitorilor din tranșee și a bunului simț național, contra nedreptăței areopagului —- păcii —, adusera la porțile orașului Fiume și chiar în comandant sef pe marele poet național, el însuși invalid și erou, poetul-ostaș și aviator D’Annunzio.
Unicul om, căruia i se alăturase în marea bătălie începută — celebrului D’Annunzio nu putea fi decât tot o genialitate, cu însușiri de strateg generalism. Legendarul marș spre Fiume fu încoronat de isbândă.
Coloana de legionari, ca un torent de ape se puse în mișcare. Militari din toate corpurile, înfrățiți sub cutele drapelului și sub botezul de foc al răsboiului, simpli muncitori, intelectuali si manuali, alergau însuflețiți, să mărească rândurile armatei mântuitoare a orașului Fiume.
La comanda — ostașului-poet — "Avanti — trăiasca Italia, trăiască Fiume", trupa, ca electrizată, porni spre cucerirea cetății. A doua zi la orele 12 Gabriele D’Annunzio intră triumfator în Fiume — primit unanim și entuziast de cetățeni.
Li se adresează loial: "După acest act de reînoită voință declar: ,,Eu soldat, eu voluntar, eu mutilat de răsboiu, cred de a interpreta voința întregului popor sănătos al Italiei, proclamând anexiunea orasului Fiume".
Salvarea orasului Italian din mâini internaționale si interesate era așadar fapt împlinit. Astfel isvorî principiul renașterii naționale, care va culmina in celălalt marș, asupra anticei Rome.
Fascismul și legionarismul fiumean, expresiuni din una si aceiași pasiune, din acea pasiune care prin marșul spre Fiume a salvat onoarea națiunei și cu marșul asupra Romei, a dat poporului italian încrederea în sine înseși.
TUDOR IONESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 12 de joi, 21 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți: