Unde duce ambiția omului, — patru cuvinte care explică tragedia de azi adică tragedia politică a fostului, dar nu a viitorului Preşedinte de Consiliu, Alexandru Vaida-Voevod.
Gratie unor împrejurări fericite pentru toți Românii şi favorabile pentru naţionaliştii provinciilor alipite, d. Alexandru Voevod şi-a văzut foarte curând după război un mare vis împlinit.
Din deputat român în Parlamentul Maghiar cu perspective limitate, Alexandru Vaida-Voevod a îndeplinit un rol istoric, contribuind prin semnătura D-sale, în calitate de prim delegat al României la Conferinţa Păcii, la înfăptuirea definitivă a României Mari de astăzi.
Aureola care plutea în timpul existenței imperiului austro-ungar în jurul sanctuarului dela Ballhausplatz, unde şi-au înscris numele în istorie Goluchovski, Aecrenthal, Berchtold, Czernin etc. a rămas probabil imprimată, cum este şi nurmal, în mintea medicului dela Karlsbad de pe atunci, Dr. Alexandru Vaida Voevod. Normal deci dacă d. Vaida s'a simţit foarte fericit când a putut conduce destinele României Mari din Ballhausplatz-ul român, adică Palatul Sturdza. Curând însă, D-sa a constatat că un Ministru de Externe în România (excepţie făcând numai Dl. Titulescu) nu este ceeace fuseseră atotputernicii dela Ballhausplatz, Ministerul de Interne fiind la noi departamentul cel mai important. Dl. Vaida a trecut la viitoarea imprejurare îu capul acestui departament. Pofta vine mâncând. Adică, dacă Iuliu Maniu sau un Ersatz ca Mironescu, dece nu Eu, şi-a zis fostul medic curant dela Karlsbad?
Trecând peste orice sentimente de prietenie cu vechime de aproape jumătate secol faţă de fratele Iuliu, d. Vaida Voevod a îngropat acele părţi frumoase a sentimentelor omeneşti care se numesc loialitate şi recunoştinţă, instalându-se radios în fotoliul moale, dar prezidenţial, al României. Rezultatul guvernării d-sale a fost de aşa natură, încât după câteva luni, d-sa a trebuit să cedeze mâna guvernului liberal. Aci începe tragedia fostului Preşedinte de Consiliu. D. Iuliu Maniu, retras de bună voe dela Preşedinţia Partidului Naţional Țărănesc, d. Ion Mihalache ales şef al acestui partid, situaţia devine intolerabilă pentru fostul Preşedinte de Consiliu Vaida Voevod. Consecința a fost: intrigi, sforării, lacrături, adică elemente menite să ducă Partidul Naţional Țărănesc la descompunere.
Văzând că nu reuşeşte să-l doboare politiceşte pe fostul tovarăş și frate Iuliu Maniu, sau să-l debarce pe Ion Mihalache dela şefia partidului, dl. dr. Alexandru Vaida-Voevod, pe hârtie şeful Ardealului, în disperare, a jucat va banque.
Naționalismul fiind la modă, pe de altă parte orice acţiune în vederea paralizărei concepţiei Iuliu Maniu fiind binevenită, iată-l pe d-l Vaida Voevod ridicând steagul lui Numerus Valachicus.
În primul moment formula a plăcut mult. Când însă anumite substraturi au fost dezvăluite, statul major vaidist a fost cunoscut, cooptările în consiliile de administrație străine şi evreeşti au fost publicate, entuziasmul celor conștienți a scăzut. Atacul perfid şi calomnios din primul număr al Frontului Românesc contra lui Iuliu Maniu, a indignat până şi pe şefii vaidisti. Vedem pe urmă pe d. Vaida pertractând pe rând cu toate gruparile şi grupulețele naționaliste în vederea formărei unui front comun. Până şi preconizatorul asasinatelor politice a fost solicitat. Minoritarii, la început atacați violent, au avut surpriza să constate că una spune d. Vaida la megafon, altele comunică discret unor diploniaţi străini la Bucureşti d. Tilea. Evreii din România, pe de o parte atacați mai violent decât de cuziști prin discursuri si prin articole de ziar, pe de altă parte d. Vaida caută să convingă printr'un emisar la Londra pe Seton Watson că nu este antisemit, iar la Bucureşti pe anumiţi gazetari străini dar creştini, că în fond d-sa nu este antisemit. De acei evrei şi străini, în adevăr periculoşi, cum este un Aristide Blank, Zorab (adică Discom) sau patronii dela Româno-Americana, Astra Vagoane, Dermata, Grupajul Român (cel mai scandalos monopol deţinut de câţiva evrei din Arad) fostul premier nu se leagă, dar vrea să dea impresia că ar dispune de mijloace pentru a extirpa acel milion şi jumătate de evrei din România plus coeficientul important de minoritari. Chiar Hitler, după mijloace violente, a mai turnat apă în vin şi aceasta în Germania, unde evreii reprezentau jumătate la sută din populația totală, pan-germană, iar d. Vaida vrea să-și închipuie că s'ar putea rezolva problema evreească similar în România unde evreii reprezintă circa 12 la sută din populaţia totală?
Ce politică preconizează d. Vaida sau mai bine zis eventual ar preconiza? Si aci găsim la bază oportunismul ca leitmotiv, adică D-sa ar face tocmai politica contrarie celei preconizate de d-nii Titulescu şi Maniu. Dece opoziţie tocmai acestor doi bărbaţi de Stat, ştie foarte bine d. Vaida, dar mai știm şi noi. Foarte recent d. Vaida a fost întrebuinţat pentru o manevră.
Românismul va învinge în România. Nu însă prin demagogie politică, nici prin spânzutăiori ridicate în Piata Teatrului, dar nici cu conducători cari dau ei însiși în viaţa lor politică şi privată exemplul duplicității.
Când spui una în public şi faci alta acasă (model Blank Discom) cerând evreilor confidenţial până si scuze pentru arma politică întrebuinţată, este imposibil să conduci o asemenea acțiune (născută moartă).
SERGIU LECCA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 24 de joi, 23 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: