Două decenii au trecut de când ne-am aventurat într'o acțiune care cerea o pregătire serioasă şi în decurs de timp, neposedând decât un elan proverbial și acea dorință strămoşească de-a ne apăra „SARACIA ȘI NEVOILE ȘI NEAMUL".
Exceptând pe cei câțiva impostori contimporani, putem spune fără a fi contrazişi, că Românul ştie să respecte credințele altuia. În concepția lui nu a intrat niciodată violența. Cu atât mai puțin crima. El a respins energic doctrina violenței şi a detestat pe criminali. Totuşi, fiecare epocă trebue să aibă demagogii șăi. De aceea, nu trebue să ne surprindă faptul că şi în 1916, când România se aventurase în marele măcel mondial, au existat nechemați cari să se erijeze în vizionari, insultând tot ce România de atunci avea mai bun.
Dacă rezultatul răsboiului mondial a fost acela pe care-l ştim, apoi aceasta se datoreşte în mare parte Providenţei şi celor opt sute de mii de piepturi hotărîte cari au făcut zid viu, de nepătruns, în calea duşmanului. Materialul uman de cea mai bună calitate şi cele câteva minți agere cărora le datorăm cel mai profund respect, au realizat această Românie Mare pe care, astăzi, toți nechemaţii şi interesații se străduiesc s'o transforme într'un câmp de bătălie.
Iată-ne după douăzeci de ani. Ce-am realizat? Ce-am făcut cu milioanele de suflete pe cari le-am redat patriei mume? Nimic. Ba, mai rău, le-am învrăjbit. Politicianismul desuet şi distrugător i-a făcut pe oamenii aceluiaşi pământ să se încaere între ei. Reaua credință a potentaților zilei a semănat ură în sufletele bune, infiltrându-le în sângele curat, virusul crimei.
În loc de a ne strădui să perfectăm acea perfectă coeziune care garantează bunul mers al statului formând acel tot unitar și indestructibil care este națiunea, urmărim interese personale pentru realizarea cărora utilizăm orice fel de sisteme. Nimeni din cei mari ai noştri (atât foşti, actuali cât şi viitori) nu și-au aplecat urechea la durerile poporului. Istoria politicei românești din ultimele două decenii e plină de demagogie, hoţii, influențe, culminând cu crima.
Nu suntem un popor revoluționar, deşi ar trebui să fim. Dar revoluția noastră ar trebui îndreptată impotriva acelor instigatori cari nu fac altceva decât să agite, pentruca apoi, din umbră, să tragă profite cât mai mari.
Lumea rabdă, geme în lipsuri și mizerie, iar politicianii îşi văd de treabă fără a se sinchisi. Şi aceasta durează de 20 de ani.
Ne trebuiesc oameni sinceri cari să se intereseze de aproape de suferințele acestui popor. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie de aceasta.
După ce timp de atâtea secole, poporul românesc a fost incercat de toate vrăjmăşiile timpurilor vitrege, astăzi, constituit în stat independent şi reprezentânrdo putere in Europa, se vede asuprit de ai săi. Nu există tragedie mai puternică decât să-ți vezi fratele sărind asupra ta pentru a te sugruma ca să trăiască el mai bine, sau tânguirile tale să nu aibă nici un ecou in sufletele acelora pentru care te-ai sacrificat,
Debandada este stăpână dela un capăt la altui al țării. Mizeria se lăfăeşte in toate casele, iar profitorii traiesc bine, fără nici o grijă, fără nici o remuşcare. Unde ne sunt speranțele de odinioară? Unde realizările cari ni se promiteau? Nimic. Nimic. Nimic. Oamenii s'au făcut din răi în mai răi. Viața ne este la cheremul oricui. Chiar atunci când ea nu ni se suprimă, suntem lăsați ca să ne suprime ea.Ce trist!
După douăzeci de ani suntem mai înapoi decât de unde am pornit. Aceasta datorită super inteligenții cârmuitorilor.
Mergem spre dezastru. Dar un dezastru definitiv. Să nu se uite starea de spirit actuală.
Trăim vremi apocaliplice. Nu mai e mult până la scrâşnirea dinților. Şi atunci vai şi amar de acei cari s'au făcut vinovați de toate relele pe cari astăzi la suportăm cu stoicism.
Ne-a trebuit sacrificiu la opt sute de mii de martiri pentru ca timp de douăzeci de ani să ne batem joc de el. Nu se gândește nimeni la viețile acelora cari desinteresați s'au luptat și s'au sacrificat pentru idealul național. Unde ne este acel ideal național? In lărgirea hotarelor ţării? Numai la atâta se limita el? Păcat. Dacă acei morți ar învia astăzi, apoi ar ştii ce să facă văzând unde am ajuns cu România Mare.
Astăzi, cu ocazia aniversării celor douăzeci de ani dela primul pas făcut spre înfăptuirea României Mari, ar trebui să ne reculegem şi să pornim la înfăptuirea unității sufleteşti a acestei Români Mari. Acesta este imperativul vremii. Să ne desbrăcim de haina demagogiei, să renunțăm la politicianism, cel puțin acum după douăzeci de ani, şi să luptăm pentru înfrățirea intre oameni. Numai în felul acesta vom avea o Românie Mare, o Românie Tare, o Românie Înfrățită, o Românie Unitară, într'un cuvânt, o Românie a Românilor.
Paul Bărbulescu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 85 din 16 august 1936
Dacă doriți să distribuiți: