Luciditatea care trebuie s'o arate cercetătorul obiectiv al fenomenului economic cred că este de multe ori întunecată prin tendința de a se prezenta acest fenomen (devenit, datorită progresului realizat în tehnică, transporturi și diviziunea muncii, de esență universală, adică susceptibil numai explicațiilor de ordin global) sub forma unor manifestări autonome cuprinse între hotarele diferitelor State, atribuindu-i-se cauze locale, care evident sunt variabile în spaţiu şi false ca premiză.
Tendinţa este explicabilă prin incursiunea patologică, ce o exercită politicul asupră economicului, din cauza căreia se creiază o stare de fapt în care noţiunile se amesiecă şi soluţiile sucombă.
Hitler crede că şomajul și precara lui stare economică se datoresc tratatului dela Versailles. Franţa, Anglia au avut de câştigat de pe urma acestui tratat. Cu toate acestea,îndură aceleaş vicisitudini, suportă la fel şomajul. În aceste ţări vina crizei este dată asupra datoriilor de războiu către America care le absoarbe toată truda, tot aurul. U.S.A. însă, deşi este țara cu cel mai mult aur, încearcă aceiaş depresiune economică pentru stăvilirea căreia experimentează cu rezultate discutabile politica dolarului dirijat şi codurile N. R. A. În acest timp Elveţia se gândeşte la o devalorizare a monedei sale considerând această operațiune absolut necesară pentru redresarea economică. Franța, în acelaş scop, face sforţări enorme pentru a menține stabibilitatea francului. România, în sfârsit, se plânge de lipsa de organizare, lipsă de probitate şi discernământ în treburile publice. Diversitatea cauzelor care sunt atribuite crizei, cum şi faptul că ceeace se consideră factor determinant al depresiunii economice într'o țară, în altă ţară chestiunea nici nu poate fi pusă pe acest plan din cauza unei totale inexistenţe a acestui factor, iar criza este de aceiaș intensitate în amândouă, dovedeşte cu prisosință că greşit se atribuie cauze locale fenomenului economic, care nu se poate trata decât pe deasupra Statelor și numai în generalitatea lui. Aceasta nu înseamnă că excludem rolul influenţelor locale, însă nu ele alcătuiesc miezul problemei.
Cadrul în care se desvoltă eeconomia nouă este format din specializare, organizare, raţionalizare, perfecțiunea transporturilor. Din această cauză avem o producţie mare în toate domeniile (industrial, agricol) şi, prin învingerea distanţei, o singură piaţă, cea mondială. Această conjunctură ar trebui să fie foarte favorabilă unei bune stări generale. Si totuş, realitatea nu este aceasta. Cauza? Ritmul nou al vieţii moderne, cu corolarul său inevitabil: creşterea continuă a trebuințelor. Trebuinţele noi ce se creiază sunt exclusiv produsul industriilor. Agricultura si tot ce ţine de ea dă de veacuri numai aceleaşi feluri de produse, care servesc, în cea mai mare parte, la hrană şi pe care cel mult arta culinară le poate prezenta sub aspecte cât mai variate. Oricâtă fantezie ar avea fermierul, din pământul lui nu poate inventa trebuințe noi. Agricultura este o ocupaţie statică şi cu domeniul limitat. Nu tot aşa e în industrie. Arta industriaşului nu constă în a fabrica obiecte existente cu care să intre în lupta de concurenţă, ci în a creea trebuinţe noi. Tot patrimoniul civilizaţiei este rezultatul acestor tendinţe împlinite. Dela locuința locustră şi până la casa bloc de astăzi sau până la palatele plutitoare gen Normaniie, există o evoluţie neîntreruptă a nevoiei de comfort provocată exclusiv de străduința industriei. În tot acest timp, agricultura și-a păstrat caracterul ei static, fie că s'a înfipt în ogor plugul de lemn, fie ca s'au utilizat maşinele cu aburi. Marele debuşeu al industriei este agricultorul, țăran sau fermier. Adică schimbul se face între produsele industriale și produsele agricole.
Or știut este că abia 1/4 până la 1/3 din câştigul unui îndivid este destinat hranei, restul pentru nevoia lui de comfort si pentru încadrarea în civilizaţia timpului, adică industriei. Nevoia de hrană fiind deci limitată şi redusă, iar nevoia de comfort infinită şi în continuă desvoltare, rezultă că agricultorul aruncă pe piaţă o marfă relativ puțin căutată, iar imdustriaşul produce ceva după care toată lumea aleargă. Prin urmare, la oferte egale de produse industriale şi de produse agricole (oferte tot mai mari din cauza raţionalizării agriculturii şi industriei) corespund cereri diferite. Evident că de pe urma acestei stări de fapt au avut de suferit acei care ofereau un produs puțin cerut şi cereau produse căutate. Roacţiunea: agricultorii întâiu şi-au intensificat producţia pentru a-și mări venitul chiar la prețuri mici; iar când au văzut că venitul, cu toate acestea, scade, au ars recolta pentru că diminuând oferta să crească cererea şi deci prețul. Nici această politică n'a reuşit din cauza opoziţiei făţişe a micilor agricultori. Din cauză că schimbul, în mai mare parte, se face între produse industriale si produse agricole, criza culturii s'a reflectat imediat în industrie, reducând pe rând profitul, dobânda, salariul pentruca în urmă să deslănţuie şomajul şi să împingă la sistarea producţiei. Astăzi trăim această perioadă care, raportată la factorii ei determinanţi, se prezintă astfel: marele agricultor si marele cupitalist sau industriaș ruinați; Micul agricultor redus numai la satisfacerea strictelor trebuințe pentru hrană; lucrătorul din fabrică este sau prost plătit, adică situat la nivelul micului agricultor, sau șomer și în cazul acesta constituie o grea sarcină pentru Stat, fact care co,plică odată mai mult starea generală.
Această situație ne arată că ne aflăm în fața unei probleme economice de adaptare la un nou ciclu de civilizaţie, care nu se poate rezolva decât prin suprimarea schimbului direct dintre agricultură şi industrie. Agricultura, prin mica ei rentabilitate, nu mai poata constitui ocupațiunea unică a unui individ, iar un Stat nu-şi poate permite luxul de a se numi Stat agrar fără a provoca sărăcie în interior şi tulburarea echilibrului general. Schimbul va trebui să se facă numai între produsele industriale, ugricultura rămânând o ocupaţie anexă.
Şi se pretează la aceasta prin timpul relativ scurt care îl absoarbe. Pentru stabilirea unui echilibru economic, e nevoie de industrializarea gospolăriilor ţărăneşti, industrializare impusă din aceleasi necesităţi de adaptare la un ritm de viată nou, la fel într'un stat mixt (agricol industrial) ca și într'unul pur agricol. Problema nu se pune un moment din punct de vedere al naţionalismului economic, ea se prezintă doar numai ca o simplă acomodare la condițiuni noui de viată.
În modul acesta, schimbul internaţional își păstrează toată actualitatea şi tot dinamismul, ceeace înseamnă că se lasă drum liber tendinţelor evolutive ale timpului.
M. C. GHEORGHIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 28 de joi, 20 iunie 1935
Dacă doriți să distribuiți: