Orice colaborare europeană, inspirată de scopuri cu resort şi diplomaţi, prin aventurile scontate da piraţii păcii lumii (delegați permanenţi ai statelor europene) trebue socotită definitiv eşuată. Sentimentul inutilității lucrurilor omeneşti iți sbârceşte inima şi-ţi scoate din circulaţie intențiile unui act al înțelegerii de conviețuire europeană. Pacea, incomensurabila, pudica, adulata, grijulia, gureşa pace cu front mondial, în aceste împrejurări internaționale atinse de schizofrenie, prezintă un schimb de vederi periculoase şi un violent aspect de meschinării omeneşti.
Pacea europeană — cea mondială s'a dovedit inoperantă — a ajuns o ruşinată costelivă „destul de majoră" şi extrem de periculoasă, prin însăşi propunerea şi examinarea ei. Vasta şi naționala măcelărie din Spania a reuşit să atragă atenţia politică a unor Leon Blum, Adolf Hitler, Benito Mussolini, Trotzki, Litvinov, Anglia, prin sosul oportunismului pentru eventuale expansiuni sau subversive relaţii diplomatice. Toate aceste „personalități“ au scos în sfârşit, ca soluție definitivă şi universală a injunghierilor spaniole — o tâmpenie colectivă: un demers pentru umanizarea baionetei, revolverului şi a tunului.
Adică, le impun spaniolilor încăerați principii de luptă şi de vivisecție militară după un cod special cazon alcătuit de conferințe, pacte, floricele stilistice sau metafore eroice insondabile. Parcă luptele intestine din Spania — deslănțuite din motive mult mai serioase decât îşi pot închipui hârcile marilor puteri europene — s'ar lichida cu un rahat, apă rece sau cu „Neamul Românesc”, organul oficial al bărbii iorghiste, această piatră funerară pe care-o suportă de 40 de ani spiritualitatea românească.
În numele umanității - a nu se confunda cu omenescul — se „lucrează“ Europa după convențiile codului secret al realităților politice din
1) Italia-Germania,
2) Franța-Rusia.
Anglia, ca orice chibiț care se respectă, priveşte, pontează, se retrage un tur, două, trei şi revine să nu scape partida din mână. Fiindcă niciodată „caniota” nu pierde. (Vezi „Anglia“ 1930-1934 caz concludent).
Și se invoacă, pentru cetățenii Europei, ca suprem argument de băgarea degetelor în ochi, la cauzele determinante ale „cadavrului” spaniol, când problema religioasă, când problema agrară, nițeluş iubirea de patrie, de neam și de pace şi onor şi din când în când demența sângelui spaniol.
Și sub pavilionul strein şi ad-hoc al aplicării principiului de neintervenție in Spania, adică al statelor cari aplică interdicția exportului de arme destinate mardeiaşilor spanioli, fiecare Stat caută un „casus belli” economico-linanciar şi-şi trage spuza p emoțul ştiințilic.
Se interzice categoric negoțul cu arme de răsboi pe cale deschisă și se exploatează lipsa de muniții spaniole pe toate drumurile marii diplomaţii europene.
Singur Wărewm. Litvinov — gingaş şi candid face poesii... Adică, omenirii i-a tra buit două mii de ani, până la nașterea lui Litvinov, ca să cunoască
1) noțiunea agresorului,
2) sancţionarea statelor care se sustrag aplicării represiunilor,
3) pactul securității colective.
Fiindcă astăzi nu mai este permisă încăerarea fără să fi depus în prealabil o petiție timbrată la Liga Naţiunilor care trebue să avizeze, plus un memoriu care să ateste vaste şi profunde cunoștințe în definirea agresorului din partea beligeranților. Și toate aceste „profunde chestiuni şi principii”“ să poarte ştampila specialității cassei Litvinov.
Totuşi, imi place să cred că eroii şi patrioții spanioli, încăerați după toată arta şi maniera militară „tip 1936", de s'au făcut din unu zece şi din zece o sută, habar nu aveau şi nici nu au de ce e aia agresor. Acum, să sperăm că ştiu. Fiindcă d. Litvinov a vorbit. Numai cucoşilor le e permis să se bată fără a cunoaște definiția agresorului.
Între timp, reprezentanții statelor se şprițuiesc fie la Roma, Londra, Berlin, plutesc ca un dop pe lături şi statele, de la distanță, acceptă ultima internațională: FIECARE FACE CE POATE ȘI CUM POATE
Pântecele Spaniei va fi străbătut de acelea crampe şi gaze fără motive și cauze directe. Deocamdată Europa a ajuns la porțile Madridului. Şi'n fiecare baionetă spaniolă, pacea lumii sângerează cu burta deschisă spre ceasul care s'a urcat deasupra norilor cu gurguie de plumb şi miros de pucioasă.
Victor V. Martinescu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 89 din 6 septembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: