În aceste coloane, în tovărășia altor forțe tinere, cari se încadrează în ideologia românismului constructiv, continuăm lupta de apărare și afirmare a celui mai viu principiu moral și juridic. «Dreptul la muncă», revendicat pentru întreaga masă muncitoare. Necesitatea lămuririi acestei arzătoare probleme, în vremurile noastre de împăenjenire a poporului român, a fost ridicată în coloanele unui ziar — mai răspândit decât această gazetă tânără, de către Uniunea Evreilor Români!
Prin publicarea memoriului acestora sub titlul: «Lămuriri asupra dreptului de muncă», s’a lăsat să se înțeleagă de cititori că revendicarea dreptului la muncă este tot așa de acută pentru elementul românesc ca și pentru evreii-români sau minoritari.
Dacă românul mai stă nepăsător în fața strigătului nostru pentru apărarea dreptului la muncă, este poate o cauză în aceia că el mai crede că conducătorii țării — aleși ai poporului și ai M. S. Regelui — că nu-i va vinde cel mai sfânt drept: «dreptul la muncă», prin care să i se garanteze un trai omenesc pe plaiurile bogate ale țării lui. Dacă n’ar mai vrea să aibă această nădejde, atunci să ia aminte la apelul de revendicare al dreptului la muncă, al Uniunei Evreilor Români.
Să se întrebe odată cu noi, dacă se poate cere dreptul la muncă de către evreii români, fără să se cerceteze care este cauza pierderii acestui drept pentru elementul românesc, care șomează sau trăește cu salarii de mizerie expus la munci degradatoare și samavolnice.
Problema nu se poate circumscrie la anumite categorii de cetățeni. Ea cere o cercetare amplă și o acțiune de deșteptare a conștiinței maselor și a i se arăta calea echitabilă pentru câştigarea marelui proces deschis între muncă şi capital, în aceste grele împrejurări de criză economică şi morală.
Dreptul la muncă este un principiu de esenţă umanitară, însă pentrucă lupta de revendicări se dă — în toate ţările — chiar şi în Palestina — pe tărâm naţional, salvăm umanitatea afirmând şi apărând dreptul la muncă în primul rând al elementului curat românesc sau complect asimilat şi apoi al încetăţeniţilor sau al acelor veniţi de dincolo de graniţele naționale.
Situând din acest punct de vedere acţiunea dreptului la muncă, suntem siguri, că ne facem ecoul imenselor mase de muncitori cari astăzi nu mai au posibilitatea valorificării sfântului lor drept de muncă.
Muncitorii nu cer nimic altceva decât să le arătăm calea directă pentru obținerea acestui drept pe care nu-l mai au, pentru care se pun pe drumuri, bat din poartă în poartă, cerşind singurul lor drept la viaţă: dreptul la muncă, valorificat cinstit şi demn.
Ideia naţională trebue să ne conducă logic la națiunea umanitaristă; căci numai atunci când, bazată pe recunoaşterea de drepturi, acordă în primul rând, băştinaşilor dreptul la viaţă, prin dreptul la muncă; — numai atunci forţa vie a naţiunei capătă complecta libertate de afirmare armonică în câmpul muncii internaţionale.
Nu poate fi vorba de acţiune șovină, ci de una constructivă în folosul naţiunei şi minorităţilor cari colaborează sincer la propăşirea acestei ţări.
Imbinarea a două simboluri «forța» şi «dreptul la muncă» constitue prin ele înşile un ţel, acela de a pleca urechea la nevoile poporului muncitor şi a lucra pentru deşteptarea forţei conştiente în apărarea pământului şi muncii naţionale.
Când în jurul nostru, de departe sau de aproape, se lucrează la slăbirea iniţiativelor viguroase şi a ideilor generoase, prin indiferenţa aruncată asupra a tot ce este românesc, nu putem să nu ne ridicăm contra nepăsării celor mulți, cari cred că trăesc, poate, vremea marilor minuni dela cari aşteaptă deslegarea.
Destul cu nepăsarea; altfel vom dovedi că merităm jugul.
Țara are pe lângă bogății materiale neexploatate şi suficiente bogăţii sufleteşti şi sociale pentru a ne lăsa de urâtul obicei al importului de specialişti şi de idei de organizare economică şi politică a dreptului la muncă.
Când oare vom începe să ne cunoaştem şi să avem sinceritatea de a ne recunoaşte ca forţă şi a pune pe primul plan valorile puternice, cari stau încă înăbuşite de starea de neîncredere în noi înşine, distrugând în noi orice simţ de solidaritate creatoare şi generoasă.
A sunat ceasul vremurilor noi. Porunca vremei este: forţa vie a acestui popor să-şi facă deplin datoria.
DEM. C. MILOZI
Cruciada Românismului - Anul I, nr 11 de joi, 14 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți: