Atitudinea Cruciadei față de cele două curente politice și sociale de azi, dreapta şi stânga, ne îndrituiește să putem lua o atitudine obiectivă față de ambele curente existente, analizându-le amănunțit defectele și calitățile. Această atitudine izolată a Cruciadei nu este o stare voită, ci izvorâtă din experienţele practice și teoretice ale celor două curente antagoniste, în afară de procesul de dezagregare al democraţiei partidelor, ce se petrece sub ochii noștri.
Cele două curente, dreapta și stânga se prezintă: prima cu un colorit etnic, cel de-al doilea cu un colorit eminamente social.
Dreapta face apel către cei de-o limbă, de-o credință și de acelaş sânge, pentru apărarea unei entităţi naționale. Stânga mobilizează spiritele în numele unei frăţii mondiale, al unui spirit pacifist şi pentru apărarea intereselor materiale ale muncitorimei.
Fascismul a încercat, dealtfel ca şi Naţional-Socialismul, o îmbinare a naţionalului cu socialul căutând să împace cele două tabere beligerante.
Dacă au reuşit sau nu, e greu de definit mai ales că se observă azi scopul final al celor două sisteme: imperialismul. Fascismul e mânat azi de un imperialism colonial și de o mare nevoie de expansiune, iar naţional-socialismul se va confunda mâine cu linia mare, istorică a imperalismului german: „Deutchsland uber alles“. Deci aceste două concluzii ale celor două curente asemănătoare ne fac să credem că principiile iniţiale nu au fost decât mijloace cât mai
atrăgătoare pentru aderenţi, ca la urmă să fie puşi în slujba adevăratelor tendinţe.
Stânga, deşi atacă cu vehemență regimurile de dreapta, mergând chiar până a le contesta vr'o originalitate şi orice eficacitate în rezolvarea problemelor sociale acute actuale, rămâne și ea, totuşi, într'o lumină tot atât de curioasă ca şi dreapta.
Orice mişcare de idei, de stradă sau politică se împarte în două faze bine distinctie. Prima fază e cea de captare a aderenților pentru a putea cuceri Puterea, a doua fază e aceea dela putere.
Rar se'ntâmplă ca aceste două stări să corespundă în totul și ceeace s'a promis să se realizeze.
Cei cari însă suportă loviturile de experiență ale acestor două atitudini sânt aderenții mișcărilor.
În cazul stângei, sânt muncitorii.
Aplecaţi de dimineață până seara deasupra muncii lor, în veşnic conflict de muncă cu cei ce le deţin destinele materiale, singura lor ţintă legitimă şi dorință normală, e o viaţă mai ușoară, o muncă plătită suficient de bine și o abolire a diferenţei dintre capitalist şi el.
Amatorii de politică au observat aceste nevoi, au găsit doctrina lui Marx și au început s'o speculeze în mii și mii de feluri. Aceasta este famioasa pregătire doctrinară a stângei, o repetire la infinit pe toate gamele posibile a doctrinei marxiste. Cu aceste recitaluri papagalicești încearcă cei dela stânga să epateze pe adversari.
Dacă au dreptate că protagoniştii dreptei dela noi nu prea știu ce vor, în afară de formule simple şi rudimentare, să nu se creadă însă nici ei mari doctrinari şi posesori al unor vederi prea largi.
Stânga, mai ales stânga e confuză, e dispersată şi anarhizată.
În primul rând, zeci de fracțiuni făcute nu din motive principale ci din ambiţii și interese personale. Socialiști, socialişti-radicali, socialişti-independenţi, socialişti-unitari, anti-fascisti, comunişti, stângă-moderată, etc.
etc.
Numai muncitorul plătește mereu cotizaţia la toate, intră în închisori, face grevă şi e împușcat, ca la urmă, numai bine, să se aplice lui sau urmaşilor lui un regim de aspră dictatură ca cel din Rusia Sovietică în virtutea principiilor lui Lenin și Troţchi. Primul pomeneste de "militarizarea muncei spre care trebuie să tindă toate sforţările”, iar al doilea declară fățiş că: "Fiecare muncitor trebuie să devie un soldat al muncei, care NU VA PUTEA DISPUNE LIBER DE SINE.
Muncitorul trebuie să asculte. Dacă nu ascultă e considerat ca dezertor si pedepsit. Acesta e regimul pe care trebuie să-l creeze sindicatele. Asta înțeleg eu PRIN MILITARIZAREA MUNCII.
Dacă comparăm un manifest comunist din orice țară capitalistă cu aceste cuvinte ale unui promotoriu al comunismului şi incă unul din cei ce critică regimul Stalinist, cum pot intelectualii comuniști să pretindă să credem în seriozitatea și valoarea principiilor lor.
Şi ce valoare mai poate avea în ochii muncitorimei declarațiile presei de stânga care aduce osanale democraţiei, atunci când însăşi Lenin spunea: „Orice sistem de control social cu bază politică democratică, trebuie distrus“.
Cauza acestor contraziceri nu pot fi decât două:
1) Doctrina comunistă nu corespunde unei realități sociale si nu se poate aplica şi deci e falimentară căci una se spune şi alta se face, ori
2) Această politică de dublă atitudine dovedește șantajul și demagogia corifeilor comunişti.
Insăşi Panait Istrati spunea că admiră mai mult curajul fascismului „care cel puţin îi spune teroarei, teroare, şi dictaturei, dictatură; decât laşităţii comunităţii care înainte de revoluție spune libertate, iar după revoluţie G.P.U., iar dictaturei îi adaugă în coadă un "proletară“ crezând că o democratizează.
Reprezentanții stângii noastre se auto-lăudau zilele trecute prin ziarele de dimineaţă, felicitându-se de solida lor pregătire și batjocorind dreapta. Care mai de care mai demagogi. Unii se adresează etnicului speculându-i până la refuz dragostea de neam mergând până la diformare, ceilalți analizând spiritele până la revoltă cu exagerări monstruoase și demagogice.
Ce ajutor au primit familiile muncitorilor ucişi la Griviţa pentru ideile „stângei“? Câţi lei s'au clintit din pungile d-lor Mirescu, Ralea, Paraschivescu, Botez etc. etc.?
"Exploatatori ai muncitorimei", iată ce sânt acești intelectuali și corifei comunişti. Satisfacerea poftelor lor politice, e tot ce urmăresc în gama lor de strigăte sărindăreşti.
Dar voi mai reveni să discut mai aprofundat așa zisa doctrină comunistă. Până atunci continuaţi de propovăduiți dezarmarea în România şi umflați-vă de bucurie că Rusia a mai achiziționat un avion. Propovăduiţi libertatea și faceți cor în jurul lui Constantinescu-Iaşi, dar săturați-vă setea de sânge cu execuțiile din Rusia.
Tot o apă şi un pământ sânteți cu toții, şi stânga şi dreapta. Licitaţi. Care dă mai mult capătă sufragiile. Hai băeţi, fără ruşine, jos jidanii, jos fascismul, numai că pentru răcnetul acestor două "jocuri“ îşi sparg capetele bieţii studenți şi amărâţii de muncitori.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 42 de joi, 26 august 1935
* Românismul este egalitatea de drepturi pentru toţi fii acestei țări şi zidul de care trebue să-și spargă capetele oricine ar încerca să ne îngenuncheze.
Dacă doriți să distribuiți: