„Cred că nu sunteți babe!" Aşa ne-a spus odată Mihail Stelescu.
Dece îmi reamintesc azi de acest lucru? Pentrucă a sosit momentul să ne arătăm bărbaţi gata de sacrificiu pentru un crez, gata la datorie pentru o muncă, pătrunşi de adevărul şi dreptatea drumului ce am apucat să deschidem României şi umanității.
Destul cu vorba! Cei ce nu pot fi astlel liberi sunt invitați să ne părăsească. Și chiar de vom rămâne numai doi, tot vom birui.
„Vom merge înainte cu forțele noastre reduse dar titanice în intensitatea lor“.
A sosit vremea ca cei ce se îndoesc să-și revizuiască conștiintele iar cei ce cred că pot pescui în apă turbure să-şi ia tălpăşița.
Cei ce vom rămâne să ne reculegem şi să nu uităm că ne aşteaptă o datorie ce se cere împlinită.
Fiecare le postul lui, acolo unde a fost pus, să meargă până la capăt. Crucea e grea dar trebue purtată.
Aceasta in ce priveşte cadrele.
În ce priveşte drumul nostru de acum încolo, nu există îndoeli, ezitări şi abateri. El rămâne acelaș ca şi până acum, trasat în liniile lui generale le către cei ce au întemeiat această „Cruciadă".
Formula: „nici cu dreapta, nici cu stânga și nici cu centrul” trebue să nu fie luate drept un joc de cuvinte. Ea reprezintă o orientare nouă. Suntem chemați să creem o doctrină. Ceva nou și sănătos, izvorât din durerile neamului românesc, în acord cu trecutul poporului nostru și în armonie cu momentul istoric.
Acesta este Românismul.
Paralel cu aceasta trebuesc formate cadre, oameni, caractere, care sunt chemate să facă o aplicare a acestei doctrine in terenul social, politic şi spiritual.
Pentru aceștia deviza Cruciadei „Muncă, Cinste, Adevăr" e plină de miez. Ea îi călăuzește în acțiunile lor şi formează fundamentul moral al personalității lor.
Acesta este drumul!
Pentru a putea păşi cu vrednicie în cel de al treilea an de luptă cruciată se cere deci să aruncăm peste bord orice urmă de ambiție personală, ură, patimă sau încăpățânare.
Ele nu fac decât să ne pervertească ființa şi să ne pună piedici în propriile noastre picioare.
Cei ce înțeleg să dea exemplu. Cei ce nu înteleg să caute a înțelege, iar de nu vor voi, vor pleca din drumul nostru.
Cu Dumnezeu înainte!
Trăiască Cruciada!
VASILE C. DUMITRESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 91, din 25 octombrie 1936
Dacă doriți să distribuiți:
