Foarte semnificativă această tentativă zgomotoasă a monopolizării naționalismului sub protecția baionetelor guvernamentale.
In special semnificativă, deoarece un partid sau mai precis, o grupare dintr’un partid, în speță grupul Vaida, manevrează sub auspiciile partidului dela guvern, prin definiție, dușman de moarte al partidului Național Țărănesc.
De ani de zile, grupuri și grupulețe au luptat fățiș pentru respectarea naționalismului în România.
Unele, pornite în mod impetuos, s'au calmat, mulțumindu-se a propaga, fie în mod copilăresc prin mijloace primitive, fie prin discursuri academice ideile naționaliste.
Altele, mai dinamice și compuse din material superior, au încărcat în mod simțitor ani de'a rândul bugetul ministerului de Interne, pentru alocațiile de hrană plătite multiplelor închisori drept întreținere obligatorie.
Deosebirea între aceste două categorii de naționaliști este fundamentală.
Cei dintâi, au gustat îndelung din dulcețurile guvernărei.
Cât timp era la modă democrația integrală, au stors ce era stors din acest instrument. Ceilalți, au făcut ce au făcut, constrânși de suferințele exprimărei unor deziderate legitime, dar nerespectată de confrații români în România, a noastră a tuturor.
Adică, acei sinceri de ieri, au fost purtați din închisoare în închisoare, iar acei țărăniști, adhoc naționaliștii cei mai infocați, beneficiază de ajutorul aparatului administrativ.
Care este oare explicația?
Toate partidele politice se intitulează naționale.
Cum a fost aplicat după răsboi acest naționalism de speță politcă știm cu toții.
Cea ce pare în afară curios, este atitudinea partidului Liberal dela guvern, față de declanșarea acestei furtuni naționaliste.
Un guvern, are totdeauna interes, ca partidele mai puternice din opoziție, să se, fărâmițeze, dacă e posibil.
Mai ales, cum este astăzi cazul, când în partidul prezidat de domnul Mihalache, predomină cel puțin două curente distincte, guvernul ar avea în mod logic tot interesul ca lupta între aceste curente să se desfășoare liberă.
Or, aceasta nu să întâmplat.
Una din aceste subîmpărțiri este terorizată de același aparat administrativ, de pe urma căruia, cealaltă fracțiune își continuă zgomotos marșul național.
Nu intrăm în detaliile de diferențiere a naționalismului acestor două fracțiuni.
Constatăm, însă, că naționalismul acestor doi adversari, adică domnii: Iuliu Maniu și Alexandru Vaida, pornește din acelaș făgaș.
Dacă naționalismul domnului Iuliu Maniu nu este exprimat atât de zgomotos, trebuie să recunoaștem că viața domnului Maniu este conformă cu linia dreaptă a omului de caracter care nu face compromisuri.
Nu am auzit de nici un consiliu de administrație din care ar fi făcut parte Iuliu Maniu.
Domnul Alexandru Vaida, membru vechi în multiple consilii de administrație evreiești, a fost cooptat recent și de Româno-Americană, societate, care și-a exprimat adesea, o oarecare independență surprinsă față de Statul Român sărăcit.
Din care parte, ne întrebăm atunci, putem aștepta o aplicare reală a naționalismului positiv, dorit de toți naționaliștii adevărați?
Cea ce însă nu am pairvanit încă să înțelegem, este situația Domnului G. Tătărăscu și Dinu Brătianu, prin definiție exponentă a naționalismului tradițional, față de un adversar politic care intră în domeniul lor spre a-i distruge cu arma lăsată, fără rezistență, tot lor.
Probabil, că piesele, care se joacă, au alte scopuri, pentru noi prea greu de înțeles.
Dacă cineva aplaudă aplicarea naționalismului integral, apoi cred că în primul rând sunt acei, care au încărcat Bugetul dela Interne, capitolul închisori, pentru delicte naționaliste.
Numai de s'ar aplica odată, integral, de jos până sus, acest numerus clausus, adesea numai politicus.
Nu ne interesează cine îl va aplica, dar suntem sceptici în privința unuia care pălmuiește în public un adversar și după violența comisă își cere scuze.
SERGIU LECCA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 14 de joi, 7 martie 1935
Dacă doriți să distribuiți: